Află toate detaliile despre concertul Roxette de pe Cluj Arena: program, acces pe stadion, obiecte interzise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concertul Roxette va avea loc joi pe Cluj Arena
Concertul Roxette va avea loc joi pe Cluj Arena

Au mai rămas doar două zile până la concertul pe care trupa suedeză Roxette îl va susţine pe Cluj Arena, acesta fiind cel mai aşteptat eveniment al anului organizat în Ardeal. Concertul se va desfăşura pe 19 iulie şi este organizat de Emagic.

Pentru evenimentul de joi, accesul în Cluj Arena se va face începând cu ora 17.00, iar primul concert din deschidere, sustinut de Les Elephants Bizarres, va începe în jurul orei 19.15. Grimus, cea de-a doua trupă din program, va urca pe scena în jurul orei 20.00, urmată de cei de la Roxette.
În incinta Cluj Arena nu va fi permis accesul cu sticle (inclusiv sticlele de parfum peste 100 ml şi deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură conserve sau alte alimente, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, scaune, arme, băuturi sau mâncare, obiecte contondente, animale de companie, lanţuri, aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil) sau aparate de înregistrare audio-video. De asemenea, in caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat să-şi aducă pelerine de ploaie.

Copiii sub 10 ani vor intra gratuit la concertul Roxette


În cadrul concertului Roxette, părinţii care au achiziţionat sau vor achiziţiona bilete la categoria Gazon, au posibilitatea de a veni alături de cei mici. „Roxette este o trupă foarte iubită de către publicul roman, cu extrem de mulţi fani, foarte mulţi dintre ei  fiind deja părinţi. Acesta este de altfel unul dintre principalele motive pentru care şi managementul a răspuns afirmativ la propunerea noastră privind această iniţiativă de a le oferi o bucurie în plus fanilor Roxette", a declarat Laura Coroianu, CEO Emagic, organizatorul concertului.

Promoţia este valabilă doar pentru biletele ce oferă acces în Gazon, în limita capacităţii acestei categorii, recomandarea organizatorilor fiind ca părinţii să le asigure celor mici protecţie specială prin căşti antifonice, în special dacă vor sta în vecinătatea boxelor.

Biletele la VIP şi Golden Circle, epuizate

Biletele pentru zonele VIP şi Golden Circle de la concertul Roxette, care va avea loc în 19 iulie la Cluj-Napoca, au fost epuizate, pentru Golden Circle organizatorii suplimentând numărul tichetelor. Tribuna VIP şi Golden Circle au devenit neîncăpătoare pentru numărul impresionant de solicitări venite din partea fanilor Roxette, cele două zone fiind declarate sold out. "Organizatorii au operat însă o serie de modificări de ordin logistic astfel încât zona Golden Circle să poată fi suplimentată cu înca 500 de bilete care se află deja la dispoziţia publicului, în toate punctele de vânzare din ţară. Acestea nu sunt însă singurele categorii care se apropie de capacitatea maximă, mai multe sectoare din tribune fiind la rândul lor aproape sold out", se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.

Formată la începutul anilor '80, Roxette a devenit rapid una dintre cele mai iubite trupe pop, iar piese precum "The Look", "Dressed for Success", "Listen to Your Heart", "Dangerous", "It Must Have Been Love", "Joyride" şi "Milk and Toast and Honey" au făcut înconjurul lumii, fiind considerate în prezent adevărate "evergreen-uri". Marie Fredriksson şi Per Gessle s-au întâlnit pentru prima dată în Halmstadt (Suedia), la sfârşitul anilor '70, primul album Roxette - "Pearls of Passion" - fiind lansat câţiva ani mai târziu, în octombrie 1986. Au urmat alte şase albume de studio, şapte compilaţii, un album de remixuri şi opt albume video, cărora li se adaugă nu mai puţin de 39 de single-uri şi tot atâtea videoclipuri.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite