Iusuf Murat, muftiul Cultului Musulman din România: „Sunt fiu de cioban din Poarta Albă şi păstor al comunităţii mele. Şi profeţii noştri au fost păstori“
0
Liderul religios al musulmanilor din România, Iusuf Murat (37 de ani), provine dintr-o familie de ţărani de la Poarta Albă (Constanţa), iar cel mai bun prieten al său este Ion, colegul de şcoală. La mai bine de trei săptămâni de la atentatul terorist de la redacţia publicaţiei satirice „Charlie Hebdo“ din Paris, Iusuf Murat vorbeşte despre criza musulmană şi despre implicaţiile sale în comunitatea din ţara noastră.
La 37 de ani, Iusuf Murat este muftiu de 10 ani, dar ştie că misiunea lui se poate apropia de sfârşit. În această primăvară, comunitatea musulmană din România se va strânge să-şi aleagă liderul, iar Iusuf Murat spune că este ultima dată când va mai candida. „Este de ajuns pentru mine. Este timpul să mă dedic şi familiei. Copiii mei au nevoie de tată“, mărturiseşte muftiul.
Dincolo de mândria unui statut, familia l-ar vrea acasă: şi părinţii, care îl vor liniştit, să-şi vadă de viaţa lui. Chiar şi soţia, care îl vrea aproape, nepreocupat mereu de alte probleme. Şi mai ales copiii, care îl vor alături şi la lecţii, şi la joacă. „I-am sacrificat, ştiu că suferă. Asta e durerea mea, că nu sunt lângă copiii mei când trebuie. Fata are 12 ani, băiatul are 8 ani. Sper să înţeleagă într-o zi că sacrificiul lor a avut un rost. Vreau să păstrez comunitatea musulmană unită, fără influenţele nefaste din lumea islamistă“, promite muftiul Iusuf Murat. Se aprinde când vorbeşte despre prăpastia creată între musulmani şi creştini. Pentru el, Dumnezeu este acelaşi, iar credinţa înseamnă iubire şi respect.
Budi, fiul de cioban din Poarta Albă
„Weekend Adevărul“: V-aţi născut şi aţi crescut în comunitatea din Dobrogea, în care români, turci, aromâni, greci, evrei, bulgari, albanezi, ţigani sau lipoveni trăiesc laolaltă. Cum v-a fost copilăria?
Iusuf Murat: Eu provin dintr-o familie de ţărani. Familia mea creşte animale, oi. La vârsta de 7 ani, eu învăţam religia cu părinţii şi în special cu bunica. Făceam rugăciuni cu ei. Tata a fost în anul 1983 la pelerinaj la Mecca. Eu făceam naveta să învăţ Coranul şi pentru asta trebuie să-i mulţumesc mamei. Mergeam cu mama cu trenul, că atunci nu erau microbuze, din Poarta Albă la Valea Seacă (n.r. – o localitate de lângă Valu lui Traian), unde era imamul care m-a învăţat prima literă a Coranului. Când el s-a mutat la Constanţa, veneam la Constanţa după el, Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace! Eram singurul din Dobrogea care cunoştea Coranul, dintre cei tineri. Nici atunci, în acei ani, ultimii ai comunismului, nu mi-a fost îngrădit dreptul la religie.
Deci aţi fost de mic atras de religie...
La şcoală, diriginta mea m-a chemat: „Hai, Budi, să vedem ce-ai învăţat tu. Ştim că te duci la liceu în Turcia, arată-ne ce studiezi“. Şi am scris pe tablă, în limba arabă: „În numele lui Dumnezeu cel milostiv şi îndurător“. Mi-a zis: „Budi, tu din asta o să-ţi mănânci pâinea! Să nu te mai gândeşti la altă profesie!“. Am ascultat-o, Dumnezeu s-o odihnească!
„CEL DORIT“ ŞI „CEL TARE CA FIERUL“
De ce vi se spunea Budi?
E o istorie de familie aici. Eu am avut doi fraţi mai mari – un frate şi o soră. Ambii au murit de mici. Acum ar fi avut 40 şi 45 de ani. Din acest motiv, când m-am născut eu, o mătuşă din Turcia m-a botezat Murat – „cel dorit“. În acte sunt trecut cu doi „u“, Muurat. Dar în actele oficiale ca muftiu, scriu Murat cu un singur „u“. Iar bunica mea a vrut să mă protejeze şi, ca să fiu ferit de cele rele şi să nu păţesc ca fraţii mei, mi-a zis Bortemîr. Înseamnă „cel tare ca fierul“. Ai mei mi-au zis Bodi, românii mi-au zis Budi. Şi Budi am rămas. Aşa mă ştiu şi acum oamenii din sat, vecinii mei.
Sunteţi singurul copil la părinţi. Unicul fiu, muftiu. Ce mândrie trebuie să fie pentru părinţi!
Da, sunt singurul lor copil. Cu atât mai mult, am o datorie faţă de părinţi. N-o să-i părăsesc niciodată! Locuim împreună, la Poarta Albă. Eu sunt fiu de cioban şi mă mândresc cu tata. Profeţii noştri au fost păstori, eu sunt păstorul comunităţii musulmane. Şi acum, când vreau să mă relaxez, mă duc şi stau printre animalele noastre, pe care le creştem în curte. Când eram student, duceam oile la păscut şi aveam cartea după mine, să învăţ. Toţi îmi spun: „De mic se vedea că vei ajunge cineva!“. Dar nu ăsta e scopul în viaţă. Trebuie să ştii să trăieşti alături de oameni, să îi respecţi. Eu îi iubesc pe toţi. Şi vreau să le mulţumesc că au încredere în mine. Un poet turc, Yunus Emre, spunea nişte versuri neasemuit de frumoase: „Să iubim, iubiţi să fim, căci lumea n-o s-o moştenim!“.
ÎNVĂŢĂTURILE TATĂLUI
La studii în Turcia cum aţi ajuns?
Prin Consulatul Turc. Aici tata a avut un rol important, pentru că a vrut mereu să urmeze calea legală, iar asta mi-a transmis-o şi mie. Mi-a spus: „Au fost oameni care au vrut să se îmbogăţească foarte repede şi au ajuns la Poarta Albă, la penitenciar“. De aceea, mi-a insuflat dorinţa de a respecta întotdeauna legea şi numai legea. Când s-au deschis graniţele, în 1991, am fost cinci copii plecaţi la liceu în Turcia, prin consulat. Dintre toţi, eu ştiam cel mai bine Coranul şi religia. Am studiat teologia islamică la Liceul Teologic din Edirne, până în 1994. M-am întors în România şi apoi am vrut să plec în Siria, să studiez limba arabă, pe care n-o stăpâneam, şi care este baza religiei musulmane. Am mers la Ambasada Turciei şi le-am spus ce am de gând. Au zis: „Te-am ţinut trei ani la liceu în Turcia şi nu te mai ţinem cinci ani la facultate?!“. Şi m-au trimis din nou. În 1995 am fost admis la Facultatea de Teologie a Universităţii „19 Mai“ din Samsun (n.r. – Turcia), pe care am absolvit-o în 2000. Nu mi-am pierdut timpul la plimbare prin parcuri, cu prietenele, precum colegii mei. Am revenit în România şi am început serviciul în slujba comunităţii musulmane. Am început prin a preda religia islamică la Şcoala „Constantin Brâncuşi“ din Medgidia. Le spuneam copiilor să meargă întotdeauna la sursă, să caute mereu informaţia de la sursă, nu neapărat să mă creadă pe mine. Voiam să se convingă singuri, să-i fac să studieze, să-şi însuşească o noţiune sau o învăţătură pe care au satisfacţia să o cerceteze ei.
La liceu în Turcia Sursă foto Arhivă personală
Aşa procedaţi şi cu copiii dumneavoastră?
Nu prea am timp, din păcate. Fata are 12 ani, iar băiatul are 8 anişori. Fata s-a maturizat destul de repede. Învaţă la Constanţa, fac naveta cu mine. Au cunoştinţele de bază de religie, dar sper să nu apuce pe drumul meu. Muftiul trebuie să fie susţinut, nu să aibă piedici. Ştiţi ce mi-a zis fetiţa mea? „Tată, s-au făcut atâtea minarete, dar la noi, în Poarta Albă, de ce nu vrei să faci unul? Să spunem şi noi: «Tata a fost muftiu, uite ce-a făcut pentru comunitatea noastră!». Şi când o să fim mari, o să contribuim şi noi, să păstrăm ceea ce ai ridicat tu“. Vă spun sincer, mi-au dat lacrimile. Sper să nu plec de la muftiat până nu fac şi asta.
„URA, MÂNIA SUNT INTERZISE ÎN ISLAM“
De ce n-aţi făcut-o până acum? Sunteţi de zece ani la conducerea Cultului Musulman.
N-am vrut să comenteze lumea, să se zică: „Uite, de-ai lui, de la Poarta Albă, a avut grijă mai mult!“. De aceea, i-am lăsat la urmă. Am strâns sponsorizări, avem nişte fonduri... sperăm să fie bine. Dacă Dumnezeu mi-ajută şi sunt reales acum, în primăvară, o să ridicăm acolo un lăcaş de cult pentru musulmani. Dar, vă mărturisesc, tatăl meu nu prea este de acord cu funcţia mea. Vrea să renunţ, să am linişte. Primesc acasă „n“ scrisori, chiar ameninţări. Oricum, este ultimul mandat pentru care voi mai candida. Dar cine va veni după mine va urma aceeaşi linie, a islamului pur, nu a vreunei ideologii. De aceea, vreau să văd dacă voi mai fi ales. Apoi văd ce voi face în continuare. Nu m-am gândit încă, sincer. Vreau să recuperez timpul răpit familiei mele. Copiii mei mă roagă de două luni să-i duc la film. Iar duminică, atunci când le-am promis că mergem, a trebuit să-i las în faţa cinematografului şi să plec mai departe, pentru că aveam un invitat. Cu care am stat toată ziua. Nu vă spun dezamăgirea copiilor mei când i-am lăsat singuri acolo. Dar sper să înţeleagă cândva, când vor fi mai mari, pentru ce am ales să sacrific timpul cu ei. Vreau să las ceva în urmă, de care ei să fie mândri. Chiar dacă acum suferă că nu stau cu ei. Şi eu sufăr. Asta e durerea mea. Oricum, sper ca ei să nu meargă pe drumul meu. Vreau să aibă o viaţă mai liniştită. Muftiul nu trebuie să aibă duşmani în misiunea lui. Ura, mânia sunt interzise în islam. Însă, iubirea şi respectul sunt cuvinte de ordine.
ION, FRATELE DE CRUCE AL LUI BUDI
Când îl întrebi pe muftiul României Iusuf Murat cine este cel mai bun prieten al lui, răspunsul te poate surprinde. Sau nu. Pe dobrogeni nu o să-i mire deloc. Omul care îi este alături de ani de zile, fără să-i fie rudă, este prietenul său din copilărie, Ion.
„Ştiţi cine mă ajută pe mine cel mai mult? Un creştin. Un prieten român. Foarte mult mă ajută. Eu, când plec, las toate în grija lui. Am încredere absolută în el. Face orice îl rog, pentru mine şi pentru familia mea. Şi la 12 noaptea dacă este sunat, vine să ne ajute. O duce pe mama la spital, când are nevoie să meargă la doctor. În lipsa mea, el are grijă de familia mea. Îmi este mai mult decât un frate“, se destăinuie muftiul
Iusuf Murat.
În biroul inspectorilor de la muftiat se desfăşoară operaţiunea de scanare a fotografiilor alese pentru „Weekend Adevărul“ din arhiva personală a familiei Iusuf. Un oaspete român priveşte pozele muftiului cu un aer familiar. „Cea cu el mic urcat pe maşină este? Şi mai era o poză frumoasă din tabără“. El este Ion, prietenul de suflet al lui „Budi“, pe care restul României îl ştie drept muftiul Iusuf Murat, liderul musulmanilor.
Se cunosc din copilărie, din Poarta Albă, de unde sunt amândoi. Sunt de-o vârstă, născuţi în acelaşi an, 1977, despărţiţi doar de o lună. Au fost colegi de clasă, ba chiar colegi de bancă, la un moment dat. În pozele din şcoală, unde sunt imortalizaţi în uniformă impecabilă de pionieri, cu cravate roşii, băscuţe şi insigne, Budi, cel cu trăsături asiatice, apare lângă un pui de român blonduţ – Ion. Erau de atunci prieteni la cataramă, chiar dacă nu mergeau la aceeaşi biserică. Şi nu, nu s-au jucat niciodată de-a turcii şi românii. „Ne jucam paşnic, jocuri de-ale copilăriei. Eu limba turcă de la tatăl lui am învăţat-o. Am păstrat legătura şi am rămas prieteni până azi. Concediile ni le facem împreună, cu familiile“, mărturiseşte Ion.
Civilizaţia orientală îi este extrem de apropiată. Istanbul este oraşul său preferat. „Este fabulos, are o populaţie cât a României. Când sunt la Istanbul, nu dorm. Vreau să folosesc timpul la maximum, să văd tot, să cutreier străzile aglomerate, să văd obiectivele turistice. Când sunt acasă, mi se face dor de el. De câte ori avem prilejul, mergem acolo în excursie“, râde el. Ion a fost într-o vreme viceprimar al comunei Poarta Albă. Clatină din cap: „Multe invidii... Eu viceprimar, el muftiu... Erau invidioşi pe prietenia noastră. Dar nu puneam la suflet. Prietenia noastră este mai presus de orice.“
În pelerinaj la muntele Ararat Sursă foto Arhiva personală
ARMONIA ETNICĂ ŞI RELIGIOASĂ A DOBROGEI
Pe pământul dintre Dunăre şi mare, musulmanii s-au aşezat în anul 1262, la Babadag. Erau turci aduşi de Sari Saltuk Dede, un derviş care avea ca misiune răspândirea islamului. Mai aveau să treacă vreo 37 de ani până când se năştea atotputernicul Imperiu Otoman care avea să reziste mai bine de şase secole. Neamul de tătari Iusuf a venit în Dobrogea la 1600. Familia muftiului, crescători de animale, s-a stabilit în Valea Carasu, la Poarta Albă. Pe atunci, satul se chema Alakapî (n.r. – însemnând chiar „Poarta Albă“).
Familia Iusuf se ocupă cu creşterea animalelor chiar şi acum, după sute de ani. Iusuf Murat locuieşte cu familia la Poarta Albă şi face întruna naveta: la Constanţa, la Bucureşti, la Istanbul sau pe alte continente. Duce peste tot mesajul din Dobrogea străbunilor lui. „Nicăieri nu veţi găsi un model mai bun de armonie etnică şi religioasă ca la noi, în Dobrogea. Ne-a dat Dumnezeu o ţară primitoare şi un popor tolerant. Toleranţa este cea mai frumoasă trăsătură a poporului român. Eu sunt mândru că sunt tătar, musulman şi român“, spune muftiul Iusuf Murat.
„Acţiunile religioase trebuie să fie sub umbrela Muftiatului“
„Weekend Adevărul“: Sunteţi liderul musulman al Forumului celor Trei Religii, înfiinţat la Constanţa, care militează pentru un „ecumenism“ în spirit, indiferent de religie. Despre căsătoriile mixte ce părere aveţi?
Iusuf Murat: Nu mă opun, dar eu le recomand tuturor păstrarea identităţii. Să ţină la credinţa lor, la limba lor maternă, să nu se piardă identitatea. Dar, mai presus de orice, între cei doi care vor să facă acest pas,
fiind de religii diferite, trebuie să existe înţelegere. Iar dacă există înţelegere, ei vor stabili cum să îşi desfăşoare viaţa de acum încolo. Trebuie să aleagă de comun acord cum să se căsătorească, întâi civil, apoi religios, în biserica şi în credinţa lor. Şi copiii pe care îi vor avea trebuie să fie crescuţi în acelaşi spirit, al înţelegerii.
„Este loc pentru toată lumea“
Ce mai aveţi pe lista de obiective pentru un ultim mandat? Musulmanii nu au învăţământ teologic superior. În afară de seminarul de la Medgidia, alte instituţii de specialitate nu sunt în România.
Am discutat cu factorii de decizie şi, din anul şcolar 2016, sperăm să avem o grupă de Teologie Musulmană la Facultatea de Teologie de la Universitatea Ovidius din Constanţa. Arhiepiscopul Teodosie, decanul de la Teologie, ne-a promis tot sprijinul. Mereu spun: educaţia este baza societăţii. De asta s-a şi ajuns ca tineri din România să meargă să studieze în instituţii finanţate şi conduse de personaje controversate. Cum să vină un cetăţean român, care să spună că nu poate preda religia musulmană în şcoli până nu dă stema României jos de pe perete? Chipurile, pentru că stema conţinea crucea. Şi cu ce te deranjează asta? Pentru asta, eu nu pot să-i iert, pentru asta, eu le-aş fi retras cetăţenia. Nu pot să spun în ce şcoală s-a întâmplat, dar este din judeţul Constanţa. A făcut asta unul dintre aceia cu diplome „recunoscute internaţional“, obţinute la Zarqa Private University din Iordania, în oraşul lui Al-Zarqawi (n.r. – fost militant islamist iordanian care a condus o tabără paramilitară de antrenament în Afganistan. Decedat în 2006, acesta a fost găsit vinovat de o serie de atentate şi decapitări în timpul războiului din Irak). Se ştie cine a fost liderul Al-Zarqawi şi ce-a comis. Nimeni nu va veni cu aceste idei în cadrul muftiatului, instituţia care va lupta pentru păstrarea echilibrului în sânul comunităţii din România. Este loc pentru toată lumea, dar nu aşa. Lăsăm ideologiile la graniţă şi haideţi să practicăm islamul după Coran şi Suna!
Este o ameninţare pentru comunitatea musulmană?
Este mai degrabă o dezbinare. Comunitatea musulmană trebuie să rămână compactă. Eu pot oricând să am o confruntare cu oricine pe tema islamului, a predării religiei. Da, recunosc, nu cunosc limba arabă aşa cum o cunosc ei, care au studiat acolo. Dar ei de unde au bani pentru cărţi, pentru moscheile neautorizate, pentru slujbe, pentru familiile lor? Muftiatul se ştie cine îl finanţează. Dar pe ei cine îi finanţează? Ideile care se propagă sunt extrem de periculoase. Mi s-a întâmplat ca, atunci când eram profesor de religie, să vină o mămică la mine să-mi spună că nu-şi va trimite fetiţa la ora mea, pentru că este speriată. „De ce, doamnă? Nici nu mă cunoaşteţi, de-abia am venit“. Fetiţa ei era în clasa a doua, iar profesorul pe care-l avusese la clasă le spusese că musulmanii care nu-şi fac rugăciunea vor merge în iad şi vor arde cu toţii. Cum poţi să spui unui copil aşa ceva?! Dacă n-ai o pregătire psihopedagogică de bază, nu ai voie să stai la catedră şi să vorbeşti. De aceea, repet că educaţia este foarte importantă. Statul român trebuie să ne sprijine în continuare.
„ATITUDINILE EXTREMISTE NU AU LOC ÎN MUFTIAT“
Şi dumneavoastră aţi făcut studii în străinătate, pe care le-aţi completat în România.
Unii dintre ei chiar mi-au fost colegi la un moment dat, dar apoi au ales alt drum. Eu i-am adunat pe toţi şi le-am spus: „Şi eu la studii am venit în contact cu diferite idei şi fundaţii. Dar diploma am lăsat-o la vamă“. Eu mi-am continuat studiile în ţară, la Facultatea de Teologie a Universităţii Valahia din Târgovişte. Am obţinut titlul de master cu lucrarea „Ethosul juridic islamic şi creştin din Dobrogea“. Acum sunt doctorand la Universitatea Ovidius, cu o teză despre „Drepturile omului conform Dreptului Islamic şi Dreptului Canonic“. Sper să-mi permită timpul cât de curând să o susţin. Eu respect şi mă supun legilor ţării mele şi vreau ca toate acţiunile fraţilor mei musulmani să fie la fel. Mai ales acţiunile religioase trebuie să fie sub umbrela muftiatului. De ce înfiinţezi moschei neautorizate şi nu vii la cele existente deja, care şi-aşa nu sunt pline? Doar dacă vrei să predici altceva acolo şi nu vrei să fii sub controlul nimănui. Aşa ceva nu trebuie să mai existe în România! Se înfiinţează fundaţii care spun că-s culturale şi care fac, de fapt, activitate religioasă. Aici se poate aluneca pe panta extremismului. Asta se întâmplă din cauză că nu i-am educat în România, în spiritul românesc. Ei sunt cei care editează cărţi precum „Islamul şi celălalt“. Islamul şi celălalt?! Cum spune „celălalt“ despre cel care ne este frate? Din start aşază o barieră, care n-are ce căuta. Sau ei fac protest în faţa unei ambasade egiptene, cu care statul român are relaţii de colaborare? Asociaţia Egiptenilor din România ne-a trimis act oficial prin care s-a dezis de aceste manifestări. Vă spun, cât voi fi eu aici, astfel de atitudini nu vor avea loc la muftiat. Şi va pleca Iusuf Murat şi va veni altcineva. Care însă va urma aceeaşi linie, de respectare a Coranului şi a legilor acestui stat.
Locurile de veci sunt, de asemenea, o problemă a comunităţii musulmane din Dobrogea. Cele două cimitire musulmane din Constanţa sunt supraaglomerate. Un al treilea se construieşte acum, spre Valu lui Traian.
Odată cu amenajarea cimitirului, se va rezolva această problemă. Credincioşii noştri sunt mâhniţi că în unele locuri cimitirele nu sunt respectate de autorităţi. Într-un sat din nordul Dobrogei, cimitirul musulman este tăiat de un drum de căruţe. Au fost retrocedate terenuri acolo. S-au făcut săpături, s-au răscolit morminte, s-au scos oseminte... Dureros.
Pilda tătarului Kemal, primarul creştinilor
O pildă impresionantă este dată mereu de învăţaţii Dobrogei atunci când vorbesc despre modelul de bună înţelegere de aici. În anul 1898, Medgidia – târgul botezat după cel de-al 31-lea sultan al Imperiului Otoman, Abdul Medgid – avea un primar tătar, Kemal Agi Amet. Vrând să finalizeze biserica pentru români, edilul a mers la ministrul Culturii, care era atunci Take Ionescu.
Musulmanul i-a cerut lui Ionescu bani pentru terminarea bisericii creştine: „Domn menistră, la mine primar Medgidia este. Acolo ai început biserica pentru creştini, ai făcut temelia, ama parai pusin şi nu putem merge mai departe! Treba dau ajutor ispraim a la biserica!“.
Diplomat ca orice demnitar, Take Ionescu a încercat să-i explice că nu mai sunt bani pentru lăcaşul de cult din Dobrogea. Tătarul Kemal n-a acceptat scuza: „La mine tatar şi musulman este, la tine ruman şi cristian este. La mine vrei facem biserica Medgidia, la tine nu vrei? Ruşine, bre, aman, aman!“.
Biserica ortodocşilor, cu hramul Sfinţii Petru şi Pavel, s-a ridicat în Medgidia datorită lui Agi Amet. În memoria primarului tătar care s-a luptat cu autorităţile române pentru creştinii săi, o stradă care străbate oraşul poartă numele Kemal Agi Amet. În Medgidia, cea mai veche clădire din oraş este geamia Abdul Medgid, ridicată la 1860, în timpul domniei sultanului care a dat numele aşezării. Ca un amănunt pitoresc, Medgidia este menţionată şi de Jules Verne, celebrul autor de ficţiune. În nuvela „Kéraban încăpăţânatul“, publicată în anul 1883, scriitorul a descris popasul făcut la Medgidia în timpul călătoriei prin Dobrogea.
O religie comună
Pentru muftiul Iusuf Murat, pilda lui Kemal Agi Amet versus Take Ionescu spune totul. Pe pământul unde s-a născut el, religia comună este toleranţa. „Vedeţi cum se întorc gesturile făcute de înaintaşii noştri? Noi, musulmanii, ne putem ruga liniştiţi în moscheile noastre. Pe unele le-am refăcut, pe altele le-am construit. Nimeni nu ne-a îngrădit acest drept. Moscheea noastră din Constanţa a fost construită la iniţiativa regelui Carol I, din preţuire faţă de loiala comunitate musulmană – aşa cum a numit-o regele. Iar musulmanii, în semn de recunoştinţă, au dat moscheii numele regelui „Carol I“. Gesturi simbolice, care spun totul despre relaţia noastră de frăţie, dintre musulmani şi creştini, aici, în Dobrogea şi în România. Aceasta este ţara noastră! Eu sunt musulman, sunt tătar, dar înainte de toate, sunt cetăţean român! Şi sunt foarte mândru de asta!“, spune Iusuf Murat.
La fiecare sărbătoare creştină, muftiul trimite personal mesaje de felicitare, în care vorbeşte despre iubirea pentru Dumnezeu şi urează românilor un Crăciun sau un Paşte fericit. Iar ca el sunt mulţi musulmani în Dobrogea, care împărtăşesc cu creştinii bucuria Sărbătorilor.
Reporter şi profesor de religie
Numele: Iusuf Murat
Data şi locul naşterii: 18 august 1977, Medgidia, judeţul Constanţa.
Stare civilă: căsătorit, doi copii.
Studiile şi cariera:
Liceul Teologic din Edirne, Turcia (1991-1994).
Facultatea de Teologie de la Universitatea „19 Mai“ din Samsun, Turcia (1995-2000).
Master al Universităţii Valahia din Târgovişte
Doctorand al Universităţii Ovidius din Constanţa.
Reporter în presa turcă (ziarul local „Günışığı Gazetesi“, revista lunară „Kardelen“, Agenţia de Presă Consultant de specialitate la traducerea cărţii „Derviş Dede’nin Dilinden Iman Esasları“.
Profesor de religie islamică la Şcoala „Constantin Brâncuşi“ din Medgidia, la liceele Traian, Ovidius şi la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa.
Muftiu al Cultului Musulman din România (2005-prezent).
Locuieşte în: Constanţa.
Vă mai recomandăm
Muftiul Iusuf Murat, liderul musulmanilor din ţara noastră: „Înainte de toate sunt român“
Muftiul Iusuf Murat: „Evenimentele tragice din Franţa nu au nicio legătură cu religia islamică“
Se încarcă comentariile...
