VIDEO Confesiunea unui model care a lucrat pentru Prada, Calvin Klein, Vogue, Chanel: „Înfăţişarea nu e totul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o prelegere TEDx, Cameron Russell, manechin pentru Prada Calvin Klein, Vogue, Elle, Chanel, a vorbit despre puterea imaginii şi rolul ei în reuşitele şi eşecurile noastre.

„Pentru mine a fi neînfricată înseamnă să fiu sinceră“, le-a spus Cameron Russel, în 2012, participanţilor de la TEDxMidAtlantic.

Povesteşte că una dintre cele întrebările care i se adresează e cea legată de cum a devenit model. „Răspund mereu: „am fost descoperită”, dar asta nu înseamnă nimic. Am devenit model fiindcă am câştigat lozul la loteria genetică, am primit o moştenire şi poate vă întrebaţi ce e o moştenire. În ultimele secole, am definit frumuseţea ca fiind nu doar sănătate şi tinereţe şi simetria pe care suntem programaţi genetic să o admirăm, ci şi ca figuri subţiri, înalte,feminine, cu pielea albă. Asta e moştenirea primită, de care profit“, mărturiseşte modelul.

Când fetiţele pe care le întâlneşte îi spun că atunci când vor creşte îşi doresc să devină manechine, ea le încurajează spunându-le că pot deveni orice îşi doresc.

„A spune că vrei să fii manechin când vei fi mare e ca şi cum ai spune că vrei să câştigi la loto. Nu poţi controla asta şi deşi e super“, adaugă Cameron.

Când se pregătea pentru prelegerea TEDx a găsit informaţii că 53% dintre adolescentele de 13 ani din SUA nu sunt mulţumite de fizicul lor, iar procentul creşte la 78% când împlinesc 17 ani.

O altă întrebare care i se adresează des e legată de retuşarea pozelor. Răspunsul ei e că „da, toate pozele sunt retuşate“, dar asta nu e decât o mică parte din ce se petrece în spatele cortinei.

Şi cum e să fii manechin?

„Spunem: «E minunat să călătoreşti, e uimitor să lucrezi cu oameni creativi, plini de idei, pasionaţi«». E adevărat, dar nu e decât jumătate din adevăr - ce nu spunem niciodată în faţa camerei, ce n-am spus niciodată în faţa camerei e că mă simt nesigură. Mă simt nesigură fiindcă în fiecare zi trebuie să mă gândesc la cum arăt. Şi dacă vă întrebaţi:  «Dacă am coapse mai suple şi un păr mai strălucitor, voi fi mai fericită?», atunci trebuie să întâlniţi nişte modele -deşi au cele mai suple picioare, cel mai strălucitor păr şi cele mai frumoase haine, probabil că sunt femeile cele mai nesigure de modul în care arată. (...) Morala acestei prezentări e că ne simţim cu toţii mai bine recunoscând puterea imaginii în percepţia succeselor şi în eşecurilor noastre“, astfel îşi încheie Carmeron Russell prelegrea la TEDxMidAtlantic.

La scurt timp după conferinţa TED şi-a lansat o revistă numită Interrupt.

Mai puteţi citi:

Drama unei musulmane în SUA lui 2001: „Vorbesc despre comunitatea mea de parcă ar fi o tumoare în corpul Americii“

Îmbrăcată în portul tradiţional, Dalia Mogahed a povestit, în luna februarie a acestui an, de pe scena TEDx cum a devenit în ochii unor americani din cercetătoare a comunităţilor islamice în suspect de terorism. Sentimentele care au încercat-o şi evenimentele prin care a trecut sunt covârşitoare. Iar mesajul ei e simplu: fanatismul e mortal, nu doar imoral.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite