Banii pentru fondul clasei, o boală a învăţământului românesc

FOTO Arhiva

A început un nou an şcolar, iar la primele şedinţe părinţii vor discuta, printre altele, şi de banii pe care-i vor da pentru fondul clasei. Deşi toată lumea susţine că este o practică ilegală, sistemul o tolerează, iar mulţi dascăli o încurajează.

Cotizaţia la fondul clasei porneşte de la câteva sute de lei şi poate depăşi 1.000 de lei într-un an. Sumele, stabilite la şedinţele cu părinţii, sunt destinate diferitelor reparaţii în sala de clasă, schimbării mobilierului, dotării clasei cu diferite aparate sau plata unor firme care să asigure paza şcolilor.

Legea educaţiei permite ca cetăţenii să facă donaţii sau sponsorizări către şcoală (conform articolului 108) într-un cadru legal, prin contract. În realitate, de multe ori banii nu ajung în contabilitatea şcolilor, ci se strâng de o persoană sau de asociaţiile de părinţi, iar acestea fac achiziţii în numele şcolii. Numeroşi părinţi dau bani asociaţiei, dar nu primesc nicio chitanţă în schimbul lor.

Elevii constănţeni au realizat în această vară un studiu sociologic, iar un capitol a vizat şi această problemă. „70,1% dintre liceenii constănţeni ne-au declarat faptul că în anul şcolar 2016-2017 le-au fost cerute lor sau părinţilor sume de bani pentru acoperirea cheltuielilor necesare funcţionării unităţii de învăţământ. La modul celebrului fond al şcolii sau fond al clasei şi celebrul fond pentru pază“, explică Alexandru Manda, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

Tot el spune că toate aceste cheltuieli pentru care părinţii scot din buzunar bani sunt responsabilitatea Ministerului Educaţiei sau a primăriilor: „Sunt fix acele cheltuieli care trebuie acoperite de către minister - bunuri şi servicii - şi de către autorităţile locale - investiţii, reparaţii şi asigurarea pazei. Este un cerc vicios, cât timp Ministerul Educaţiei şi autorităţile locale vor refuza să finanţeze corect învăţământul, elevii şi părinţii elevilor vor scoate din buzunar bani pentru aceste fonduri deoarece îşi doresc condiţii mai bune pentru ei sau copiii lor“.

Pentru reparaţiile şcolilor, dotări, pază şi alte servicii sunt responsabile primăriile, dar de multe ori directorii unităţilor de învăţământ nu-i deranjează pe primari cu lista de cereri, preferând să accepte ca aceste cheltuieli să fie făcute din bugetul părinţilor. „În general, directorilor de şcoli le este frică să ceară mai mulţi bani. Dacă cer, pot să devină incomozi pentru primari. Preferă de cele mai multe ori să ceară de la părinţi, ceea ce nu este în regulă“, adaugă Alexandru Manda.

„Şi părinţii sunt de vină“

Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, susţine că „legea spune foarte clar, dacă există asociaţii cu personalitate juridică ai dreptul să colectezi aceşti bani, dacă nu ai această asociaţie nu ai voie. Eu vă spun că şi în unităţile şcolare unde sunt aceste asociaţii tot nu se colectează corect aceşti bani, deoarece ei ar fi trebuit să meargă la fondul central al asociaţiei şi de acolo să se facă plăţi pentru ce se doreşte să se cumpere, astfel încât totul să fie transparent“.

Iulian Cristache recunoaşte că părinţii au o parte din vină deoarece „mulţi vin cu cadouri la profesori, cadouri grase, nu aşa… lănţişoare de aur sau, la nivelul clasei, electrocasnice. Am auzit, trebuie să verific, că la o şcoală din Bucureşti părinţii plătesc rata de leasing la maşina unui cadru didactic“.

Problema pleacă, spune Cristache, de la faptul că Ministerul Educaţiei nu da bani pentru finanţarea auxiliară care cuprinde şi dotarea claselor. „Pe de altă parte, directorul este obligat să-şi facă datoria, să facă cereri către primar. Am discutat cu mulţi şi mi-au zis că au făcut cerere la telefon, soluţia este să-i asaltezi cu cereri scrise, nu telefonice. Directorul este încă la mâna primarului“, conchide Iulian Cristache.

Ce spun inspectorii

Oficialii din învăţământ atrag atenţia că strângerea de bani, în măsura în care nu există o formă juridică, nu este legală. „Strângerea fondurilor şi gestionarea lor chiar şi de către un părinte nu poate fi legală. Legalitatea apare atunci când există asociaţii cu personalitate juridică, iar banii sunt contabilizaţi“, explică Petrică Miu, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Constanţa.

Profesorul Miu sesizează că părinţii şi dascălii se pierd în chestiuni organizatorice, inclusiv strângerea acestor fonduri, şi uită ceea ce este esenţial: actul educaţional. „Suntem foarte preocupaţi să aranjăm banca, să punem nu ştiu ce smart TV în clasă, dar partea cea mai importantă, de conţinut, o scăpăm din vedere. Uneori profesorii îşi ascund anumite lipsuri în spatele tehnicii. În ultimul timp nu mai putem acuza primăriile că sunt dezinteresate, dar putem acuza anumiţi directori că sunt dezinteresaţi. Dacă eu mă duc astăzi la primărie şi spun că mâine am nevoie să zugrăvesc o clasă, nu o să poată să-mi dea bani. Dar dacă eu, director, îmi stabilesc până în luna decembrie strategia de investiţii şi merg cu o documentaţie la primărie şi o introduc în şedinţa de consiliu local care aprobă bugetul pentru anul viitor, voi primi banii aceştia“, concluzionează Petrică Miu.

Reprezentanţii elevilor şi ai ISJ atrag atenţia că de pe urma acestor practici sunt şi elevi care pot să sufere, fiind marginalizaţi de colegi sau dascăli. Este vorba de cei ai căror părinţi nu acceptă sau nu pot să dea aceşti bani pentru fondul clasei.