Confesiune de război din toamna lui 1916: „Românii fugiseră din calea bulgarilor, dar celelalte naţii nu-şi părăsiseră casele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi români în Primul Război Mondial Sursa youtube.com
Soldaţi români în Primul Război Mondial Sursa youtube.com

În însemnările sale din Primul Război Mondial, generalul Romulus Scărişoreanu (fratele mai mic al generalului Constantin Scărişoreanu) a descris cum a decurs confruntarea armată din octombrie 1916 de la Caramurat (Mihail Kogălniceanu de astăzi), de la care se împlinesc în aceste zile 101 ani.

Însemnările de război ale generalului Romulus Scărişoreanu sunt cuprinse în cartea sa intitulată „Fragmente din Războiul 1916-1918. Istorisiri documentate“, apărută la Editura Tiparul Cavaleriei în anul 1934. 

Volumul a fost donat, cu o colecţie întreagă, de colonelul Marin Ionescu Dobrogianu, biograf al Dobrogei, Bibliotecii Judeţene Ioan N. Roman din Constanţa.

El s-a născut la 4 aprilie 1870, la Rucăr-Argeş, la un an după fratele său Constantin (n. 1869). Ambii erau dotaţi excepţional pentru cariera militară, distingându-se pe câmpul de luptă, ceea ce le-a adus calitatea de comandanţi în Armata Română. Romulus s-a stins din viaţă în anul 1950, iar Constantin - în anul 1937.

Pentru „bravura şi destoinicia“ cu care a condus Brigada a 5-a Călăraşi în campania din Dobrogea anului 1916, generalul Romulus Scărişoreanu a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul. 

Prin Înaltul Ordin no. 1327 dat la încheierea oficială a războiului, la data de 11 noiembrie 1918, generalului Scărişoreanu i se atribuie meritele deosebite în câştigarea luptelor de la Amzacea, Topraisar şi Carachioi, în septembrie 1916.

În memoria sa, o localitate care astăzi este în componenţa comunei Amzacea din judeţul Constanţa poartă numele de General Scărişoreanu, faimoasă în zonă pentru târgul său de produse ce se desfăşoară aici în fiecare duminică.

Caramurat, câmp de bătălie cu bulgarii

Luptele de la Caramurat au avut loc în luna octombrie 1916. Iată ce relata generalul Romulus Scărişoreanu, în jurnalul său de război:

„În Caramurat este o înghesuială de nedescris, de trupe şi trăsuri; pe străzile satului mişcarea se face cu foarte mare greutate chiar de trupele de infanterie. În special şoeaua ce traversează satul era complet blocată de trăsuri, ceea ce făcea imposibilă circulaţiunea cu caii şi trăsurile regimentelor de cavalerie intrate în acea localitate.

O ploaie măruntă şi rece adăuga şi mai mult la oboseala celor ce se retrăgeau cu atâtea greutăţi şi suferinţe; în special asupra nenorocitei populaţiuni civile, în cea mai mare parte bătrâni, femei şi copii, numai români, căci cei de naţionalitate streină nici unul nu’şi părăsiseră domiciliile“, remarcă generalul.

Comandant dispărut, colonei luaţi prizonieri

Generalul Romulus Scărişoreanu consemnează starea de dificultate în care se găsea armata română, dar şi populaţia.

„Brigada 4 Călăraşi reuşeşte cu mare greutate a se îngrămădi către ieşirea de nord a satului, unde legând caii de gardurile curţilor aşteaptă sosirea zilei pentru a îi putea adăpa şi a le distribui hrană lor şi oamenilor, în speranţa că trăsurile trenurilor regimentare vor fi şi ele găsite amestecate printre cele ce se găseau în sat.

În special unităţile din Divizia 9-a se dezorganiseră aproape cu totul, din cauza panicii, a marilor pierderi ce suferiseră în morţi, răniţi şi prizonieri, între care se aflau şi ofiţeri superiori, unii dintre ei comandanţi de regimente. Din această divizie, în condiţiuni relative mulţumitoare se găseau numai unităţi din brigada comandantului Constantin Frimu.

Însuşi comandantul Diviziei a 9-a dispăruse de pe câmpul de luptă chiar din ziua de 9 octombrie, după înfrângerea ce suferise, şi nu se mai ştie nimic de el.

Colonei fuseseră făcuţi prizonieri în luptele de ariergardă de la Caramurat, ceea ce produce o totală dezorganizare în toate elementele Diviziei a 9-a, ai căror ofiţeri şi trupe rămaşi fără conducători energici sunt cu gândul de a ajunge cât mai repede la podurile peste Dunăre, instalate în punctele Hârşova şi Măcin“, scrie Scărişoreanu.

Ziua cea mare

Pentru ziua de 10 octombrie 1916 (pe stil nou - 23 octombrie 1916), Brigada a 5-a Călăraşi primise ordinul de a se aşeza la aripa din stânga a trupelor masate la sud de Caracoium (actualul Năvodari - n.r.). De acolo urma să trimită un detaşament puternic spre Mamaia, pentru a interzice pătrunderea duşmanului spre nord, prin această parte.

În dimineaţa zilei de 10 octombrie 1916, la ora 7, Brigada a 5-a Călăraşi porneşte din Caramurat pentru a executa Ordinul nr.1008 dat de Corpul 6 Cavalerie Rus. Întâi, brigade trimisese un escadron din Regimentul 10 Călăraşi în misiune de recunoaştere spre Mamaia şi o altă recunoaştere în care să înconjoare lacul Taşaul şi să se îndrepte spre Gargalâcul Mic şi Mare (actualul Corbu - n.red).

Dar escadronul ce înainta spre Mamaia este primit cu focuri şi este oprit. În plus, o cavalerie bulgară, de 4-5 escadroane, înainta în trap spre coloanele de trăsuri ruso-române. 

Decizia 

Comandanţii români iau decizia să renunţe la înaintarea spre Caracoium-Mamaia. Generalul Romulus Scărişoreanu (foto dreapta, sursa wikipedia.org) istoriseşte atmosfera tensionată şi rapiditatea cu care trebuia să fie luate decizii de importanţă majoră: 

image

„Cu toate escadroanele din Brigada a 5-a Călăraşi se ia direcţia Cavaleria inamică, în afara escadronului ce era oprit de inamic în faţa localităţii Cicrăci, lăsat acolo spre a bara înaintarea spre nord sau orice încercare de ajutor în contra grosului brigadei.

Fără nicio pierdere de vreme se dă ordin verbal regimentului 9 Călăraşi să atace călare de front Cavaleria duşmană lăsându-se în linia a doua eşalonate spre stânga restul de 3 escadroane din Regimentul 10 Călăraşi.

Regimentele pornesc la trap în direcţiunea ordonată, fiecare dintre el în formaţiune e coloană dublă şi merg astfel spre sud-vest Cicrăci aproximativ 2 kilometri, trec pe la îmbinarea celor două şosele mai sus arătate, de unde se vede înaintând asupra Regimentului 9 Călăraşi o pânză de călăreţi duşmani răspândiţi în furajori, în întâmpinarea cărora regimentul trece imediat în forma’iune de linie de coloane şi apoi la 500-600 metri de inamic se desfăşoară în linie, trage sabia afară din teacă şi porneşte în mod hotărât, fără cea mai mica ezitare, în galop la atac asupra cavaleriei bulgare.

Regimentul 10 Călăraşi cu cele 3 escadroane trece de asemenea în formaţiunea de linie de coloane înapoi şi la aripa stângă a Regimentului 9 Călăraşi şi înaintând în trap urmează linia întâi la o depărtare de 400-500 metri“.

Atacul 

În sunetul trompetelor escadroanelor, în zgomotul asurzitor de urale şi de ropot al cailor, atacul asupra liniei desfăşurate a inamicului se produce cu violenţă. Linia este dată peste cap.

„Restul de călăreţi de la aripa stângă, cari veneau asupra Regimentului 10 Călăraşi (aproximativ un escadron), întorc retrăgându-se în fuga mare a cailor în aceeaşi direcţiune de unde plecase. În această parte se găseau adăpostite şi mascate de călăreţi duşmani răspândiţi în furajri ce atacaseră călare, câteva piese de mitraliere ce deschid focul după ce călăreţii bulgari le descoperiseră frontul în retragerea lor, foc ce se proiectează asupra ambelor regimente.

Acest foc neaşteptat de mitraliere opreşte elanul atacului călare, din fericire la o depărtare de aproximativ 800-1.000 metri, aşa că fiind prea departe, eficarea se reduce numai asupra câtorva călăreţi care nu-şi putuseră stăpâni caii şi cari cad jertfă acestui frumos şi înăţător succes local de luptă călare, cu ajutorul căreia se scapă mai multe sute de trăsuri cu muniţiuni, materiale şi alimente, care altfel ar fi fost cu siguranţă capturate“, notează generalul român.

Bilanţul luptei de la Caramurat

„Acest succes ne pune în stăpânirea a vreo 10-12 cai şi tot atâţia prizonieri ce au fost luaţi cu caii lor, trebuind a renunţa la aceia rămaşi descălecaţi, fără însă a renunţa la răniţii noştri, pe care dintr’un sentiment de frăţie, spre a nu fi părăsiţi în mâna duşmanului nemilos, au fost ridicaţi în cea mai mare grabă de camarazii luptători călare şi duşi înapoi, unii dintre ei putând a merge singuri, rănile ce avea fiind în mare parte produse de sabie.

Un asemenea rănit cu cel puţin 8 lovituri de sabie la cap, cu faţa însângerată de nu se I mai văd nici ochii, străbătea înapoi în galopul calului câmpul de lutpă, condus de un camarad şi el cu mantaua tăiată de lovituri de sabie.

În acest atac călare s’a făcut uz de către o parte din ofiţerii şi subofiţerii din regimnul 9 Călăraşi de revolverele cu care erau înarmaţi, atunci când s’au găsit departe de inamic la 200 metri, după care apoi la momentul învălmăşelii au întrebuinţat sabia.

Pierderile duşmanului au fost circa 25-30 călăreţi morţi, răniţi şi prizonieri, aprecierea făcută după numărul celor rămaşi pe câmpul pe care se dase lupta călare, iar cele ale noastre 1 ofiţer răniş şi 46 călăreţi, dintre care 14 morţi de focul mitralierelor şi împunsături de sabie, precum şi un număr de 11 cai morţi de focul mitralierelor duşmane“, mai scrie generalul Romulus Scărişoreanu.

Acţiunea din 10 octombrie 1916 a fost finalizată în jurul orei 13. După doar o oră şi jumătate de răgaz, în care şi-a numărat pierderile, brava Brigadă a 5-a Călăraşi, condusă de generalul Romulus Scărişoreanu, s-a îndreptat către următoarea misiune. La ora 17 era deja la Palazul Mic, unde o aşteptau alte grele confruntări pentru câştigarea Primului Război Mondial. 

Pe aceeaşi temă: 

Mişcarea care a decis soarta României în Primul Război Mondial. Istoria conflictului tactic de la Mărăşeşti între Rusia şi România

Regele Ferdinand, către ostaşii români din Primul Război Mondial: „Aţi ridicat un zid mai tare decât granitul“

Cum încercau nemţii să-i determine pe ostaşii români să dezerteze în timpul Primului Război Mondial: „În Muntenia este bogăţie şi ordine“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite