Cum a apărut prima lojă masonică de limbă germană din Bucureşti şi care ţinea de Budapesta. „A reuşit ceea ce nu au putut mulţi diplomaţi“

Într-o Europă a naţionalismelor, apărea la Bucureşti, în 1871, prima lojă masonică de limbă germană numită „Pentru Fraternitate“. Ce o deosebea de restul lojelor existente pe teritoriul vechilor provincii româneşti era atât limba folosită - germana, cât şi faptul că era subordonată Budapestei. Aceste informaţii le-a obţinut istoricul clujean Varga Attila după ce a consultat documente inedite despre acestă lojă.

Ce lega Bucureştiul de Transilvania şi de centrul Europei în secolul al XIX-lea? Un răspuns la care sigur nu v-aţi gândit e o lojă masonică. În 1871, într-o Europă când se năşteau unele dintre statele naţionale existente azi, e creată, la Bucureşti, Loja „Zur Brüderlichkeit”/„Pentru Fraternitate”. Prima lojă masonică de limbă germană din Bucureşti.

Masonii – cunoscuţi şi pentru organizarea lor bine pusă la punct – au stabilit ca nou creata lojă de la Bucureşti să răspundă, mai întâi, Marii Loji din Hamburg, apoi Marii Loji din Bayreuth din Germania, iar, în final, Marii Loji Simbolice Maghiare de la Budapesta.

„În acel an, s-a creat o situaţie fără precedent: primul atelier de limbă germană, la Bucureşti, care reunea elite româneşti şi germane, dar care funcţiona sub cupola unei mari obedienţe maghiare. Din atare motiv, îndrăznesc să spun că a fost una din cele mai fascinante loji de peste Carpaţi care a excelat din punctul de vedere al armoniei în diversitate. Nu întâmplător, locul său în istoria francmasoneriei din spaţiul românesc a fost unul de referinţă”, consideră istoricul Varga Attila din Cluj, pasionat de subiectul farncmasoneriei, pe care îl studiază de câţiva ani.

Acesta a consultat documente originale, şi inedite, ale acestei Loje masonice şi mărturiseşte că l-a fascinat direcţia în care aceasta a evoluat.

„Într-o epocă a naţionalismelor manifestate adesea violent, a reuşit să se impună, totuşi, un asemenea fundament de elită care a reunit oameni iluminaţi ce au depăşit bariere naţionale şi confesionale, reuşind, astfel, ceea ce nu au putut mulţi dintre cei mai străluciţi diplomaţi ai epocii: să aducă laolaltă, într-o comunicare deosebit de strânsă, lumea românească, lumea germană şi cea maghiară deopotrivă. Un aspect la care merită să medităm încă mult timp de aici înainte...”, apreciază istoricul.

Masoneria şi rutele comeciale

Însă rămâne întrebarea: de ce a fost nevoie de o lojă masonică de limbă germană în Bucureşti?
Istoria a consemnat că în Bucureşti, încă din secolul al XVIII-lea, s-a închegat o comunitate germană datorită relaţiilor comerciale care au funcţionat între această regiune şi lumea germană.

„Comunitatea despre care pomeneam a avut şi ea elitele ei, în consecinţă nu este surprinzător că acestea s-au reunit într-un atelier format în funcţie de identitatea lor distinctă. Apoi nu trebuie să uităm nici faptul că, în acel răstimp, masoneria s-a difuzat mai ales prin rutele comerciale care erau frecventate de negustori şi oameni de afaceri care călătoreau mult. În realitate, în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, principalele axe de răspândire a fracmasoneriei speculative pe continentul european au fost în număr de cinci: axa nordului, cea baltică, cea iberică, axa Europei de Vest şi axa Europei Centrale. În lumea austro-germană, lojile masonice s-au concentrat mai ales în oraşele cu factori de decizie politică. Bucureştiul era un asemenea oraş, iar în condiţiile în care – spuneam deja – aici exista o comunitate germană bine închegată ce era preocupată mai ales de aspecte de ordin economic şi comercial, apariţia unei loji de limbă germană a reprezentat o realitate firească”, declară Varga Attila.

Cine erau membrii

Membrii lojei, cum spun documentele, erau oameni foarte respectaţi în comunitate - ingineri, bancheri, comercianţi, medici, artişti. Iar prin proiectele lor -  măsuri pentru prevenirea inundaţiilor la diverse iniţiative de ordin cultural, de promovare a teatrului, deschiderea de şcoli pentru copii - au căutat să îmbunătăţească acele vremuri.

„Fraţii acestei loji au căutat să susţină talentele veritabile, indiferent că făceau parte sau nu din structurile ordinului. Şi, cu siguranţă, renumitul fotograf Carol Papp de Szathmáry (foto mai sus, credit foto: arhiva istoricului Varga Attila), primul fotoreporter de război din lume, este un exemplu elocvent în acest sens. În plus, dacă medităm puţin şi la realitatea că, în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, francmasoneria a reprezentat un veritabil «laborator de idei» care a reunit minţi sclipitoare ale epocii, putem să spunem că ordinul în sine, prin proiectele şi demersurile proprii, a avut un rol covâşitor în promovarea iluminării prin cultură, dar şi în complicatul proces de modernizare a societăţii în marele ei ansamblu”, precizează istoricul.

Dovada că Carol Papp de Szathmáry a fost mason

Despre Carol Papp de Szathmáry se ştie că din 1843 s-a stabilit la Bucureşti şi a imortalizat în fotografiile sale personalităţi celebre ale epocii precum Domnitorul Alexandru Ioan Cuza sau Regele Carol I.

„Iniţierea sa în masonerie, în Loja „Zur Brüderlichkeit”/„Pentru Fraternitate” nu trebuie să surprindă pe nimeni. Mai mult decât atât, se pare că un atare pas pe care l-a făcut i s-a potrivit ca o mănuşă. Un maghiar format la şcoala austriacă, care vorbeşte desăvârşit şi limba germană, dar care se stabileşte în Bucureşti trebuie că s-a simţit foarte în elementul lui într-o lojă precum cea menţionată care era, până la urmă, oglinda propriei sale identităţi. Admiterea lui într-un asemenea nucleu de elită trebuie că i-a fost de mare folos. A întâlnit acolo diverse figuri notabile care au excelat fiecare în sfera lor de activitate, ca să nu mai spunem că iniţierea sa în masonerie i-a deschis, fără dar şi poate, diverse oportunităţi. Această dimensiune a vieţii sale i-a oferit şansa de a călători mult, de a cunoaşte felurite personalităţi ale vremii care au crezut în proiectele şi talentele sale, în consecinţă au investit mult în toate acestea”, consideră istoricul Varga.

În opinia sa, Szathmáry (n.r. în imaginea de mai sus, la numărul 2 apare numele său într-un catalog mason la Lojei „Petru Fraternitate”) este o parte a moştenirii lăsate de această lojă, care atunci promova ”oameni-simbol” ce azi sunt repere.

Prin ce era diferită această lojă de altele

Istoricul mărturiseşte că l-a uimit faptul că această lojă de limbă germană din Bucureşti a dăinuit lucrând în obedienţa unei mari loji maghiare de la Budapesta, mai ales în contextul existent.

„Românii şi maghiarii reprezentau două lumi concurente între care punţile de legătură erau foarte dificil de de realizat. Şi, totuşi, la un anumit nivel acest lucru s-a conturat în cele din urmă. Eu, unul, mă tot gândesc la aspectele care au făcut posibil aşa ceva. Cheia o reprezintă deschiderea interioară pe care unii iluminaţi ai vremurilor de atunci au avut-o cu prisosinţă. Acesta este acel aspect care particularizează Loja «Zur Brüderlichkeit»/«Pentru Fraternitate» de altele. Câtă vreme ai parte de oameni cu mintea flexibilă, chiar şi cele mai ferecate lumi se pot deschide şi se pot apropia mult una de cealaltă. De aşa ceva cred că avem multă nevoie chiar şi în zilele de azi”, este de părere cercetătorul.

Mai puteţi citi:

Cum poţi transforma pietrele obişnuite în mărgăritare. Lecţia predată de un academician: „Fă lumea să zâmbească şi ea îţi va aparţine cu adevărat!“ 

„Români, maghiari, germani, evrei, armeni sunt lumile transilvane paralele care, prin eroii lor, au scris istoria unei provincii de-a lungul secolelor“, aceasta este afirmaţia istoricul clujean Attila Varga. Plecând de la ideea din spatele acestui citat, „Adevărul” vă prezintă, sub forma unui serial, personalităţi din mai multe etnii şi rituri care, prin ideile şi munca lor, au lăsat moşternire generaţiilor viitoare adevărate lecţii de viaţă.

Cărturarul maghiar care a condus Transilvania, iubit de români şi de unguri: „Căutaţi mereu acei tineri care ştiu să respecte la toţi valorile”

Prima personalitate pe care o vom prezenta cu ajutorul istoricului clujean Varga Attila, avid cercetător al francmasoneriei din Transilvania şi Banat, este Miko Imre (n. 4 septembrie 1805, Zăbala, judeţul Covasna - 16 septembrie 1876, Cluj). Acesta a fost guvernatorul Transilvaniei, în 1849 şi între anii 1860-1861, şi a înfiinţat o societate culturală unde a unit toate etniile din Ardeal.

Moştenirea habsburgică a Ardealului. De ce e Transilvania altfel: „Aici este o Europă în miniatură“

Protestele de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, de la Cluj, din inima Ardealului, au arătat, încă o dată, că lucrurile se fac altfel în Transilvania. Aceste mentalităţi se datorează şi faptului că regiunea a fost mult timp parte a Regatului Ungar, Imperiului Austriac şi a Imperiului Austro-Ungar. Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB, specialist în Istorie Medievală, explică în ce constă această moştenire de peste veacuri lăsată ardelenilor.