FOTO Mărturii din infern. Viaţa lui Sady Herşcovici, dat afară de la şcoală pentru că era evreu, apoi trimis în lagăr şi la construirea Canalului

Publicat: 13.10.2014 16:16

Ultima actualizare: 10.08.2022 23:11

Sady Herşcovici a fost dat afară din liceu pentru că era evreu, apoi a fost apoi trimis în lagărul de muncă din Târgu Jiu şi la construirea Canalului Dunăre – Marea Neagră.

Sady Herşcovici, de 92 de ani, a trăit într-o viaţă câţi alţii în zece. S-a născut de 1 ianuarie 1923, în Huşi, care în urmă cu aproape un secol făcea parte din judeţul Fălciu. A urmat cursurile Liceului Cuza Vodă din localitate. În 1938 a fost dat afară de la liceu pentru că era evreu.

Nu a fost singurul. Toţi cei de religie iudaică (mozaică) au avut aceeaşi soartă din cauza unei legi nedrepte, numită de românizare, care spunea că evreii nu trebuie să fie primiţi la şcoală. Guvernul de la acea vreme a promulgat „Legea revizuirii cetăţeniei“ în 1938 care a dat startul prigonirii evreilor, deoarece foarte mulţi oameni aparţinând acestei minorităţi nu mai sunt consideraţi cetăţeni români.

140 de kilometri au mers pe jos

Până în anul 1941 a făcut muncă obligatorie. „Sub cămăşi verzi şi bastoane de cauciuc“, îşi aminteşte ea. „Lucram la patinoar. Dar cum îl făceam? Ne puneau să aruncam apa cu găleata pe un teren şi aceasta îngheţa. Ne mai punea să săpăm, să culegem roadele câmpului“, spune el.

Viaţa lui Sady însă s-a schimbat radical în anul 1941. „Într-o bună zi, eu şi tatăl meu Moritz, am fost chemaţi la Poliţie şi de acolo ne-au băgat într-un convoi format de evrei. Eu nu avem încă 18 ani. Mama, Raşela, a rămas acasă“, îşi aminteşte bătrânul. Dezbrăcaţi, flămânzi şi bolnavi, toţi au fost duşi pe jos până la Bârlad, străjuiţi de baionete pentru ca nu cumva cineva să fugă. Aşa au mers 140 de kilometri. Mulţi au murit pe drum.

Cum au scăpat cu viaţă în drumul către lagăr

Pe cei care aveau peste 18 ani au fost băgaţi într-un tren cu două vagoane, care apoi au fost zăvorâte. Pe drum, îşi aminteşte el, toţi evreii din tren trebuiau să moară. În gara de la Tecuci, acolo unde a oprit trenul, un pluton fusese pus să ciuruiască trenul, numai că impiegatul de mişcare a ridicat paleta verde şi astfel trenul a plecat mai departe şi sute de evrei au fost salvaţi de la moarte. „Omul avea un chipiu pe cap, era un simplu angajat, dar iată că am fost salvaţi“, spune bătrânul evreu.

Pe drum, oamenii de abia dacă au primit puţină apă. Au ajuns într-un final la Târgu Jiu, în lagăr.
„Paradoxal, am fost într-un lagăr din oraşul în care Constantin Brâncuşi a sculptat Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului.

Despre acele vremi nu vrea să-şi mai amintească, încă îl dor. Urmele i se văd încă pe picioare şi le va duce cu el în mormânt. Din cauza unei furunculoze care nu a fost tratată, el are ambele membre inferioare negre.
„Dacă luam o bucată de pâine pentru tata şi mă prindeau făceam carceră. O ascundeam în nisip, ca să nu mă vadă“

Dar e fericit că a scăpat cu viaţă. Alţii au fost mai puţini norocoşi. Nu poartă ură sistemului. „Iert, dar nu uit“, spune el.

Evreu, duşmanul ţării

La 31 iulie, 1941, numărul evreilor evacuaţi era de 40.000 de oameni. Pentru Ion Antonescu, principalul duşman al ţării era evreul. Într-o scrisoare adresată în 6 septembrie 1941 lui Mihai Antonescu, el scria: „Trebuie săse înţeleagă de toţi că nu este lupta cu slavii, ci cu evreii. Este o luptă pe viaţă şi pe moarte.

Ori învingem noi şi lumea se va purifica, ori înving ei şi devenim sclavii lor... Şi războiul, în general, şi luptele de la Odessa, în special, au făcut cu prisosinţă dovada că Satana este evreul”, se arată în United States Holocaust Memorial Museum/Arhivele Statului din România (USHMM/ASR), RG 25.002M, rola 18, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Cabinet, dosar 167/1941.

A scăpat viu din lagărul morţii

Timp de trei luni a săpat şanţuri şi a fost pus la munci înjositoare.
După lagărul de muncă a fost trimis să lucreze la primul Canal Dunăre - Marea Neagră, care era, de fapt, lagăr de exterminare. La construirea canalului erau folosiţi oameni liberi, militari şi deţinuţi.
La radioul învăţătoarei şi al preotului au aflat în august 1943 că s-a făcut armistiţiu şi s-au întors armele împotriva nemţilor. „Au vrut să ne ducă atunci în spatele frontului, dar eu şi cu încă vreo 10 inşi am plecat pe jos, am traversat cu bacul la Galaţi şi am mers pe jos până la Huşi, unde s-au ascuns acasă, la ţărani“.

Latura artistică

Din copilărie a manifestat interes pentru teatru, montând spectacole de varietăţi, dar şi piese de teatru din dramaturgia română şi rusă.
În anul 1945 a susţinut examen la Conservatorul de artă dramatică, secţia actorie. Lucrarea sa de diplomă s-a intitulat „Teatrul de pe teritoriul Dobrogei“.

În perioada 1954 – 1957 a fost directorul Bibliotecii Judeţene Constanţa, apoi inspector cu arta la secţia culturală a Sfatului regional, director al Centrului Judeţean al Creaţiei Populare şi Mişcării Artistice de Amatori.
Din 1964 până în 1983 a fost director al Şcolii Populare de artă şi a predat cursuri de istoria teatrului, regie şi actorie. „Şcoala Populară de Artă a fost instituţia de cultură care a răspândit raze de cultură pe teritoriul judeţului. În timpul directoratului meu am pus problema tranşant: ori este Şcoală Populară de Artă ori Şcoală de Artă Populară.

Citește și: Povestea bebeluşului evreu, promovat de nazişti ca fiind „cel mai frumos copil arian”

În ultimă instanţă eu cred că este şcoală de artă, indiferent de felul artei“, a spus Sady Herşcovici, în voluul „Valori ale culturii de masă în Dobrogea.“ pus la dispoziţie de Centrul Cultural Judeţean Teodor T. Burada.

A ieşit la pensie în 1983. Acum, îi place să citească. „Citesc de toate. Mă atrage înţelepciunea ştiinţelor poliţiste. Recitesc lucrări clasice. Încerc să scriu şi un volum, dar cum nu sunt calificat pentru acest lucru scriu şi rup şi apoi iar scriu şi rup. Visul meu de-o viaţă este să scriu monografia comunităţii evreieşti“, mărturiseşte evreul.

Îi place să citeze mari personalităţi. „Am cules de la diverşi scriitori glume care să îmbunătăţească spiritul omenirii. Vorba lui Woody Allen: «dacă vrei să faci un bine omenirii, spune-i o glumă bună», iar Einstein spunea că «două lucruri sunt infinite: universul şi prostia umană“. Îmi plac mult şi vorbele unui neurolog israelian: «nu râdem pentru că îmbătrânim, ci îmbătrânim pentru că nu râdem»“.