Soarta celor trei submarine cu care România a luptat în Al Doilea Război Mondial. Ne-a mai rămas un singur submarin, dar nu funcţionează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 15 iulie se sărbătoreşte Ziua submarinistului militar. România mai deţine un singur submarin, Delfinul, nefuncţional din anul 1995. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ţara noastră avea trei nave de adâncime.

România intrase în cel de-al Doilea Război Mondial cu un singur submarin: „Delfinul“. Pe acest submarin, tânărul marinar Zamfir Petre, acum în vârstă de 93 de ani, avea să trăiască cele mai terifiante experienţe pe perioada războiului, din funcţia de ajutor al ofiţerului de navigaţie. Submarinul a fost construit în Italia, odată cu nava-bază „Constanţa“.

„Nava-bază era un fel de hotel, pentru că pe submarine se dormea doar în timpul misiunii. La navă aveam popotă, bucătărie, cabine. De la cabină sunam şi ceream ţuică, vin, prăjituri, orice voiam noi. Şi dădeam un bon. Pe noi, ăştia mai tineri, comandorul Victor Voinescu nu prea ne lăsa să ieşim în oraş şi ne ţinea la bord. Zicea că nouă ne arde de femei. Dar nu ne plictiseam. Jucam poker şi atâtea altele“, povesteşte Zamfir Petre.

În iulie1942, submarinul „Delfinul“, avându-l comandant pe Constantin Costăchescu, a participat, pentru a doua oară, după operaţiunile de observare din noiembrie-decembrie 1941, la asediul Sevastopolului.

„Misiunea noastră era să nu lăsăm să plece convoaiele de nave ruseşti, aşa cum primiserăm noi informaţii. Spionajul rusesc a aflat că «Delfinul» se află în zonă şi au încercat să-l nimicească. Într-o dimineaţă, după ce am încărcat bateria de acumulator, un avion ne-a descoperit. Noi am intrat sub apă imediat“, povesteşte Zamfir Petre. Dar ruşii erau pe urmele lor. O grenadă distrusese tancul cu ulei care a fost ataşat la corpul submarinului.

Petre Zamfir şi submarinul Delfinul

Acest lucru a fost necesar pentru că „Delfinul“ era „cocoşat“, adică era, din construcţie, mai greu de pupa şi, astfel, i-au sudat un flotor ca să-i crească flotabilitatea. Când a fost atacat „Delfinul“, o grenadă a ajuns aproape de compartiment, iar tancul s-a fisurat şi uleiul s-a împrăştiat.

„Noi am coborât la 80 de metri, dar ăştia – pe noi. Ca să nu ne mai depisteze aparatele lor de ascultare, am oprit tot. Submarinul ţinea cu noi. Stătea ca un peşte ore în şir. La un moment dat, telegrafiştii noştri au raportat că nu se mai aud zgomote de elice, pentru că aveam specialişti care erau şcoliţi în Germania şi-şi dădeau seama după fâşâitul elicelor ce fel de navă este“, îşi aminteşte veteranul de război.

Şi submarinul a ieşit la cotă periscopică la 13 metri. Însă o altă problemă apăruse: marea era foarte agitată. „Aşa scăpasem de vedetele torpiloare, care nu pot rezista la o mare la gradul 3-4 şi au fost nevoite să intre în port. Problema se punea acum să putem ieşi noi la suprafaţă. De regulă, poţi să faci două încercări. Dacă nu reuşeşti, a treia nu se mai poate.

Din fericire, am ieşit dintr-a doua încercare. Iar când ne-am uitat în jurul nostru, era o băltoacă de ulei. Şi ne-am dat seama că ruşii se ţineau după noi după dâra de ulei care ieşea din tanc. Şi comandantul a spus: «Luaţi ce aveţi din căldări, cârpe, scânduri şi aruncaţi-le în apă», ca să se creadă că ne-au distrus şi am plecat din zonă“, continuă Zamfir Petre.

La scurt timp, ruşii anunţau victorioşi dispariţia submarinului românesc „Delfinul“. Însă aventura nu se oprea aici. O grenadă trasă de ruşi a avariat staţia radio de emisie. Primeau mesaje din ţară, dar nu puteau să le răspundă. Toţi îi credeau morţi.

„Ca să putem ieşi, am venit pe coasta Turciei, cu viteză mică şi, în loc să facem câteva zile pe drum, am întârziat 10 zile şi toţi ne-au crezut morţi. Ne-au chemat familiile. Mama mi-a făcut şi pomană şi a dat şi haine de sufletul meu. Eu aveam vreo 18 ani pe atunci“, îşi aminteşte Zamfir Petre.

În apele româneşti, au întâlnit o canonieră (n.r. – navă mică de război, folosită la patrulare, escortare sau pază) şi au dat cu racheta semnalul de recunoaştere. Numai că a fost nevoie de trei astfel de semnale, pentru că nimănui nu-i venea să creadă că submarinul nu fusese distrus.

Ajunşi în port, acasă, cei cu familii au fost lăsaţi să plece la ai lor. Zamfir Petre a primit permisie după patru zile. „Eram aproape de casa noastră din cartierul Medeea, din Constanţa, şi la poarta vecină stătea pe o băncuţă baba Caliţa. Când i-am zis «Săru-mâna, tanti Caliţa!», i s-a făcut rău şi a leşinat. Mă ştiau mort cu toţii. M-am gândit apoi că nu pot să mă înfăţişez în faţa mamei pur şi simplu, pentru că o ştiam cardiacă. M-am dus la un alt vecin ca s-o pregătească. Şi aşa, după vreo două ore, mama a putut să mă strângă în braţe. I-a venit ei rău, dar mai puţin“, povesteşte submarinistul.

Petre Zamfir şi submarinul Delfinul

Misiuni de război 

Submarinul „Delfinul“ jucase un rol hotărâtor în cel de-Al Doilea Război Mondial. În iunie 1941, a supravegheat Constanţa de pe mare, în iulie acelaşi an a atacat şi a distrus transporturile inamice în zona Aitodor – Theodosia – Novorosiisk. În august, a participat la atacul şi la distrugerea transporturilor inamice de la Odessa, iar în septembrie, a atacat căile de comunicaţii inamice în bazinul de est al Mării Negre. În noiembrie şi în decembrie a împiedicat transporturile sovietice spre Crimeea.

Tot submarinului i-a revenit misiunea de a intercepta transporturile sovietice de evacuare spre Bosfor şi pe cele de pe coasta caucaziană. Transporturile şi navele de război pe drumurile dintre Sevastopol şi Cap Sinope, în zona de nord a coastei turceşti, iar în iulie 1942 a participat la atacul transporturilor sovietice în zona Yalta. Apoi a fost trimis la reparaţii la Galaţi, iar în 1944 a fost luat de sovietici, fiind restituit un an mai târziu, iar în 1959, a fost casat.

În decembrie 1942, „Delfinul“ avea nevoie urgentă de reparaţii şi a fost dus la Şantierul din Galaţi. Aici, se aflau în construcţie submarinele „Rechinul“ şi „Marsuinul“. La început, se chemau S1 şi S2. Zamfir Petre a fost ales, alături de alţi nouă colegi, să continue războiul pe „Rechinul“, declarat gata de acţiune în aprilie 1944, unde a rămas până în august, la venirea ruşilor.

image

Cât timp a stat la Galaţi, ofiţerul Zamfir Petre a compus o poezie, care a ajuns la comandant. Bătrânul submarinist o recită şi acum din memorie: „Ne duseră la Galaţi / Urmând să fim ambarcaţi / Ne-a dus ca pe nişte boi / Pe S1 şi S2 / Unde-i bine să trăieşti / Dar şi repede o mierleşti / Cu o bombă submarină / Tocmai când ţi-e viaţa plină / Şi atunci jalea-i şi mai mare / Că gagicile-s în floare / Toate plâng şi te jelesc / Că nu te mai jumulesc / Şi-ţi mai vin pe cap părinţii / Toţi trag de tine cu dinţii / Unul vrea despăgubire / Altul vrea o moştenire / Tu eşti însă fericit / Cât ai stat ştii c-ai trăit / Tot mereu paharul plin / Fiindcă aşa-i la submarin“.

Submarinul „Delfinul“, care se află în prezent în dotarea Marinei Militare, a fost construit în URSS şi predat României în anul 1985. A costat 40 de milioane de dolari şi a fost adus în ţară în secret, fiind recepţionat fără ceremoniile caracteristice festivismului comunist.

„Delfinul“ este printre cele mai moderne submarine din Marea Neagră. Clasa Kilo, din care face parte „Delfinul“, este una dintre cele mai apreciate în lumea militară. Din 1995, submarinul nu mai este funcţional, însă are echipaj aproape complet.

image

Actualul submarin Delfinul 

Vă mai recomandăm:

Basarabia şi Transilvania, „lebedele“ Mării Negre. Cum a fost salvat pasagerul Transilvania din mâna ruşilor printr-un joc diplomatic

Drama eroului Dumbravă: a preferat să se împuşte în cap decât să predea ruşilor navele româneşti de luptă

Suferinţele unui ofiţer român în lagărul sovietic Oranki. „Şocul a fost când am văzut căruţe trase de români înhămaţi. Nu a fost o zi în care să nu-mi fie foame“

Aventurile unui ofiţer român: a fugit peste graniţe, de frica ruşilor, şi a lucrat la lansarea primelor filme din seria James Bond

Enigmele cargoului „Turnu Severin“ scufundat în Dardanele. Fiul comandantului: „Cum nu l-am văzut niciodată mort, am sperat într-o minune“

FOTO VIDEO Mărturii din Iad. Ultimul supravieţuitor de pe Independenţa: „Am deschis gura morţilor pentru a-i recunoaşte“

Mărturii cutremurătoare după 20 de ani de la cea mai mare tragedie din Portul Constanţa: „Valurile aruncau marinarii peste dig“

FOTO Poveştile unui comandant de navă: „În 1989, am crezut că ungurii au intrat în Ardeal“
 

Titanicul românesc. 25 de ani de la scufundarea navei Mogoşoaia. Mărturia unui supravieţuitor: „Vasul s-a scufundat în câteva minute“


Don Giovanni, piratul de la Sulina. Cum a reuşit fostul marinar să înşele autorităţile şi să rămână cu marfa ilegală şi cu despăgubirea

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite