„Care sunt jidani, la o parte. Descălţaţi-vă! Românii au stat în faţa trupurilor noastre, să ne apere“! Amintirile evreului care a trăit, la 13 ani, Holocaustul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Beriş, un evreu care a trăit ororile Holocaustului Sursa foto - captură Youtube
Liviu Beriş, un evreu care a trăit ororile Holocaustului Sursa foto - captură Youtube

Un evreu supravieţuitor al Holocaustului a povestit drama prin care a trecut la vârsta de 13 ani, când a fost deportat împreună cu familia şi cu ceilalţi evrei din ţinutul Herţei. A răbdat de foame şi de sete, a văzut bătrâni executaţi. Dar niciodată nu a părăsit România.

Liviu Beriş de 87 de ani, din Bucureşti, a avut o copilărie fericită până la vârsta de 13 ani. S-a născut în ţinutul Herţei, din nordul Moldovei, unde trăiau 2.200 de români şi 1.800 de evrei. Jocurile copilăriei erau aceleaşi şi pentru români şi evrei. În colbul copilăriei visa să devină medic. Asta până într-o zi când a auzit un nou cuvânt: „jidan“ şi viaţa i s-a schimbat pentru totdeauna.

Un an sub ocupaţie rusească

Povestea lui începe în data de 26 iunie 1940, când tancurile sovietice au intrat în ţinutul Herţei, după ce Uniunea Sovietică a dat ultimatum privind cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord. „Herţa se afla la 15 kilometri de vechea graniţă cu Austro-Ungaria. Atunci, au avut loc ciocniri între trupele române şi sovietice şi au murit doi ofiţeri români şi un ostaş de origine evreiască. Aşa am stat un an sub ocupaţie rusească“, povesteşte el, timp în care au început confiscarea averilor  şi înfiinţarea de colhozuri. Raionul Herţa a trecut în subordinea Cernăuţilor, care era în graniţele Ucrainei. „Tatăl meu avea o brutărie şi era considerat mare burghez. I s-a luat tot. La fel cum au păţit şi toţi ceilalţi meşteşugari din zonă: cizmarii, croitorii sau căciularii. Am fost scoşi din casa noastră şi mutaţi într-o alta“, povesteşte el.

Evreul cu numărul 39

Dar asta nu a fost tot. Tatăl său a primit un număr: 39. Avea să afle că aşa erau numerotaţi cei care urmau să fie deportaţi în Siberia. Primele depărtări, nimeni nu ştie pe ce considerente, au fost făcute pe 13 iunie 1941, într-o noapte. Au plecat 39 de familii. Urmau altele. Dar nu au mai avut când. „Pe 22 iunie am pornit războiul împotriva sovieticilor, când, pe data de 5 iulie, cineva a venit să ne spună că trupele româneşti au ajuns la marginea Herţei. Atunci, fericiţi, am plecat să-i întâmpinăm, români şi evrei împreună. Eram fericiţi, scăpasem de ruşi, însă căpitanul care însoţea militarii a întrebat: «Care sunt jidani dintre voi să treacă la o parte. Descălţaţi-vă». Aşa am făcut. Ostaşii aveau arme şi le-au îndreptat către noi, dar românii, vecinii şi prietenii noştri, au stat în faţa trupurilor noastre ca să ne salveze“, îşi aminteşte el tragedia acelei zile. În cele din urmă, le-a dat ordin să plece spre casă. Au mers desculţi şi goi pe dinăuntru.

130 de evrei ucişi

După trei zile, toţi evreii din Herţa au fost strânşi în sinagogă. Acolo, Jandarmeria a întocmit o listă. „Nu am ştiut niciodată şi nu am priceput pe ce considerente strigau: x, y şi z să iasă afară. Atunci, 100 de oameni au fost executaţi la marginea oraşului şi alţi 30 în curtea unui gospodar. Noi, a doua zi am fost eliberaţi şi ne-am întors la casele noastre. Aici, alte necazuri: toate fuseseră vandalizate, nu doar jefuite. Au săpat până şi în pivniţa casei noastre. Nu am ştiut niciodată ce au căutat. Dar, ceea ce era şi mai tragic, vecinii noştri nu se mai purtau la fel. Nici «Bună ziua» nu era aceeaşi“.

image

Deportaţi

Prigoana împotriva evreilor din ţinutul Herţei nu avea să se oprească aici. Pe 10 august, li s-a spus că vor fi deportaţi. Încolonaţi ca nişte vite, au luat asupra lor doar ce puteau duce şi au plecat la drum. „Copiii cu care mă jucasem până mai ieri cu mingea de cârpă nu au venit să-şi ia rămas bun şi asta a însemnat o mare durere“, spune el.

Copilul din el s-a maturizat pe acel drum, pentru mulţi fără întoarcere, pe care a apucat alături de alţi 1.500 de oameni care nu aveau altă vină decât aceea că erau evrei. „Mergeam pe jos, pe un drum plin de praf, fără mâncare, dar mai ales fără apă. Era foarte cald. Apă beam din jgeaburile pentru animale. Nu aveam unde să ne spălăm. Era un miros oribil. Şi acum mi-l amintesc. Un om care ne văzuse cum treceam mi-a povestit că înaintea noastră venea mirosul. Nu ştiam unde ne duceau“.

Convoaiele morţii

Pe drum, mulţi au fost executaţi. Jandarmii roiau tot timpul în jurul lor şi atunci când cineva cădea la pământ era împuşcat. A văzut cu ochii lui cum un bătrân a fost împuşcat pe câmp, iar imediat dintre coceni au ieşit ţăranii care l-au dezbrăcat şi apoi au aruncat cadavrul gol pe marginea şanţului.

Mulţi şi-au dat cămăşile de pe ei ţăranilor pe care îi întâlneau pe marginea drumului pentru o bucată de pâine sau de caş. Mulţi şi-au continuat drumul dezgoliţi. „Ne umpluserăm de păduchi. Îi luam cu pumnul de pe noi. Apoi, a izbucnit tifosul exantematic“.

Prin octombrie au ajuns la Nistru. „Dacă până atunci am avut de înfruntat căldura, au început ploile reci. Călcam prin noroaie şi abia dacă puteai să ridici piciorul să faci pasul următor“.

Au ajuns şi pe malul Nistrului şi, după ce au trecut pe poduri plutitoare, de partea cealaltă se făceau grupuri de câte 200 de persoane şi se forma un alt convoi. „Am avut noroc în acea perioadă cu conducătorul grupului. Când rămânea cineva în urmă, toţi se opreau şi îl aşteptam. Nu a fost omorât nimeni pe acel drum“.

holocaust

A fugit din ghetou

Au ajuns apoi într-un sat unde au fost cazţi în casele oamneilor, claie peste grămadă şi unde au primit ceai. În cele din urmă au ajuns la ghetoul din Moghilev, unde li s-a spus că dacă fug şi sunt prinş vor fi împuşcaţi. „Dar ce era să facem? Dacă rămâneam în ghetou, riscam să murim de foame. Şi aflasem că erau mai multe cazuri de canibalism.  Am fugit cu riscul de a fi împuşcat“.

A căutat de lucru pentru a avea ce mânca şi pentru a primi o adeverinţă care îl ferea de execuţie. A ajuns la o turnătorie, dar cum nu avea experienţă a fost refuzat. În cele din urmă, cineva l-a angajat la o tâmplărie. Primea zilnic o farfurie de mâncare, adică apă fiartă în care erau aruncate câteva boabe de porumb. „Era fantastică mâncarea aia“, îşi aminteşte el.

Aşa a trăit doi ani. A furat pentru a mânca şi lemne pentru a se putea încălzi. În decembrie 1943, li s-a spus că vor fi repatriaţi. „Atunci am aflat că doar un sfert am supravieţuit. La casele lor s-au întors doar 400“.

Şeful laboratorului de genetică de la Periş

Ulterior, Liviu Beriş a devenit medic veterinar şi a lucrat în cercetare, fiind şeful laboratorului de genetică şi ameliorare a porcului de la Periş de genetică şi ameliorare a porcului, omologând o nouă rasă, porcul de Periş. Părinţii şi sora sa au migrat în Israel. El a rămas în România.  În prezent, Liviu Beriş este preşedintele Asociaţiei Evreilor Români Victime ale Holocaustului.

Cu toate că a pătimit atâtea, este revoltat pe cei care învinovăţesc o întreagă colectivitate pentru ceea ce au făcut unii membri ai ei. Respectă diversitatea şi, mai presus de toate, nu are regrete care, spune el, sunt distrugătoare.

Comemorarea Holocaustului 

Pe data de 9 octombrie se celebrează în România Ziua Holocaustului, eveniment  dedicat comemorării victimelor Holocaustului şi. Data de 9 octombrie a fost aleasă deoarece în această zi, în 1941, a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria.

Numărul total al evreilor români şi ucraineni care au pierit în teritoriile aflate sub administraţie românească este între 280.000 şi 380.000, se arată în Raportul final al comisiei internaţionale pentru studierea Holocaustului din România.

Vă mai recomandăm:

Cum a scăpat un evreu şi părinţii săi ca printr-o minune de lagărul de exterminare. Viaţa lui Dan Bacalu, trăită între teroare şi lipsuri

FOTO Mărturii din infern. Viaţa lui Sady Herşcovici, dat afară de la şcoală pentru că era evreu, apoi trimis în lagăr şi la construirea Canalului

FOTO Steaua lui David va lumina din nou în templul israelit. Istoria celor două sinagogi ale Constanţei

FOTO „Revelionul“ evreilor: urmaşii lui Moise au trecut în noul an, la Tulcea. Sinagoga din Constanţa este în ruină

FOTO „Să fii trecut în Cartea Vieţii“ şi-au urat evreii, la trecerea în noul an - 5775

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite