Un poet constănţean a compus o poezie dedicată lui Publius Ovidius Naso: „Când valurile vor mângâia ţărmul/ Vei auzi Tristele şi Ponticele“

Poetul constănţean Ionuţ Caragea a compus o poezie dedicată lui Publius Ovidius Naso la împlinirea a 2060 de ani de la naştere şi a 2000 de ani de la moarte.

În copilărie, Ionuţ Caragea a jucat rugby, la îndemnul tatălui său, Florin Caragea, fost component al generaţiei de aur a rugbyului românesc.

În 1994 a devenit campion naţional de juniori cu echipa Farul Constanţa, iar în acelaşi an, după terminarea junioratului, debutează în liga a doua de seniori, fiind legitimat de echipa Callatis Mangalia. Apoi, a activat ca jucător profesionist la CFR Constanţa şi Farul Constanţa, echipe din divizia naţională de rugby. 

În 2003 a emigrat în Canada, devenind cetăţean canadian în anul 2008. A fondat acolo Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Quebec şi editura ASLRQ. 

În februarie 2012 s-a întors în România şi s-a stabilit la Oradea. Ionuţ Caragea a publicat peste 30 de cărţi. 

Insula lui Ovidiu

De Ionuţ Caragea 

dacă vrei să ştii 

ce înseamnă singurătatea 

gândeşte-te la Ovidiu 

şi la petecul lui de pământ calcaros

înconjurat de apa lacului Siutghiol

gândeşte-te la omul care privea cerul 

şi atingea norii cu degetele

încercând să-i aducă mai aproape de el

încât să fie trepte către templul zeilor 

şi să afle direct din gura lui Jupiter

de ce trebuia să îndure exilul

gândeşte-te cum implora pescăruşii

care plonjau după hrană

în dâra de spumă din spatele

corăbiilor care traversau lacul:

„- nu mă luaţi şi pe mine 

cu voi până la Mediterana?”

dar pescăruşii se aşezau pe catarge

şi îl priveau ca pe un frate de-al lor

cu aripile frânte

de care trebuiau să se despartă

fără să scoată un ţipăt

gândeşte-te la braţele lui cum trăgeau

neputincioase la ramele unei corăbii imaginare 

sau la sufletul lui care încerca să sufle în pânze 

zadarnic efort şi sufletul rămânea atât de singur

încât nu mai ştia pe ce lume se află

oare insula era purgatoriul

în care trebuia să se cureţe de toate 

păcatele sale?

gândeşte-te cum vorbea cu peştii bătrâni

pe care-i hrănea cu firimituri de pâine

despre inima lui pe care timpul 

o curăţase de solzi

şi o lăsase să bată pe ţărmul amintirilor 

tot mai erodat de ambiguităţi 

şi lacune

gândeşte-te la poemele lui triste 

scrijelite pe scoarţa sălciilor plângătoare

sau pe scoarţa stejarului bătrân

din faţa colibei din chirpici

în care îşi ducea veacul

gândeşte-te la crivăţul iernii 

şi la salbele de lacrimi îngheţate

dăruite zeilor în schimbul unor cuvinte 

care să-i aline dorul de casă 

gândeşte-te la hainele lui ponosite

impregnate cu mirosul puternic de baltă

sau cu fumul de bălegar

unde erau mantiile lui curate şi elegante?

unde erau băile romane 

calde şi pline de flori?

toate drumurile trebuiau să ducă la Roma

dar paşii lui Ovidiu se pierdeau pe o insulă pustie

poetul desena cu un băţ de stuf pe nisipul umed

chipul soţiei sale, Fabia

chipul fiicei sale, Perilla

chipurile tuturor rudelor şi prietenilor 

apoi îi îmbrăţişa pe toţi cu un oftat îndelung

şi rămânea doar cu cochilii de melci în palme

un şarpe se ivea dintre pietre

şi-l ispitea să se aventureze

în adâncul apelor

nu greşise cu nimic 

doar văzuse ceva ce nu ar fi trebuit să vadă

ceva care l-a inspirat să scrie

şi să ia atitudine 

împotriva unor acţiuni imorale

aşa a devenit proscris 

în afara legii

şi câte scrisori i-a trimis lui Augustus

şi câte scrisori i-a trimis lui Tiberius

degeaba dacă împăraţii aveau

inima de piatră

poetul a murit la Tomis 

unde a fost şi înmormântat

acum statuia lui de bronz ne priveşte meditativ

din faţa muzeului de istorie

din Constanţa

mulţi trec pe lângă ea

fără să ştie că Publius Ovidius Naso

a fost poetul roman care a devenit 

poetul Daciei Pontice

poetul care a scris în limba geto-dacilor

contopindu-şi sufletul

cu cel al înaintaşilor noştri

gândeşte-te, gândeşte-te

şi iar gândeşte-te

2000 de ani au trecut 

de la ultimii paşi ai poetului 

pe acel petec de pământ calcaros

înconjurat de apa lacului Siutghiol

iar dacă nu mă crezi

poţi merge şi tu pe insula lui Ovidiu

iar când valurile vor mângâia ţărmul

vei auzi Tristele şi Ponticele

Ionuţ Caragea, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea, este şi un reputat autor de aforisme. Este inclus în numeroase antologii ale aforismului românesc, fiind premiat în ţară şi peste hotare. În perioada 5-7 octombrie 2017 a participat la prima ediţie a Festivalului Internaţional al Aforismului pentru românii de pretutindeni, desfăşurat la Tecuci, unde a obţinut premiul special „Mihai Pauliuc“.

Vă mai recomandăm:

Constanta: Poetul care şi-a descoperit vocaţia în Canada

Misterul Constanţei: mormântul lui Ovidius. Primul poet al acestor ţinuturi îşi doarme somnul de veci în ruinele vechii cetăţi sau în adâncurile mării

Mihai Eminescu, turistul nepereche de la malul mării: „Kustenge este un oraş mic, dar îngrijit“