Podul de la Agigea rămâne închis circulaţiei încă două zile, în intervalul orar 8.30 - 16.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Restricție de trafic pe Podul de la Agigea
Restricție de trafic pe Podul de la Agigea

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că deocamdată circulaţia rutieră pe DN 39, la poziţia kilometrică 8+988 – POD AGIGEA, va rămâne închisă şi în zilele de 24 şi 25 octombrie, în intervalul orar 8.30 – 16.00.

Până la sfârşitul lunii octombrie, traficul rutier va mai fi închis pentru o perioadă de 2 zile. Administratorul drumului va comunica, în timp util zilele în care traficul va fi închis pe acest sector de drum.

Închiderea circulaţiei este necesară pentru executarea lucrărilor de punere în siguranţă a podului situat la poziţia kilometrică precizată.

În această perioadă circulaţia autovehiculelor se va desfăşura pe variante ocolitoare.

Pentru relaţia Bucureşti – Port Constanţa Sud – Agigea – Negru Vodă – Mangalia şi retur, traseul de ocolire va fi:

- A2 (Bucureşti – Constanţa – Nod rutier Medgidia) – DJ 381 (Nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus) –  DN 3 (Ciocârlia de Sus - Cobadin) – DJ 391 (Cobadin –  Mereni - Topraisar) – DN 38 (Topraisar - Agigea) – DN 39 (Agigea - Mangalia) şi retur;

Pentru relaţia Hârşova (DN 2A) –  Tulcea (DN 22) – Pod Constanţa Sud – Agigea –  Negru Vodă – Mangalia şi retur, traseul de ocolire va fi:

- A4 (nod rutier Ovidiu – Nod rutier A4 cu A2) – A2 (nod rutier A4 cu A2 – Nod rutier Medgidia) – DJ 381 (Nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus) – DN 3 (Ciocârlia de Sus - Cobadin) – DJ 391 (Cobadin – Mereni - Topraisar) – DN 38 (Topraisar - Agigea) – DN 39 (Agigea - Mangalia) şi retur.

Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau pot accesa pagina de internet: www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Nationale

Restricție de circulație pe Podul de la Agigea! Se fac lucrări de consolidare, iar traficul greu este interzis. Limită de viteză - 30 km/h


Podul de la Agigea, închis traficului! Se va circula cu restricţie de timp

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite