Cele mai dureroase înşelăciuni online practicate în România. „Asta nu e glumă proastă, este ţeapă în toată regula“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În condiţiile exploziei din ultimii ani a cumpărăturilor făcute pe internet în România, multe dintre plângerile depuse la Protecţia Consumatorilor vizează înşelăciuni gândite de comercianţi-fantomă.

„Adevărul“ face o trecere în revistă a celor mai absurde fraude şi vă sfătuieşte cum să procedaţi pentru a recupera paguba.

ARGEŞ. Ţepe online. Când în loc de piese auto primeşti simple cartoane, iar în loc de smartphone o bucată de lemn

Un argeşean a reclamat la OPC că a comandat, pe unul dintre cele mai accesate site-uri din România pentru comerţul online, de la o persoană fizică, anumite piese auto şi s-a trezit acasă cu un pachet în care erau ambalate nişte simple cartoane. De pe acelaşi site, un alt argeşean a comandat un telefon android şi s-a trezit că primeşte, prin curier, o bucată de lemn.

„Pentru că, pe astfel de site-uri, vânzătorii sunt persoane fizice, reclamaţiile nu sunt de competenţa CJPC, motiv pentru care sesizările au fost transmise spre soluţionare către Poliţie”, a explicat, pentru Adevărul, Violeta Nedelcu, comisarul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Argeş.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Un bistriţean a cumpărat un telefon şi a primit doar carcasa

La Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud nu s-a înregistrat, anul acesta, nicio plângere legat de înşelătoriile online. Însă, şase oameni au reclamat la Poliţie faptul că au fost înşelaţi de diverşi vânzători care şi-au vândut produsele online. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud este vorba despre site-ul de vânzări OLX, care nu permite nici returnările. Cei 6 înşelaţi au primit produse din alte firme decât cele solicitat, produse neconforme - adică stricate sau lovite - sau doar ambalajul. Un bistriţean care a cumpărat un telefon a primit doar carcasa de la el. În toate cele 6 cazurile există o anchetă în curs.

BRAŞOV. Cum pică românii în capcanele samsarilor online

Pe lângă reclamaţiile obişnuite cu privire la întârzierea coletelor, mai ales după Black Friday sau deteriorarea lor la transport, la Braşov s-au semnalat ţepe cu autoturisme şi probleme la rezervările turistice.„Am avut cazuri cu privire la o ţeapă privind achiziţionarea de autoturisme de pe Autovit, caz în care am sesizat Poliţia. În momentul în care o persoană voia să cumpere un autoturism, primea un mail în care i se spunea că proprietarul nu este în ţară, dar maşina da, de obicei în alt judeţ. Apoi i se cerea cumpărătorului să pună o sumă de bani pe numele său la Western Union ca să arate că este de bună credinţă şi chiar va veni să vadă maşină. Tot pentru a stabili legătura de încredere i se cerea apoi omului să trimită codul care să ateste că banii au fost depuşi. Ulterior, cei care dădeau ţepe foloseau codul ca să scoată banii în numele celui care i-a depus“, ne-a declarat Sorin Susanu, şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Braşov.

CLUJ. Ce reclamă clujenii la OPC după ce fac cumpărături online

Sute de reclamaţii privind comerţul online se fac în fiecare an la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Cluj. Lucian Rus, purtătorul de cuvânt al instituţiei, spune că 80% dintre sesizări vizează termenul de livrare al coletelor care fie întârzie, fie nu mai ajung. Alte situaţii tot legate de comerţul online, nu multe, privesc comandarea unui produs de o anumită culoare şi livrarea aceluiaşi produs, dar de o altă culoare decât cea solicitată. Un alt caz vizează diferenţele dintre preţul afişat pe site şi preţul de pe factura venită cu coletul. Inspectorul OPC Cluj exemplifică: un clujean comandase o bicicletă pentru copii la 190 de lei şi pe factură era trecut 1.900 de lei. ”În acest caz a fost vorba de o greşeală umană”, afirmă Rus. 

Acesta are o experienţă de peste 20 de ani în sistem şi îşi aduce aminte că în urmă cu 3-4 ani, s-a confruntat cu un caz de la Satu Mare. Cineva comandase online pantofi sport marca Adidas şi primise în colet tenişi murdari. În acea situaţie s-a luat legătura cu Serviciul de Investigare a Fraudelor.

GALAŢI. Un gălăţean a comandat online un invertor solar de 2.000 de waţi şi a primit unul mult mai slab ca putere

Doi gălăţeni au depus plângeri la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi după ce au comandat produse de la firme din Bulgaria, dar au primit cu totul altceva sau mai puţin decât ce comandaseră. Un gălăţean a comandat de pe un site de vânzări un invertor solar (dispozitiv electric care permite transformarea curentului continuu în curent alternativ) de 2.000 de waţi, dar s-a trezit acasă cu un dispozitiv care are o putere de doar 500 de waţi. A.C. a plătit 490 de lei, iar când a văzut că nu primeşte niciun răspuns de la site-ul care pusese în vânzare produsul, i-a reclamat pe administratori la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi. Comisarii CJPC Galaţi au descoperit în urma verificărilor că în spatele site-ului cu pricina este o firmă din Bulgaria, care este posibil să nu poată fi trasă la răspundere, ceea ce înseamnă că bărbatul ar putea rămâne cu paguba.

SĂLAJ. Ţepe luate de sălăjeni, la achiziţiile online. Fier vechi în locul unei cutii de viteze şi cartofi pe post de piese auto

Una din cinci reclamaţii pe care cumpărătorii le-au făcut la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Sălaj vizează achiziţiile online.Un zălăuan care a comandat pe un site o cutie de viteză automată pentru un autoturism, plătind 1.200 de euro, a descoperit, la deschiderea coletului, cu mai multe bucăţi de fier vechi, echivalentul greutăţii produsului comandat. Bărbatul a sesizat OPC Sălaj, cu intervenţia cărora a reuşit să îşi recupereze banii. De o surpriză neplăcută a avut parte şi un cumpărător care a achiziţionat de pe Internet câteva piese auto, achitând în jur de 2.000 de lei. Sau cel puţin, asta a intenţionat, pentru că în momentul deschiderii coletului, acesta a avut neplăcuta surpriză de a găsi înăuntru nişte cartofi. În ciuda reclamaţiei făcute la Protecţia Consumatorului, problema nu a fost rezolvată întrucât, spun reprezentanţii OPC, site-ul fusese desfiinţat.

SIBIU. Afacerea „scutecelor ieftine pentru bebeluşi“: zeci de mame din Sibiu au fost înşelate cu mii de lei

Tot mai multe mame din Sibiu au început să sesizeze pe reţelele sociale faptul că au fost victimele unei escrocherii la nivel naţional, cu produse de îngrijire a copilului la preţuri foarte mici. Iar dacă primele comenzi erau onorate, pentru cele din acest an mamele au rămas doar cu banii daţi.Vânzătoarea pe care mamele din Sibiu o acuză de înşelătorie şi-a construit reţeaua de clienţi tot prin intermediul reţelelor sociale, utilizând în special aşa-numitele ”grupuri de mămici”.

Ca un rezumat al istorisirilor împărtăşite până acum prin intermediu Facebook, de anul trecut aceste mame au început să comande on-line scutece pentru nou-născuţi, alături de alte produse specifice, de la o anume Ecaterina Mihaela Gurbeţ. „Eu cumpăram scutece şi şerveţele, în general. Erau produse de calitate, mult mai ieftine decât în magazine. Scuteam cel puţin un sfert din bani, iar la unele oferte chiar mai mult, produsele fiind reduse la mai puţin de jumătate de preţ“, povesteşte una din mamele care a devenit, vremelnic, clientă a Ecaterinei Mihaela Gurbeţ. La fel ca şi alte păgubite, sursa acestor ”scutece şi produse ieftine” ar fi fost diferiţi producători din afara ţării, de unde produsele erau aduse cu autotrenurile. De altfel, tocmai disfuncţionalităţile mijloacelor de transport au început să fie invocate şi la momentul în care comenzile au început să nu mai fie onorate.

SUCEAVA. Ţepele cu produse tranzacţionate online continuă la Suceava. O femeie reclamă că a primit ciocolată în loc de iPhone

Două persoane din Suceava au reclamat la Poliţie că au primit ciocolate sau ambalaje goale în locul telefoanelor mobile pe care le-au contractat online. După cazul bărbatului din Suceava care a primit o cutie cu crengi de brad şi bolovani în loc televizor, alte două persoane din judeţ au depus plângeri la Poliţie referitoare la presupuse fraude cu produse tranzacţionate online. Poliţia municipiului Suceava a primit o nouă plângere din partea unei localnice în vârstă de 36 de ani cu privire la faptul că a fost victima unei infracţiuni de înşelăciune.

Din verificările poliţiştilor a rezultat că la data de 29 iunie 2017, reclamanta a postat pe site-ul www.olx.ro un anunţ prin care vindea un hoverboard, cu suma de 700 de lei, ocazie cu care a fost contactată pe telefonul mobil de o persoană din municipiul Cluj – Napoca, care i-a oferit în schimb un iPhone 6. Suceveanca, fiind de acord, a trimis la adresa din Cluj – Napoca hoverboard-ul, urmând să primească la adresa sa telefonul mobil.

VASLUI. A comandat un telefon de ultimă generaţie şi a primit un cartof şi un pachet de ţigări gol: „Asta nu e glumă proastă, e ţeapă în toată regula“

Un tânăr din municipiul Bârlad, judeţul Vaslui, s-a ales cu un cartof şi un pachet de ţigări gol în schimbul unui telefon mobil de ultimă generaţie, la mâna a doua, pe care l-a comandat de la un vânzător din judeţul Vrancea. Iulian D. intenţiona să achiziţioneze un telefon performant, însă cum nu avea suficienţi bani pentru a cumpăra unul nou, a căutat oferte pe internet. Astfel, a dat peste o ofertă tentantă postată pe un site de vânzări online de un bărbat din localitatea Odobeşti, judeţul Vrancea. L-a contactat telefonic, stabilind detaliile tranzacţiei, ocazie cu care bărbatul din Vrancea l-a asigurat de seriozitatea sa şi calitatea produsului.

În schimbul telefonului mobil de ultimă generaţie, tânărul din Bârlad a achitat 250 de lei, coletul urmând să-i fie expediat prin Poştă. La ridicarea coletului, după ce la deschis, bârlădeanul a suferit suferit un adevărat şoc. În locul smartphonului mult dorit, tânărul a primit un cartof, un pachet de ţigări gol şi două bonuri fiscale. L-a contactat telefonic pe vânzător, care a negat că el ar fi fost cel care a expediat cartoful.

VRANCEA. Ce a păţit un bărbat care a cumpărat de la farmacie prezervative "cu nervuri", pentru atingerea plăcerii maxime. Pe fir au intrat procurorii

Un bărbat din Focşani, în vârstă de 50 de ani, este protagonistul unei reclamaţii oarecum ciudate, dar întemeiate, având în vedere deznodământul acestui caz.Un bărbat din Focşani, în vârstă de 50 de ani, este protagonistul unei reclamaţii oarecum ciudate, dar întemeiate, având în vedere deznodământul acestui caz. În luna mai a acestui an, focşăneanul a cumpărat dintr-o farmacie din oraş două pachete de prezervative Durex, produs despre care a mărturisit că-l foloseşte în mod frecvent doar dintr-o anumită gamă, respectiv “Mutual Pleasure” (“prezervativ cu nervuri şi puncte în relief create pentru atingerea punctului culminant în acelaşi timp”, după cum scrie în prospect).

Bărbatul a avut ceva îndoieli legat de calitatea prezervativelor încă din momentul în care le-a achiziţionat, suspiciunea fiindu-i trezită de preţul ceva mai scăzut, respectiv 8,50 de lei/cutie, faţă de 13 lei, cât plătea de obicei în supermarket-urile din oraş, dar s-a gândit totuşi că le procură dintr-o farmacie şi nu i se poate întâmpla nimic rău. Acasă, după ce a folosit primul prezervativ, avea să constate însă diferenţa de calitate, după ce atât el cât şi partenera sa au avut de suferit la capitolul plăcere.

Ce paşi trebuie să urmeze românii care au fost ţepuiţi la cumpărături online. „Clientul are dreptul să se retragă din contract fără a motiva acest lucru“

Zeci de călărăşeni păcăliţi de o firmă din Olteniţa care comercializă online articole vestimentare s-au adresat Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Călăraşi, cu speranţa că-şi vor recupera banii.

Autorităţile s-au confruntat de la începutul anului şi până în prezent cu un val de plângeri. 80 de persoane şi-au căutat dreptatea, după ce au primit acasă colete cu haine şi au fost dezamăgiţi de calitatea produselor.Este vorba în special de femei care au comandat rochii de ocazie, după ce au văzut pe net haine frumoase şi la preţuri accesibile. Când au primit coletele şi-au dat seama că nu e ceea ce aşteptau.

„Oamenii au fost nemulţumiţi de ceea ce au primit, calitatea hainelor lasă de dorit. Noi am înregistrat fiecare plângere şi facem demersuri pentru ca oamenii să-şi recupereze banii, mulţi dintre ei şi-au primit deja contravaloarea produselor. E vorba despre sume de câte 100 de lei sau chiar mai puţin, însă nu acest lucru contează, ci calitatea mărfii comercializate. Reprezentanţii firmei Joviale Store Fashion au fost deja notificaţi la o discuţie cu noi pentru a pune la punct toate detaliile. Firma are conturile blocate de ANAF , iar returnarea banilor către clienţi se face mai greu. Fără discuţie, noi acţionăm indiferent de sumă. Vom încerca să găsim o soluţie pentru remedierea acestei probleme”, a spus  Pascu Ifrim, comisar-şef adjunct al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Călăraşi.

Mai puteţi citi:

Un gălăţean a comandat online un invertor solar de 2.000 de waţi şi a primit unul mult mai slab ca putere

Afacerea „scutecelor ieftine pentru bebeluşi“: zeci de mame din Sibiu au fost înşelate cu mii de lei

Ţepe online. Când în loc de piese auto primeşti simple cartoane, iar în loc de smartphone o bucată de lemn

Ţepele cu produse tranzacţionate online continuă la Suceava. O femeie reclamă că a primit ciocolată în loc de iPhone

A comandat un telefon de ultimă generaţie şi a primit un cartof şi un pachet de ţigări gol: „Asta nu e glumă proastă, e ţeapă în toată regula“

Un bistriţean a cumpărat un telefon şi a primit doar carcasa

Cum pică românii în capcanele samsarilor online

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite