Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie condamnă comportamentul învăţătoarei care a jignit grav un copil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) condamnă comportamentul învăţătoarei din Cluj şi aminteşte celor care lucrează cu copii că au obligaţia să anunţe DGASPC dacă există suspiciuni de abuz sau neglijare a copiilor.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, fiecare copil are dreptul să fie tratat cu respect de către cadrele didactice, de personalul auxiliar şi cel administrativ din şcoli şi trebuie să fie informat asupra drepturilor pe care le are şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora.

„În cadrul procesului educativ, pedepsele corporale sau alte tratamente degradante sunt interzise. În acest context, ANPDCA, în calitatea sa de autoritate centrală cu atribuţii în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului încurajează orice părinte sau orice altă persoană care are cunoştinţă despre situaţii de acest fel să sesizeze, de urgenţă, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului locală“, se arată într-un comunicat de presă.

Respect faţă de copii

ANPDCA reaminteşte tuturor profesioniştilor care lucrează cu copii, inclusiv celor din sistemul de educaţie, că în cazul în care au suspiciuni legate de abuzul sau neglijarea unui copil au obligaţia de a sesiza serviciul public de asistenţă socială sau direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.  „Sunt profund îngrijorată că, după 25 ani de la ratificarea Convenţiei pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului încă mai există cadre didactice care folosesc astfel de metode în procesul educativ. Trebuie să fim solidari şi să nu mai acceptăm tratamentul copiilor noştri într-o manieră degradantă şi umilitoare, aşa cum a făcut-o cadrul didactic de la Cluj", a declarat preşedintele ANPDCA, doamna Gabriela Coman.

Cadrul didactic, cercetat disciplinar de Inspectoratul Şcolar

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj a declanşat o anchetă la Liceul de Muzică "Sigismund Toduţă" din Cluj-Napoca, după ce o învăţătoare a fost înregistrată cu un reportofon la ore în timp ce a strigat la un elev din clasa I şi l-a făcut nebun, tâmpit şi "jumătate de creier". Incidentele din clasa I, de la Liceul de Muzică "Sigismund Toduţă", s-au petrecut de-a lungul mai multor săptămâni, în timpul lunii martie, învăţătoarea fiind înregistrată cu un reportofon pus de tatăl unei eleve în ghiozdanul acesteia. Fetiţa s-a plâns de mai multe ori părinţilor că învăţătoarea le vorbeşte urât la şcoală, iar aceştia au decis să o înregistreze cu un reportofon.

Ulterior, părinţii elevei au decis să-şi mute fiica la o altă şcoală, după care au sesizat Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, care a deschis o anchetă. Înregistrările de pe reportofon au fost făcute publice, miercuri, de către părinţii fetiţei. Directorul Liceului de Muzică "Sigismund Toduţă", Vasile Sândean Ovadiuc, a declarat, miercuri, presei, că şi la nivelul unităţii se va constitui o comisie de anchetă. Potrivit acestuia, învăţătoarea are o vechime de 27 de ani în învăţământ şi nu a mai avut abateri până acum.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite