Doi tineri au murit într-un accident rutier. Maşina s-a izbit în zidul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina cu cei doi tineri s-a izbit de zidurile ISU Dobrogea
Maşina cu cei doi tineri s-a izbit de zidurile ISU Dobrogea

Un accident rutier grav s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni pe o stradă din municipiul Constanţa. Două persoane au murit intrând cu maşina în sediul ISU Dobrogea.

În noaptea de 12 spre 13 noiembrie, salvatorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea au intervenit în cazul unui accident rutier produs chiar în faţa sediului instituţiei.

Un Audi Q5, care circula pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanţa, a lovit un autoturism Ford care s-a oprit în clădirea ISU Dobrogea.

Salvatorii au intervenit pentru scoaterea celor două persoane din maşina Ford, un tânăr şi o tânără, care, însă din cauza rănilor deosebit de grave, au fost declarate decedate. 

Şoferul din Audi, o tânără, a necesitat şi ea îngrijiri medicale. Ea a fost transportată la spital, în stare conştientă. 

Victimele sunt Ştefania Hurmuz şi Nicolae Rusu, care lucrau la taverna Nikos de pe Bulevardul Tomis. Ei tocmai plecaseră de la muncă. 

„La data de 13 noiembrie a.c., ora 00.20, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Năvodari, a condus un autoturism pe strada Decebal din Constanţa, dinspre bulevardul Tomis către strada Walter Mărăcineanu, iar la intersecţia cu bulevardul Mircea nu a respectat indicaţia indicatorului Oprire, intrând în coliziune cu un alt autoturism, care circula pe strada Mircea, dinspre bulevardul Ferdinand către bulevardul Mamaia.

În urma impactului, primul autoturism este proiectat în imobilul unei unităţi militare, iar al doilea autoturism este proiectat într-un stâlp şi ulterior în două autoturisme parcate.

A rezultat decesul conducătorului primului autoturism, precum şi a unei pasagere, în vârstă de 20 de ani, precum şi rănirea uşoară a conducătorului auto din al doilea autoturism, o femeie în vârstă de 20 de ani, din Constanţa. În cauză a fost întocmit dosar penal”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa.

Accident ISU Dobrogea

Pe aceeaşi temă:

VIDEO UPDATE O tânără de 18 ani s-a aruncat în Dunăre de pe podul de la Cernavodă. Căutările scafandrilor vor fi reluate luni dimineaţa

Accident mortal în Gara Cernavodă. Un bărbat a fost tăiat de tren





 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite