VIDEO Galeria „Universităţii Cluj” a urcat pe scenă cu o orchestră simfonică. A urmat un spectacol nemaivăzut în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de fani ai Universităţii au venit la spectacol. FOTO: Remus Florescu
Sute de fani ai Universităţii au venit la spectacol. FOTO: Remus Florescu

Puţine cluburi sportive din România au avut ca mentori savanţi precum Emil Racoviţă sau Iuliu Haţieganu. „Universitatea Cluj” şi-a demonstrat încă o dată unicitatea printr-un spectacol în cadrul căruia membrii Peluzei Şepcile Roşii împreună cu sute de susţinători au cântat, alături de o orchestră simfonică, toate melodiile îndrăgite ale clubului.

„Am întors pe toate feţele şi am ajuns la concluzia că este unic un spectacol în care o orchestră simfonică profesionistă să cânte alături de galeria Universităţii Cluj cântecele Universităţii Cluj”, a susţinut jurnalistul şi marele fan al „U” Ovidiu Blag pe scena amplasată pe strada Mihail Kogălniceanu, chiar în faţa intrării de la sediul central al  Universităţii Babeş Bolyai (UBB). Sute de fani au venit să asculte şi să facă parte dintr-un spectacol muzical inedit: „Haide “U” pe Scena Urbană”.  

„U Cluj a avut ca mentori savanţi de renume mondial cum ar fi Emil Racoviţă sau Iuliu Haţieganu”

„U Cluj s-a născut după primele luni de la marea Uniri, s-a născut la Cluj, acolo unde a fost înfiinţată Universitatea Daciei Superioare în 1919. U Cluj a avut ca mentori savanţi de renume mondial cum ar fi Emil Racoviţă sau Iuliu Haţieganu care a fost director executiv al clubului. Alături de ei a mai fost un grup de 12 academicieni care au gândit un ideal al vieţii universitare româneşti de după 1919. Această idee a lor suna cam aşa, nu cei 11 jucători din teren, nu atleţii, nu voleibaliştii, nu neapărat ei, nu baschetbaliştii, nu rugbiştii, nu handbaliştii, nu ei reprezintă neapărat U Cluj, ci zecile de mii de studenţi şi de susţinători care se antrenează în această mişcare de largă audienţă, inclusiv profesorul universitar şi academicianul este bine venit la U Cluj” ,   

„Acest proiect e o dovadă că lucrurile care ne aduc împreună sunt mult mai importante decât lucrurile care ne separă, indiferent de profesii şi de interese şi de vârste suntem împreună alături de sportivii pe care-i iubim atât de mult pe stadioane în sălile de sport şi asta ne face fericiţi”, a declarat iniţiatorul proiectului arhitecta Daniela Maier, coordonator Scena Urbană şi vicepreşedintele Ordinul Arhitecţilor din România- Filiala Transilvania.

Coordonatorul Opera Grup Project – numele orchestrei care a urcat pe scenă alături de fani, Alexandru Mânzat, a susţinut că este unul dintre cele mai emoţionante proiecte la care a participat. 

    

Fanii „U” Cluj au cântat cu orchestra

Membrii Peluzei Şepcile Roşii împreună cu sute de susţinători ai diferitelor ramuri sportive ale clubului Universitatea Cluj au cântat, alături de o orchestră simfonică, toate melodiile îndrăgite de generaţii întregi de clujeni,. Toate melodiile au fost puse pe note şi cântate în cadrul evenimentului chiar de către galerie. În pauzele dintre cântări au fost prrezentate echipe şi sportivi pe care un oraş întreg îi aplaudă şi îi susţin.

Spectacolul este un eveniment derulat de Scena Urbană „în scopul de a reda spatiul oraşului către comunitate, de a-l transforma şi redefini drept ”acel spaţiu care aparţine tuturor”, de a pune în valoare acele trăiri care ne aduc împreună, ne definesc ca şi comunitate şi ne ancorează în timp şi spaţiu”, susţin organizatorii. 

”Ştiţi de ce se întâmplă toate acestea? Pentru că „U” înseamnă în primul rând tradiţie, creativitate şi comunitate. Niciodată „dă-le gol, hai dă-le gol!” nu va putea transmite emoţia generată de „Slavă ţie, studenţie” sau „Primul pas pe stadion”, au transmis reprezentanţii Peluzei Şepcile Roşii. Proiectul este realizat de Scena Urbană, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca şi FERRO, susţinătorul evenimentelor Scena Urbană din acest an.

Citeşte şi

Suporterii maghiari s-au întors cu spatele la intonarea imnului României la meciul de baschet România - Ungaria de la Cluj. Cum le-au întors românii gestul sfidător

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite