Clujul din afara bulei hipsterilor creativi: „În spatele strălucirii culturale sunt oameni de calibrul lui Tudor Giurgiu care cerşesc bani”
0
Strategia culturală a Clujului după pierderea titlului de Capitală Culturală a Europei a virat „crud” spre hipsterime, crede Szakats Istvan, fondatorul fundaţiei Alt Art. Aceasta în condiţiile în care celebra teorie a „hipsterilor care salvează lumea”, a lui Richard Florida, s-a dovedit a fi o greşeală. Două festivaluri de tradiţie din oraş au intrat anul acesta în criză.
Szakats Istvan, fondatorul fundaţiei Alt Art şi unul dintre cei mai dinamici activişti clujeni, a fost, zilele trecute, invitat la Bruxelles la un grup de lucru care face propuneri pentru modernizarea politicilor de inovare la nivel european, la invitaţia European Network of Living Labs.
„Adevărul” a vorbit cu Istvan despre noua paradigmă culturală şi de inovare la nivel european şi despre strategia Clujului după pierderea competiţiei Capitală Culturală a Europei 2021. Discuţia a avut loc al câteva zile după anunţarea anulării ediţiei din 2018 a unui festival de tradiţie în Cluj- Temps d’Image, care a ajuns la a 10-a ediţie. De asemenea, la începutul toamnei un alt festival de tradiţie al oraşului – Comedy Cluj – a anulat ediţia din acest an.
Care a fost concluzia discuţiilor de la Bruxelles?
Interesant este că în cadrul discuţiei privind inovarea se ţine cont foarte mult de nişte recomandări ale Parlamentului European în care se arată că inovaţia s-a concentrat prea mult pe economie şi pe tehnologie, iar inovaţia socială este aproape inexistentă, lucrul care nu este în regulă, fiind nevoie de o recalibrare. Inovarea trebuie să fie incluzivă. Pentru a îndeplini acest deziderat inovarea nu se mai face în laboratoare de creaţie, cu IT-işti şi diferiţi artişti, ci în cadre mixte unde apar cetăţeni, ONG-uri, firme, universiţăţi şi statul. Aceşti 5 actori trebuie să lucreze împreună, să se implice toţi, deoarece numai atunci se leagă „hora” societală.
Care au fost discuţiile referitoare la cultură?
Cu cultura e un bai: s-a produs o surpare ideologică destul de urâtă atunci când s-a creat „Creative Europe” şi „Europe 2020”, anume că s-a contaminat foarte tare cu discursul lui Richard Florida (gurul iniovaţional american care a creat conceptul de clasă a creativilor, IT-işti, artişti, arhitecţi, marketeri, avocaţi etc, a căror activitate implică un grad mare de inovare şi care aduc bunăstare oraşelor unde activează-nr).
În 2014, Manuel Barosso, preşedintele de atunci al Comisiei Europene, a anunţat: cultura va fi noua mare narativă a UE, lucru care nu s-a întâmplat niciodată. Practic se lucra de ani de zile la această viziune care nu a fost implementată niciodată. În strategiile „Creative Europe” şi „Europe 2020” s-a impus foarte tare discursul lui Richard Florida cu clasele creative, hipsterii care salvează lumea, un fel de lifestyle capitalism, care zice că toţi o să trăim bine, că ia uite ce rol important au hipsterii şi hipsterii vor reforma lumea. Când a publicat cartea, deja a fost criticat că nu are dovezi şi această strategie va adânci faliile sociale. Anul acesta, în vară, Florida a recunoscut că a greşit, dar ideile sale erau deja băgate în strategiile europene şi lucrurile nu stau bine deloc.
S-a dovedit statistic că industriile creative nu au creat o societate mai echilibrată, ci din contră aceasta a devenit mai dezechilibrată.
Un exemplu este Londra, capitală mondială a industriilor creative, are o populaţie albă sub 50%. Totuşi, în industriile creative o persoană din 5 este nealbă. S-a tras concluzia că industriile creative au devenit un refugiu al white power (puterea albilor-nr) unde băieţii cu bani şi statut îşi regenerează privilegiile.
Care sunt urmările acestei strategii?
Corelaţiile dintre GINI index – indexul de inegalitate a redistribuirii resurselor - şi indicele de creativitate, arată că un indexul GINI mare înseamnă un indice de creativitate scăzut. Din cauza asta, ţările care redistribuie veniturile mai egalitarist, care încearcă să astupe faliile sociale, au un index de creativitate enorm. Cel mai bine stau ţările nordice, iar România a căzut pe penultimul loc.
Când faci inovaţie hipsterească tu practic începi să adânceşti faliile sociale şi indicele tău de creativitate general se duce dracului.
Care este situaţia la Cluj
Clujul este un oraş super-hipsteresc şi în industriile creative aşa cum le înţelegem sau aşa cum ne place să le înţelegem îs mult văzuţi băieţii din IT cu pantofi coloraţi, cu freză interesantă şi care o ard prin firmele astea internaţionale. Observăm că e o vedere foarte unilaterală a creativităţii, şi că de fapt inovarea la Cluj– dacă te uiţi în afara acestei bule este foarte joasă. Atunci când ne băgăm capul în bulele hipsterilor şi vedem numai hipsteri care îs haioşi şi interesanţi şi creativi, noi de fapt uităm că oraşul nu merge bine deloc. O dovadă este că dacă te uiţi la toate concursurile deschise de genul Someş Delivery, vin aceleaşi 5-6- 10 echipe care creează, care câştigă, şi care sunt buni de altfel, dar sunt tot aceeaşi.
Făloşenia cu care ne dăm ditai oraş creativ nu se susţine deloc prin fapte- deja încep să fie mult mai multe call-uri de artă în spaţiul public decât sunt actori care să poată răspunde la aceste cereri. Atunci ne dăm seama că trebuie lucrat un pic la materia umană, ca să apară alţi actori. Lucrătura asta nu înseamnă că faci call-uri din ce în ce mai mari, că poate apare cineva, când de fapt sunt tot ăia.
Ceea ce trebui văzut şi e foarte important este că dacă în Europa narativa culturală n-a reuşit să prindă, acuma deja se duce afară din spaţiul narativ european. Dacă în 2014 se mai vorbea, acum nu se mai vorbeşte deloc. Rezultatul este că se vor mai aloca mai puţine fonduri. În plus, dacă te uiţi la tarlaua de finanţări a UE, sumele alocate anul acesta sunt cele mai mici, cei mai mulţi bani ajungând în industria cinematografică, iar trendul este depunerea unor proiecte foarte mari. Trendul de actori mari care consumă toate fondurile şi care industrializează producţia culturală taie tocmai şansa operatorilor mici de a urca pe scenă. Din cauza asta oraşul Cluj, care a reuşit să-şi stabilească o strategie în care cultura e văzută ca un element principal al dezvoltării, va avea probleme pentru că narativa nu e susţinută la nivel european, iar la nivelul oraşului e susţinută mai mult de faţadă.
Care este soluţia?
La Cluj sunt o multitudine de apeluri de finanţare a creativităţii cetăţeneşti - Centru de inovare, Someş Delivery, Centrul Cultural Clujean, Alt Art, Fabrica de Pensule, bugetarea participativă a Primăriei etc – care sunt făcute fără nicio coordonare strategică, e o bulibăşeală. Fiecare aruncă firimituri în diferite părţi pentru că oamenii s-au prins că creativitatea e interesantă. Atunci când aruncă firimiturile toată lumea aruncă spre hipstereală, spre clasa de mijloc, spre sudenţi, artişti şi aşa mai departe. Nimeni nu gândeşte în aceste formate hibride prin care să fie aduşi toţi actorii laolaltă, cum am încercat la Parcul Feroviarilor.
Clişeul inovării acum este să dai nişte super-scule la nişte oameni foarte calificaţi şi faci nişte cercuri super-rapide de inovare brutal de rapidă. Asta este total greşit când te adresezi societăţii, căreia trebuie să-i dai scule super-simple, pe care le dai la oameni normali şi trebuie să-i laşi foarte mult timp ca să se joace cu ele. Dacă nu mergi pe acest model vei mări faliile din societate.
Ceea ce cred că se poate face este ca oraşul să folosească proiecte precum Parcul Feroviarilor ca laborator prototip de inovare societală. Parcul este acum într-o dublă imponderabilitate: statul abia l-a câştigat şi capitalismul l-a pierdut. E un spaţiu plastic, dar dacă ne aruncăm: hai repede facem nişte bănci, punem nişte lemne, nişte gard şi gata, irosim posibilitatea să începem să vorbim despre cum ne imaginăm democraţia, ce vrem să facem, cum decidem ce vrem să facem, cine ce aduce. Acesta ar fi un proces încet, cu unelte simple, cu oameni normali, care să regândească relaţia cu oraşul. Există grămezi de alte potenţiale astfel de proiecte.
Organizatorii festivalului Temps d’Image au anunţat că anul acesta fac ultima ediţie din cauza problemelor financiare. Crezi că vor mai urma astfel de situaţii?
Îmi pare foarte rău pentru Temps d’Image. Tudor Giurgiu (directorul TIFF-nr) mi se plângea în fiecare an că în Cluj e foarte greu să obţii sponsorizări: mergi te milogeşti, te căciuleşti şi până la urmă găseşti 100.000 de euro sau ceva suma similară. E incomparabil mai greu decât la Bucureşti. Dacă Tudor Giurgiu se plângea ani de zile de această situaţie, atunci găsesc perfect legitim ca Miki Branişte (directoarea Temps d’Image-nr) să fie în exact aceeaşi situaţie financiară precară cum de altfel e şi Alt Art, şi Fabrica de Pensule, şi toţi operatorii culturali independenţi. Fabrica de pensule încă stă bine fiind numită unul dintre proiectele prioritare ale oraşului.
Se observă acum o schimbare faţă de situaţia de dinainte de desemnarea Capitalei Culturale a Europei?
E important că autorităţile nu s-au dezis total de proiectele cu care Clujul a candidat la competiţie. Bugetul cultural creşte an de an, dar nu creşte strategic. Comisia de cultură care selectează proiectele e subdimensionată, subprocedurizată şi identifică greu pe ce dă banii. Centrul Cultural Clujean, continuatorul ONG-ului care pus la punct candidatura Clujului pentru Capitala Culturală a Europei - nu urmează strategia, ci pur şi simplu administrează nişte fonduri pentru cine mai pică şi are o idee faină. Asta în contextul în care narativa culturală fuge afară din strategia europeană şi oraşul nu e cumpărător de inovare, care este următoarea mare narativă care vine de la Bruxelles. Şi când o cumpără, o cumpără în stil hipsteresc pe modelul: „hai cu băieţii de la industrii creative.”
Ce se află în spatele „strălucirii culturale” a Clujului, care a ajuns cunoscută în toată România şi chiar în străinătate?
În spatele strălucirii culturale a Clujului sunt nişte oameni care cerşesc bani, oameni de calibrul lui Tudor Giurgiu, nu e doar Miki Branişte care cerşeşte, mulţi cerşesc exact la fel. Nimeni nu scapă de asta. Chiar şi în cazul TIFF-ului, din câte ştiu, cea mai mare parte a banilor veneau de la Bucureşti până cel puţin în ultimii ani.
Dacă înainte de competiţia Capitală Culturală Europeană 2021 „motoarele” culturii clujene erau turate la maximum, care este situaţia acum?
Nu s-au oprit motoarele. Cultura hipstearească, care ţine de clasa mijlocie este suficient de atent şi abil alimentat cu fonduri prin Centrul Cultural Clujean, dar asta nu înseamnă că s-a abordat cultura la nivel societal. Proiectul Clujului pentru Capitala Culturală Europeană mergea foarte mult pe cultură ca instrument de regenerare socială, care era un semnal clar că se merge spre inovaţie socială prin cultură– acest lucru acum se codează crud către hispterime şi ar trebui focusat exact pe partea cealaltă.
De ce crezi că există concentrarea aceasta spre hipsterime?
E cel mai simplu, sunt rezultate vizibile, afişe colorate şi frumoase, primarul poate să meargă să taie panglica de deschidere, sunt oameni cu care se cunosc cei din primărie. E o bulă şi asta!
Ce crezi că se va întâmpla în continuare?
Cred că oraşul ar trebui să-şi revizuiască strategiile, uitându-se încă o dată atent la Europa: narativa culturală se rostogoleşte afară, iar narativa inovaţiei se rostogoleşte înăuntru. Pentru cultură nu e nevoie de mai mulţi bani, ci de gândire strategică. Clujul e un oraş putred de bogat.
Cred că viitorul, inclusiv a unităţilor de producţie artistică sau culturală, îl reprezintă reţele hibride de producţie în care e prezent cetăţeanul, administraţia, firmele de IT, culturnicii etc. Vara aceasta exact asta au încercat Fabrica de pensule şi Alt Art-ul cu Parcul Feroviarilor: am invitat tot felul de actori, antropologi, sociologi, firme, comunitate, am editat o carte a parcului. În regândirea parcului este foarte importantă arhitectura soft, ţesutul de oameni, de relaţii umane, de idei, de interese care vin şi care pot să-i dea sens şi activitate parcului. Acel spaţiu cultural care vrea să rămână relevant social cred că n-are încotro decât să se reconfigureze în acest format de reţele hibride de producţie. Poţi să rămâi relevant pentru lumea artei, în turnul tău de fildeş, dar relevanţă socială nu cred că poţi avea altfel decât prin aceste reţele hibride.
Citeşte şi
Se încarcă comentariile...
