Cum îl descopereau pe Dumnezeu deţinuţii torturaţi în închisorile comuniste: până şi torţionarii începeau să creadă

Publicat: 26.06.2017 06:17

Ultima actualizare: 05.08.2022 10:30

Episcopul Ioan Suciu şi ultimul stareţ al Mănăstirii Tismana, Gherasim Iscu Desen grafic: Florian Marina

În „Auschwitzul dobrogean“, aşa cum este considerat Canalul Dunăre-Marea Neagră, credinţa nu a pierit, în ciuda torturii la care au fost supuşi toţi cei încarceraţi. Dacă ţăranii şi, deopotrivă, intelectualii se închinau atunci când erau biciuiţi, preoţii care au cunoscut gulagul au făcut prozeliţi, ajutându-i şi pe alţi deţinuţi sau chiar pe torţionari să-l descopere pe Dumnezeu.

În lagărul Canalului Dunăre-Marea Neagră s-au întâmplat minuni. Dacă în România de afară religia fusese scoasă afară din şcoli, între zidurile reci ale celulei, în penitenciare sau în coloniile Canalului Dunăre-Marea Neagră, Dumnezeu continua să existe.

Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sunt pline de consemnări olografe ale anchetatorilor, ale celor care au fost reeducaţi prin metode staliniste, dar şi ale altor „mărturisitori“ care dezvăluiau faptele miraculoase ale celor care fuseseră închişi tocmai pentru credinţa lor.

Inima „Rugului aprins“ şi securistul

O figură aparte în temniţele comuniste a fost părintele Daniil Sandu Tudor, fondatorul grupului „Rugul aprins“ pe numele său de mirean Alexandru Teodorescu. Urmărit de Siguranţă încă din perioada interbelică, el a cunoscut de două ori sistemul opresiv al închisorilor, care i-a adus şi sfârşitul, într-un final.

În timpul anchetei „Rugului Aprins“, spune lector univ. dr. Carmen Ciornea, care a studiat dosarele mai multor preoţi în arhivele CNSAS, i-a fost introdus un securist, care să-l determine să-şi mărturisească păcate inventate.

Filă din dosarul de la Securitate Arhivă CNSAS

Iată una dintre consemnările anchetatorului în dosarul părintelui:

„ Este foarte revoltat pentru că a observat la ultima anchetă că nu există motive temeinice care să justifice arestarea lui. I se cere să vorbească despre activitatea lui subversivă, iar când cere să i se spună în ce constă aceasta, i se răspunde că va fi demascat la timp, dar până atunci să vorbească singur despre ea. Aceasta îl face să creadă că nu există nicio probă serioasă contra lui şi că acum se încearcă a se născoci ceva. Nu va admite să se umble cu înscenări şi chiar dacă ar fi să sufere o condamnare, speră să scape cu viaţă şi ştie şi el cum să procedeze ca să vă tragă la răspundere pentru nedreptatea ce i s-a făcut. Se merge până acolo încât toţi cei ce merg la el să se spovedească şi să-i îndrume pe calea adevărului, sunt consideraţi ca făcând parte dintr-o organizaţie contrarevoluţionară al cărei cap este el. Nu-şi poate închipui cum anchetatorul său, deşi un om tânăr, îşi permite să-l înjure şi să-l ameninţe. Îi este milă de el căci este un rătăcit care şi-a vândut sufletul şi conştiinţa. Păcat de el căci pare să fie un om inteligent. Este mulţumit totuşi că prin comportarea şi atitudinea luată, i-a impus acestuia buna cuviinţă în faţa sa. Pentru viitor, şi-a stabilit o linie de conduită care să oblige pe anchetator săi acorde respectul cuvenit ca reprezentant al bisericii. În niciun caz nu va

admite să fie călcat în picioare şi batjocorit. Dacă se intenţionează să fie condamnat cu orice preţ, să i se spună cu frumosul acest lucru şi este dispus să semneze orice i se cere. El îşi poate duce tot atât de bine viaţa de sihăstrie şi mărturisirea Domnului şi în puşcărie. Nu-l înspăimântă singurătatea. În niciun caz nu va accepta să tragă după el şi alţi oameni. Este de acord cu orice i se cere în ceea ce-l priveşte pe el personal“, Declaraţia apare în dosarul penal al părintelui acuzat de crime de război pentru că descoperise doi militari care furaseră din magazia unităţii. Aceştia, după 23 August 1944, s-au răzbunat pe el, precizând şi faptul că ei doreau să fugă în spaţiul sovietic. „Declaraţiile informatorului introdus în celulă sunt edificatoare cu privire la faţa ascunsă a anchetei desfăşurată asupra Părintelui Daniil Sandu Tudor. Pe de altă parte, aceste note informative ne arată şi constituţia morală a părintelui Daniil, care a refuzat orice compromis în fata anchetatorilor“, precizează Carmen Ciornea.

De unde venea această putere a monahului Agaton? El fusese în trecut la Muntele Athos, acolo unde învăţase „Rugăciunea Inimii“. „Ei reuşeau să se roage chiar şi în somn. Existau tehnici ale respiraţiei astfel încât această rugăciune să nu mai fie controlată de conştient. Ca să poţi să te rogi continuu, când vorbeşti cu cineva, când citeşti ceva, inclusiv în somn. Este o practică pe care doar călugării cu multă experienţă o săvârşesc“, spune Carmen Ciornea.

Despre cum s-a comportat pe timpul calvarului de la Canal părintele Daniil Sandu Tudor (monahul Agathon de atunci) există mărturia lui Virgil Maxim, în „Imn pentru crucea purtată“. „Cu Părintele Agaton, în timpul acestor alergări pe Golgota, când se simţea mai bine, şedeam de vorbă, întărindu-ne nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Sfinţia sa cu orice prilej îmi tâlcuia înţelesurile sfinte din învăţăturile Sfinţilor Părinţi, ale martirilor şi mai ales despre rugăciunea isihastă despre care eram foarte dornic să aflu cât mai mult, fiind ca mierea pentru sufletul meu”, spune el.

Evreul genial convertit la ortodoxie

Una dintre cele mai frumoase pagini ale credinţei a fost scrisă de Nicolae Steinhardt, evreul genial convertit la ortodoxie. El a făcut parte încă din tinereţe din elitele intelectualităţii bucureştene, absolvent al celebrului liceu „Spiru Haret” unde a fost coleg cu Mircea Eliade, Constantin Noica, Dinu Pillat, Arşavir Acterian. A frecventat cenaclul lui Eugen Lovinescu „Sburătorul” şi îşi face debutul literar cu pamfletul „În genul...tinerilor” în 1934. Din 1936 devine doctor în drept constituţional.

Fecior de antreprenor evreu, după 1940 resimte rigorile politicii rasiale antievreieşti care s-a tradus chiar cu concedierea sa din redacţia „Revistei Fundaţiilor Regale”. Un uşor reviriment are loc odată cu 1944, în sensul că reuşeşte să se reintegreze vieţii publicistice bucureştene, texte semnate de el fiind publicate de ziare de mare tiraj precum: „Viaţa românească”, „Libertatea” sau „Universul literar”. Din 1947 va cunoaşte din nou efectele marginalizării, ca de altfel întreaga clasă intelectuală românească. Ba mai mult, de data aceasta va fi exclus şi din baroul de avocaţi şi ajunge să practice tot soiul de slujbe insignifiante, jenante, necalificate pentru a-şi asigura supravieţuirea.

Arestarea sa are loc în luna martie a anului 1960 în lotul „Noica-Pillat” pe simplul motiv că era vechi prieten.
Prin sentinţa Nr. 24/960 a Tribunalului Regiunii a II-a Militare Bucureşti, a fost condamnat la 12 ani muncă silnică pentru „uneltire”, făcând detenţie la Jilava şi Gherla şi eliberat în august 1964, ca urmare a Decretului nr. 411. În timpul detenţiei, s-a împrietenit cu oameni care au văzut în rezistenţă singura cale de prezervare a umanităţii.
La 15 martie 1960, în timp ce se afla la închisoarea Jilava, el este botezat de ieromonahul basarabean Mina Dobzeu, naş de botez fiindu-i Emanuel Vidraşcu, un coleg de lot.

După Revoluţie publică celebrul de acum „Jurnalul fericirii“. Carmen Cionea spune că în carte el mărturiseşte drumul său către lumina lui Hristos, descoperirea adevăratei fericiri în condiţiile gulagului românesc de la Jilava.

Preotul care şi-a spovedit torţionarul în puşcărie

Staretul Gherasim Iscu, arestat în 1948 pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale”, a fost condamnat la ani de temniţă grea. A fost închis la Craiova, unde a dat dovadă de un curaj deosebit fată de încercările anchetatorilor de a-l determina să „mărturisească” fapte de care altii puteau să sufere. Apoi, a fost mutat la înspăimântătoarea închisoare de la Aiud, unde si-a încurajat fraţii de suferintă, ridicându-le moralul prin propovăduirea credintei crestine, iar apoi a fost dus la Canal, la Poarta Albă la asa-zisa „brigadă a hotilor”, unde erau toti care fuseseră arestaţi şi condamnaţi pentru credinţă. Aici s-a îmbolnăvit şi astfel a ajuns la sanatoriul de la Târgu-Ocna, unde s-a întâlnit cu pastorul Richard Wurmbrand, care a relatat ultimele clipe ale monahului ortodox:

„În zori, abatele Iscu a chemat lângă el doi detinuti si le-a cerut să-l ridice în picioare.

«Sunteti prea bolnav ca să vă miscati» , au spus ei. Toti cei din cameră s-au pus în miscare. «Ce se întâmplă? Ce vrea să facă?» întrebau. «S-o facem noi!»
«Nu puteti face asta», a zis el. «Dati-mă jos din pat!»
L-au sprijinit ridicându-l. «Duceti-mă la patul lui Vasilescu!», le-a cerut.
Staretul s-a asezat lângă tânărul care-l torturase si i-a pus cu blândete o mână pe brat. «Linisteste-te», i-a spus pe un ton consolator. «Esti tânăr. Nu ti-ai dat seama ce faci». Cu o zdreantă a sters sudoarea de pe fruntea tânărului. «Te iert din toată inima si la fel cu mine si ceilalti crestini. Iar dacă noi iertăm, cu sigurantă că Christos, care-i mai bun decât noi, va ierta si El. Se va găsi si pentru tine un loc în cer». A primit spovedania lui Vasilescu si i-a dat sfânta împărtăsanie, după care a fost ajutat să ajungă la patul său, povesteşte istoricul Adrian Nicolae Petcu într-un interviu acordat cotidianului Adevărul.
În timpul noptii, atât staretul cât si Vasilescu au murit. Cred că s-au dus în Rai tinându-se de mână”, a mai spus pastorul.

Citește și: Graţierea şi amnistia în perioada comunistă. În ce condiţii au fost iertaţi criminalii, hoţii şi oponenţii regimului

Duhovnicul care surpă pământul pe unde trece

Trecerea marelui duhovnic Arsenie Boca nu avea cum să treacă neobservată prin închisori. El obişnuia să împartă credinţă şi bunătate tuturor. Pe de altă parte, securiştii au consemnat date despre minunile întâmplate la Canal. „În regiunea noastră, raionul Haţeg, circulă zvonul despre Boca Arsenie, cum că în timpul cât a fost la Canal s-au întâmplat mai multe „minuni”. Că unde lucra el se surpa pământul şi era mutat de la o lucrare la alta, dar până la urmă a fost nevoie să fie pus în libertate”, conform documentelor CNSAS.

Totodată, el a presimţit moartea mamei sale. În arhivele CNSAS se află consemnat următorul lucru: „În această perioadă, a murit Creştina, mama Părintelui (6 decembrie 1951) cauza: cancer. Părintele a mărturisit că a simţit momentul adormirii mamei sale”.

Pe numele său laic Zian Arsene Boca, părintele Arsenie a fost turnat de prieteni şi de străini, filat de Securitate, arestat şi pus să muncească pe şantierul primului Canal, unde erau trimişi oponenţii regimului instaurat de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Fosta Securitate i-a deschis dosar de urmărire lui Boca Zian Arsene sub numele de „Pictorul“.

Arsenie Boca era definit ca fiind un mic burghez, de profesie pictor şi fără loc de muncă, însă cunoscut ca find un simpatizant legionar. „După anul 1944, a întreţinut legături strânse cu elementele legionare, cum ar fi comandantul legionar Pătrăşcanu Nicolae, fostul prefect legionar, şi alţii. În anul 1949, a găzduit. până în anul 1950, la mănăstirea Prislop, pe călugărul Plămădeală Leonida, care a fost condamnat la şapte ani pentru instigare. În prezent, este semnalat că întreţine legături cu diferite elemente neidentificate care-i aduce pachete cu scrisori. De asemenea, este semnalat că face deplasări în ţară“, se arată într-un document de urmărire informativă din dosarul lui Arsenie Boca, păstrat în arhivele CNSAS.

Părintele Arsenie a intrat în atenţia Securităţii în anul 1942, pe vremea în care era duhovnic la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din judeţul Braşov. Autorităţile îl suspectau de tăinuirea mai multor legionari. La acea vreme, monahul de la mănăstire spunea despre Arsenie Boca: „Din toate conversaţiile credincioşilor despre călugăr se poate observa că, în viitor, acest călugăr va avea un rol mare în ţară”.

CV-ul din dosarul de la Securitate

Fosta Securitate i-a întocmit şi un portret celui care avea o mare putere asupra maselor de credincioşi, amestecând date din viaţa duhovnicului cu presupuneri ale securiştilor referitoare la colaborarea acestuia cu legionarii, presupuneri care justificau deschiderea dosarului de urmărire: «„Pictorul“ Boca Zian Arsene, pe numele de Boca Zian Valeriu înainte de călugărie, a devenit Arsenie în 1939. În 1936, a fost hirotonisit ca diacon, iar în 1941 a devenit preot. În 1939, a plecat în Grecia, la Sfântul Munte Athos, unde s-a pregătit pentru călugărie.

Şcoala primară şi liceul teoretic le-a urmat la Brad, apoi a fost la Academia Teologică din Sibiu şi la Mitropolia de Arte Frumoase din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1938. Atunci a început să studieze picturile bizantine pentru a deveni pictor bisericesc. În 1939, la întoarcerea sa din Grecia la mănăstirea Sâmbăta din Făgăraş, s-a călugărit. În 1948, a ajuns la Prislop. Arsenie Boca era necăsătorit, iar averea de la părinţi a vândut-o pentru a putea urma cursurile. Nu a făcut parte din partide politice, dar are strânse legături cu elementele legionare, cum ar fi Petrescu Nicolae, comandantul mişcării legionare după 23 August 1944”».

Acuzat că a făcut la mănăstire cuib de legionari

De fapt, de ce era acuzat Arsenie Boca? Foştii securişti susţineau că, vreme de un an, din 1949 până în 1950, părintele a găzduit la mănăstirea Prislop, din Hunedoara, pe Leonida Plămădeală, care fusese condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la şapte ani de temniţă grea pentru instigare. Pentru faptul că nu l-a denunţat pe acesta autorităţilor, Arsenie Boca a fost trimis să muncească la Canalul Dunăre-Marea Neagră în primăvara lui 1951, de unde s-a întors în martie 1952.

O a doua acuzaţie adusă celui supranumit „Duhovnicul Ardealului” a fost aceea că, după 23 august 1944, a întreţinut relaţii cu diferiţi membri ai mişcării legionare, cum ar fi Glatcov Grigore, un lăcătuş mecanic care, în 1945, a reorganizat mişcarea legionară în regiunea Moreni. În 1947, acesta, se susţine în dosarul de urmărit al lui Boca, a luat legătura cu părintele, motivând că a făcut acest lucru pentru „a mărturisi“ (pentru a se spovedi - n.r.). Însă, se arată mai departe în dosarul duhovnicului, Glatcov se ascundea la Mănăstirea Sâmbăta şi aici era vizitat de legionari, printre ei numărându-se două personaje cunoscute ca „elemente legionare”, Ioan Bologan şi Ioan Morea. „Înainte de 1944, Arsenie Boca avea legături cu legionarii din Făgăraş şi practică misticismul religios“, se mai arată în dosarul său informativ.

Citește și: EXCLUSIV Cum a fost ucis de comuniştii lui Dej şeful planificării de la Canal. Simulacrul odios rămas în istorie drept „procesul sabotorilor“

„Vorbim aici de metanoia, adică transformarea oamenilor Securităţii care îi persecutau, care deţineau puterea. Iată însă că puterea spirituală a acestor oameni arestaţi a ajuns să-i transforme pe ei în ucenici“, conchidea Carmen Ciornea (foto dreapta), unul dintre conferenţiarii mesei rotunde „În căutarea poporului pierdut“, care a încheiat evenimentul organizat în cadrul proiectului „Apărători ai Ortodoxiei între Dunăre şi Mare în timpul comunismului“, eveniment organizat de Departamentul Cultural-Educaţional al Arhiepiscopiei Tomisului.