Iepuraşi albi şi ouă roşii la Prefectura Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În faţa Instituţiei Prefectului au fost aduşi 20 de iepuraşi albi cu ochii roşii, spre deliciul trecătorilor şi, mai ales, al copiilor, care nu au şansa în fiecare zi de vedea aceste animăluţe, simbol al Sărbătorilor Pascale.

Micuţele rozătoare au fost aduse aseară, iar spaţiul verde din dreptul intrării în instituţie a fost împrejmuit pentru ca iepurii să nu iasă. Le-a fost amenajat şi un adăpost pentru a le ţine de cald seară într-un decor cu ouă roşii şi lumini.


image

Răzvan Mihai Ursu, de 11 ani, din Constanţa, este printre primii copii care i-au văzut pe iepuraşii de la Prefectură. „Mi-au atras atenţia imediat. Sunt atât de drăguţi! Este pentru prima dată când ţin un iepuraş în braţe. E foarte bună ideea de a-i aduce aici“, spune Răzvan.



Cei mici vor putea admira gingaşele vieţuitoare până la sfârşitul săptămânii viitoare. „În tradiția universală creştină, iepuraşul este aducător de ouă roşii pentru copii, fiind, de asemenea, un mesager sacru în multe culturi. Am doi copii şi ştiu cât de încântaţi sunt de aceşti iepuraşi, de aceea m-am gândit să-i aduc aici pentru a-i bucura şi pe alţi copii, care poate nu au ocazia să-i vadă decât la televizor“, a declarat prefectul judeţului Constanţa Claudiu-Iorga Palaz.


image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite