Nichifor Crainic, în anchetele comuniştilor: „Legat prin gândire de fascism, rămâne permanent un antidemocrat“
0
Nichifor Crainic a fost condamnat de Tribunalul Poporului la închisoare pe viaţă, fiind acuzat de crimă de război şi provocarea dezastrului ţării. A stat în închisorile comuniste timp de 15 ani.
Nichifor Crainic, pe numele de botez Ion Dobre, a fost profesor de teologie, poet, eseist, filosof, ziarist, om politic, intrând în atenţia autorităţilor comuniste care l-au trimis în faţa Tribunalului Poporului sub acuzaţia de crimă de război.
Născut la 12 decembrie 1889, în Bulbucata, judeţul Vlaşca, Nichifor Crainic a studiat teologia la Seminarul Central şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Absolvind în anul 1916, Crainic participă în Primul Război Mondial lucrând într-un spital din Iaşi.
Între 1920-1922 urmează studii de specializare la Facultăţile de Teologie Catolică şi de Filosofie ale Universităţii din Viena. A lucrat ani în redacţia “Neamul Românesc" al lui Nicolae lorga, ,,Dacia"(1918- 1920), ,,Lamura" (1922-1923), “Cuvântul" (1922-1926). A condus ziarul „Calendarul” (1932-1933) şi revista lunară “Gândirea” (1926-1944).
În paralel a fost profesor la catedra de Literatură religioasă modernă a Facultăţii de Teologie din Chişinău (1927-1932), transferat apoi la catedra de lstoria Literaturii Bisericeşti şi Religioase moderne de la Facultatea de Teologie din Bucureşti.
Pe plan politic, Nichifor Crainic a fost secretar general în Ministerul Cultelor şi Artelor (1926), deputat independent de Vlaşca (1927), ministru al Propagandei Naţionale, pentru scurt timp (1940 şi 1941).
În anul 1945, Nichifor Crainic a fost judecat în lipsă de Tribunalul Poporului şi condamnat la închisoare pe viaţă. Acuzatorii publici Constantin Vicol şi I.D. Ioan arată în rechizitoriul trimis în 16 mai 1945 către Tribunal că „faptele materiale ale lui Nichifor Crainic întrunesc elementele crimei de provocarea dezastrului ţării, precum şi elementele de crimă de război.”
„Legat prin gândire de fascism şi imitând în totul actele şi faptele regimului forte, Nichifor Crainic rămâne permanent un antidemocrat şi, relevându-se din ce în ce mai perfect filo-german, face tot ce-i stă în putinţă pentru a înfeuda România politicii naziste”, arătau acuzatorii în actul de trimitere în judecată, conform cărţii „Delictul de Opinie-Procesul ziariştilor 1945”, scrisă de Emil Rus.
Mai mult, comuniştii l-au acuzat pe Crainic de susţinerea regimului Antonescu şi, apoi, de legionarism. „Căutându-şi loc cât mai bun în scandaloasa şi perfida politică a crimei, urii şi jafului, Crainic oscilează pe trambulina ideii naţionale între cuzişti şi legionari, ca să devină apoi antonescian în 1941, spre a sfârşi legionar. Profet mincinos, el fuge în 23 august odată cu germanii şi ceilalţi trădători, spre a lupta pe pământ străin, contra ţării”.
Desigur, pe lângă aceste acuzaţii au fost aduse şi cele de propagandă hitleristă în articolele publicate. „Cotropirea României de către germani fiind realizată în 1940, Crainic ca şi ceilalţi militanţi hitlerişti caută prin toate mijloacele să convingă opinia publică că drumul pe care a fost ţara este cel bun şi firesc”. Pentru toate aceste acuzaţii Tribunalul Poporului îl găseşte vinovat şi îl condamnă la închisoare pe viaţă.
Din iarna anului 1944/45 până în mai 1947, Crainic a stat ascuns la mănăstirea Sâmbăta de Sus, în casa unor preoţi din Munţii Apuseni şi de pe Târnave, predându-se autorităţilor în satul Cerchid-Mureş. A fost închis la Văcăreşti, apoi la Aiud, unde a stat 15 ani, fiind eliberat la 26 aprilie 1962.
„Opera sa poetică şi literară se bazează pe o viziune teologică asupra istoriei şi artei româneşti, poezia lui fiind inspirată din viaţa câmpenească şi dominate de nota religioasă”, se arată în Dicţionarul Teologilor Români.
Nichifor Crainic moare în noaptea de 20 spre 21 august 1972, la Mogoşoaia, în apropierea Bucureştiului.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
