Cluj: Sindicatul Mechel Câmpia Turzii cere premierului Victor Ponta monitorizarea combinatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Combinatul Mechel Câmpia Turzii ar putea disponibiliza alţi 800 de angajaţi
Combinatul Mechel Câmpia Turzii ar putea disponibiliza alţi 800 de angajaţi

Sindicatul de la Mechel Câmpia Turzii îi cere premierului Victor Ponta, într-o scrisoare, ca prin intermediul instituţiilor statului să monitorizeze activitatea combinatului şi să stopeze tăierea şi înstrăinarea utilajelor, pentru evitarea închiderii acestuia.

Potrivit unei scrisori a Sindicatului Mechel Câmpia Turzii adresată premierului Victor Ponta şi transmisă, luni, din informaţiile sindicaliştilor, Combinatul Mechel Câmpia Turzii ar urma să fie închis începând cu luna septembrie.

"Dacă până acum acţionarul majoritar rus a anunţat şi a efectuat concedierea a 800 de angajaţi, acum preconizează închiderea Combinatului Mechel Câmpia Turzii. Din informaţiile noastre, luna septembrie este ultima în care se va mai face producţie aici, apoi vom asista la închidere. De ce? Cum? De când? Sub ce formă? Considerăm că sunteţi cea mai autorizată persoană care ne poate ajuta la clarificarea situaţiei de la Câmpia Turzii, solicitând acţionarului principal, Ygor Zyuzin, precizări în legătură cu prezentul şi viitorul Grupului Mechel în România, pentru că situaţia este gravă. Vă rugăm ca prin organele competente ale statului să monitorizaţi activitatea Grupului Mechel, să stopaţi tăierile de utilaje şi hale şi înstrăinarea de utilaje", se arată în documentul citat de Mediafax.

Sindicaliştii atrag atenţia că există riscul ca acei aproximativ 1.900 de angajaţi să rămână fără loc de muncă, fapt ce ar afecta jumătate din populaţia municipiului Câmpia Turzii. "Considerăm mai mult decât binevenită o întâlnire cât mai urgentă cu dumneavoastră, care ar putea clarifica o parte din problematica de acum", se mai arată în scrisoarea adresată premierului Victor Ponta.

Mechel Câmpia Turzii a început, în luna iunie, disponibilizarea colectivă a 800 de angajaţi, în trei etape, procesul urmând să se încheie în septembrie.
La sfârşitul săptămânii trecute, prefectul Ioan Vuşcan a fost informat de conducerea combinatului despre intenţia de concediere a altor 800 de angajaţi, astfel încât la Mechel Câmpia Turzii să rămână doar 238 din cele 1.050 de persoane care mai lucrează.

Situaţia de la Combinatul Mechel Câmpia Turzii va fi analizată, marţi, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social a judeţului Cluj, la care va participa Liviu Pop, ministru delegat pentru Dialog Social. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite