EXCLUSIV Cum a rămas Radu Mazăre doar cu banii de buzunar. Explicaţia popririi conturilor sale de către Fisc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Mazăre, marinar pe valurile administraţiei publice Foto Arhivă Adevărul
Radu Mazăre, marinar pe valurile administraţiei publice Foto Arhivă Adevărul

Edilul-şef Radu Mazăre s-a ales cu toate conturile personale blocate de Fisc, dar şi cu poprire pe conturile Primăriei pe care o conduce, după ce a refuzat să pună în aplicare 76 de decizii definitive şi irevocabile în dosare funciare. Astfel, municipalitatea Constanţa a fost sancţionată cu circa 2.000.000 de lei, însă, în şapte ani, nu a plătit niciun leu la Fisc.

Primăria Constanţa are de achitat la stat peste două milioane lei, prin sentinţe definitive şi irevocabile pronunţate de instanţă, în perioada 2007 - 2013.

Suma însumează amenzile judiciare aplicate în 76 de procese civile şi penale, la care se adaugă penalităţi pentru fiecare zi de întârziere în punerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti. Există, totodată, sentinţe penale prin care au fost stabilite cheltuieli judiciare ce revin în sarcina debitorului.

Mai exact, Primăria condusă de Radu Mazăre (PSD) este datoare la stat cu suma de 2.029.985 lei. Procesele datează din anul 2003, iar sentinţele definitive şi irevocabile au fost pronunţate începând din 2007 şi până în 2013.

„Amenzile au fost date pe temeiul articolelor 108 din Codul vechi de Procedură Civilă şi 480 din Codul nou de Procedură civilă“, a precizat Irina Pînzariu, şeful Direcţiei Administrare Publică Locală din Primăria Constanţa. Acestea privesc dreptul de proprietate şi revendicări.

„Sechestrul mi-a fost pus mie personal, pentru toate amenzile judiciare pe care le-a primit Primăria în miile de procese în care se judecă cu cetăţeni ori societăţi. Mi s-a mai întâmplat asta acum un an, când au pus poprire pe conturi pentru suma de 500.000 lei“, a spus Mazăre.

Juriştii pregătesc contestaţia

Apărătorii Primăriei Constanţa au contestat decizia la poprirea anterioară, obţinând câştig de cauză în şapte dosare. „Primarul nu este Radu Mazăre cetăţeanul, ci este Consiliul Municipal prin primar. ANAF a considerat că, dacă la primarul Radu Mazăre este trecut CNP-ul, trebuie să plătesc eu personal amenzile. Pentru cele cinci miliarde (lei vechi - n.r.) ne-am judecat şi, în şapte procese, instanţele au spus că «Da, este primarul municipiului». Dacă Primăria câştigă un proces, nu bag eu, Radu Mazăre, banii în buzunar, ci intră la municipalitate. Au deblocat conturile pentru cele cinci miliarde (lei vechi - n.r.) şi acum mi-au mai pus pentru încă 7 miliarde. Oricum, 80% din sumele poprite mie au fost poprite şi la Primărie“, a relatat Mazăre.

Departamentul juridic al Primăriei Constanţa pregăteşte deja documentaţia pentru atacarea noii popriri suferite de primarul Radu Mazăre. „Popririle au venit pe numele lui Radu Ştefan Mazăre, în loc să vină pentru primarul municipiului Constanţa. Facem contestaţie la executare. Nu e vorba că nu le plătim amenzile, dar adresele de poprire nu sunt corecte“, confirmă Irina Pînzariu, şeful Direcţiei Administrare Publică Locală din Primăria Constanţa.

Astfel, pentru sentinţele definitive şi irevocabile pronunţate începând din 2007 şi până în 2013, Primăria Constanţa are de achitat o datorie în valoare de 2.029.985 lei. Pe lângă amenzi, instanţa a stabilit şi penalităţi, în cazul în care autoritatea edilitară întârzie punerea în aplicare a deciziei judecătoreşti definitive şi irevocabile. Magistraţii au decis să aplice Primăriei amenzi civile în sume de la 20 de lei la 100 de lei pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligaţiei care îi revine. „Amenda se calculează prin înmulţirea amenzii stabilite de instanţă cu numărul de zile de la data sentinţei până la îndeplinirea obligaţiei“, face precizarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

Ca urmare, Primăria Constanţa are de plătit suma rezultată din cele 76 de sentinţe civile, prin care s-au stabilit amenzile, plus penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, dar şi cheltuieli judiciare. Cu fiecare zi care trece, suma creşte semnificativ, pentru că, din toate aceste obligaţii de plată, Primăria nu a achitat niciun leu. Astfel, somaţiile de plată emise de Fisc nu au creat niciun efect.

„În urma somaţiilor de plată nu au fost încasate sume, astfel că vom continua procedura prin măsurile de executare conform prevederilor OG 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, ce au fost stabilite prin titluri executorii“, a menţionat Emil Mihăilescu, şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Constanţa.

Trăieşte din banii cash

„Mi-au pus sechestru pe trei conturi - două la o bancă şi unul la altă bancă. Noroc că nu am prea mulţi bani pe acolo, că eu mă aştept la orice. Acum trăiesc din banii cash pe care îi am în declaraţia de avere“, a afirmat Mazăre.

În cea mai nouă declaraţie de avere, depusă la 13 iulie 2014, primarul Constanţei deţine un cont bancar la Raiffeisen Bank deschis în 2013, pe care are un sold de 4.629 euro. Mazăre mai are două carduri de credit la Raiffeisen Bank şi la Banca Transilvania, dar fără cash colateral - după cum este consemnat în declaraţia de avere. Cel mai bine, edilul-şef declară că stă la economiile în numerar: 290.000 de euro, bani cash. La venituri, Radu Mazăre are indemnizaţia de primar - de 32.235 de lei încasată annual şi 80.000 euro, din vânzarea acţiunilor deţinute la Enterprises Inc of Monrovia Grecia. De asemenea, primarul a mai primit înapoi nişte bani împrumutaţi firmei Nisipuri SA, în cuantum de 13.435 lei.

Pentru ce i se întâmplă, Mazăre reclamă tot mâna DNA. „Cei de la ANAF au fost speriaţi de procurorii DNA că, dacă nu-mi pun sechestru mie, Radu Mazăre personal, le fac lor dosare. Iar acum câteva zile am primit adresă şi de la ANI. Mi-au cerut facturile de la maşinile pe care le-am luat şi ce mai am eu în declaraţia de avere, dar mi-au cerut să le dau şi documente care să justifice cheltuielile mele. Personale! Chitanţe, bonuri de la restaurant, de la mall, de la chiloţi... Am rămas interzis. Poate am luat un telefon cadou unei fete. Eu ştiu că în Ţara Românească oamenii trebuie să-şi justifice veniturile, nu pe ce au cheltuit banii“, a mai spus Mazăre.

Baronul Constantinescu, aceleaşi practici

Probleme cu Fiscul a avut şi preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, baronul Nicoşor Constantinescu. Cinci ani i-au luat Fiscului să intre în posesia banilor pe care Constantinescu le avea de plătit către stat. Sumele ajunseseră, în timp, la ordinul sutelor de mii de lei şi reprezentau amenzi civile stabilite de instanţă, pentru tergiversarea unor investiţii care depindeau de actele emise de Constantinescu. De exemplu, pentru un singur certificat de urbanism pe care trebuia să-l emită în 2008, Nicuşor Constantinescu are de plătit, în total, peste 230.000 de lei.

Şi Radu Mazăre, şi Nicuşor Constantinescu au fost ridicaţi de DNA în acest an. Mazăre a stat în arest 24 ore, acuzat de primirea unei şpăgi de 175.000 euro de la directorul firmelor lui Elan Schwartzenberg, bani care au fost viraţi într-un cont personal din Israel, nemenţionat în declaraţia de avere. Constantinescu este Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a fost trimis în judecată în două dosare, pentru abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite.

Vă mai recomandăm

ANAF i-a blocat conturile lui Radu Mazăre

Nicuşor Constantinescu, bun de plată la Fisc. Datorează peste 1,6 milioane lei

Cât de greu ia o amendă baronul Nicuşor Constantinescu şi cum îl păsuieşte Fiscul de plata a sute de mii de lei, ignorând sentinţele definitive ale instanţei


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite