Mark Zuckerberg recunoaşte că petrecem prea mult timp pe Facebook: „Facem o schimbare majoră pentru bunăstarea utilizatorilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mark Zuckerberg spune că îl interesează „bunăstarea” utilizatorilor. FOTO: Facebook
Mark Zuckerberg spune că îl interesează „bunăstarea” utilizatorilor. FOTO: Facebook

Cu ocazia noilor modificări ale algoritmului Facebook, fondatorul reţelei sociale, Mark Zuckerberg, a făcut o declaraţie intens comentată de analişti. Este pentru prima dată când argumentele aduse pentru schimbarea anunţată se referă la sănătatea, bunăstarea şi chiar fericirea utilizatorilor.

O nouă schimbare a algoritmului Facebook, conform căreia se va pune şi mai mult accentul pe postările din partea prietenilor şi a familiei, în dauna conţinutului provenit de la instituţii de presă şi de la diferite companii, atrage din nou atenţia publică asupra reţelei sociale. Analiştii au remarcat că pentru prima dată în istoria modificărilor de algoritm anunţate de Facebook sunt invocate argumente pentru sănătatea, bunăstare şi chiar fericirea utilizatorilor.  

Zuckerberg, preocupat de bunăstarea utilizatorilor?

CEO-ul Facebook Mark Zuckerberg a scris pe Facebook:

„Una dintre zonele pe care ne vom concentra în 2018 este să ne asigurăm că timpul petrecut de noi toţi pe Facebook este un timp petrecut cu folos. Am creat Facebook pentru a ajuta oamenii să rămână conectaţi şi să ne aducă mai aproape de oamenii care contează pentru noi. De aceea am pus întotdeauna prietenii şi familia în centrul experienţei pe care o furnizăm. Cercetările arată că întărirea relaţiilor îmbunătăţeşte bunăstarea şi fericirea noastre.
 

Avem responsabilitatea de a ne asigura că serviciile noastre nu sunt doar distractive, ci şi bune pentru bunăstarea oamenilor. Aşadar, am studiat cu atenţie această tendinţă, analizând cercetarea academică şi făcând cercetări proprii cu experţi de vârf din universităţi. Cercetările arată că atunci când folosim social media pentru a ne conecta cu oamenii de care ne pasă, acest lucru poate fi bun pentru bunăstarea noastră. Ne putem simţi mai conectaţi şi mai puţin singuri, şi iar aceste sentimente sunt corelate cu obţinerea pe termen lung a fericirii şi sănătăţii. Pe de altă parte, citirea pasivă a articolelor sau vizionarea videoclipurilor - chiar dacă acestea sunt distractive sau informative - pot să nu fie la fel de bune.

Pe baza acestor argumente, facem o schimbare majoră a modului în care construim Facebook-ul. Voi schimba obiectivul pe care îl dau echipei noastre de produse de la concentrarea pe ajutarea utilizatorilor să găsească conţinut relevant la ajutarea acestora să aibă interacţiuni sociale mai semnificative. Am început să facem schimbări în această direcţie de anul trecut, dar va dura luni de zile pentru ca acest nou obiectiv să-şi facă simţită prezenţa în toate produsele noastre. Primele schimbări pe care le veţi vedea vor apărea în News Feed, unde vă puteţi aştepta să vedeţi mai multe postări de la prieteni, familie şi grupuri. Pe măsură ce implementăm acest lucru, veţi vedea mai puţin  conţinut public, cum ar fi postări de la companii, branduri şi mass-media. Conţinutul public pe care îl veţi vedea va fi ales conform aceluiaşi standard - să încurajeze interacţiunile semnificative între oameni ...

Acum, vreau să fiu clar: făcând aceste schimbări, mă aştept ca timpul petrecut de oameni pe Facebook şi angajamentul să scadă. Dar mă aştept şi că timpul petrecut pe Facebook va fi mai valoros. Şi dacă facem ceea ce trebuie, cred că va fi bine pentru comunitatea noastră şi afacerea noastră şi pe termen lung.”

Ce rezultă din discursul lui Zuckerberg

Analistul Ben Thompson arată, într-un articol de sinteză, ce semnificaţie au afirmaţiile fondatorului Facebook.   

„Implicit admite că timpul petrecut pe Facebook poate însemna timp irosit şi citează cercetările care sugerează că multe dintre activităţile comune pe care le facem pe Facebook pot să nu fie bune pentru noi. Introduce schimbarea obiectivului de furnizarea a conţinutului relevant pentru utilizatpr (un "ziar personalizat perfect", aşa cum l-a numit Zuckerberg în 2014).
 

Sugerează că timpul petrecut pe Facebook de către utilizatori ar putea să se diminueze din cauza acestor modificări (lucru care înseamnă şi scăderea acţiunilor Facebook)”. Thompson susţine că, având în vedere antecedentele Facebook, interesele companiei rămân principala preocupare a conducerii, fiind doar o coincidenţă faptul că în ecuaţie poate fi inclusă şi bunăstarea utilizatorilor. 

Citeşte şi 

Ce informaţii conţine profilul din umbră, pe care algoritmul Facebook îl face tuturor utilizatorilor reţelei sociale

Experimentul pe care Facebook îl face în cinci ţări din lume. De ce spun specialiştii că este periculos pentru democraţie

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite