Viaţă de salvamar: povestea salvatorilor de pe litoral. „Am trecut prin momente grele cu un copil de 13 ani, avea o forţă incredibilă, nu reuşeam să mă desprind“
0
În fiecare zi pe litoral cineva duce o luptă cu valurile. De cele mai multe ori scăparea vine din partea salvamarilor.
Valentin Maxim are 28 de ani, este născut în Sulina şi de cinci ani, în fiecare vară, salvează vieţi pe litoralul românesc. Deşi a început să lucreze ca salvamar pentru bani, acum Valentin face acest lucru din pasiune. Opt luni pe an le petrece în Anglia unde munceşte ca operator în mentenanţa maşinilor. Se întoarce în România la începutul lui iunie şi se alătură salvatorilor din staţiunea Mamaia.
„În anul 2013 am avut prima salvare. Era un avocat care ne-a sfidat toată ziua, neluând în seamă recomandările noastre. Spre seară a intrat în stare de şoc, în timp ce era între valuri. Am intervenit cu caiacul foarte repede, l-am scos din apă, i-am aplicat primul ajutor şi şi-a revenit, pentru că nu apucase să înghită apă prea multă sau să intre în stare de inconştienţă. A fost un moment în care adrenalina şi-a spus cuvântul. Nu simţeam durere, frică, nimic, ştiam că trebuie să-l salvez şi atâta tot“, îşi aminteşte Valentin de prima sa intervenţie.
Azi a ajuns să nu mai ştie numărul vieţilor salvate în aceşti cinci ani. În serviciul Salvamar lucrează şi prietena lui, ea fiind salvator pe plaja Modern din Constanţa. „Muşchii nu te ajută prea mult. Trebuie să ai curaj, un dram de nebunie, să ai capacitatea de a comunica zilnic cu sute de oameni care de multe ori sunt răi, te sfidează, te înjură, îţi fac semne obscene. Trebuie să ai multă răbdare, să ştii să salvezi, să ştii când trebuie să intervii, să previi, să ai ochii formaţi să vezi plaja. Şi salvamarii sunt oameni, în fiecare zi sunt obosit, dar nu cedez“, mărturiseşte bărbatul.
Frica de mare a celor salvaţi
În fiecare zi, plaja din Mamaia şi Constanţa este atent observată de 120 de salvamari coordonaţi de Gabriel Culea. Cu o experienţă de mai bine de 16 ani în acest serviciu, şeful salvamarilor din această zonă este unul dintre cei mai experimentaţi salvamari de pe întreg litoralul românesc.
A început în anul 2001, mai mult din curiozitate. Acum nu îşi închipuie că ar putea să facă altceva. „La un antrenament pe mare cu caiacul, am văzut salvamari şi mi s-a părut interesantă ideea, semănau cu cei din film. Am văzut un anunţ în ziar şi am mers să dau probe. Prima zi a fost plictisitoare, am stat la un punct fix, aproape că m-am decis să renunţ, dar au urmat zile mai solicitante, pline de activitatea şi astfel a trecut primul sezon. Tot atunci a avut şi prima intervenţie: o fată făcuse o criză de epilepsie în apă. Am reuşit, împreună cu colegul meu, să o scoatem, să-i descleştăm maxilarul şi să chemăm ambulanţa. A fost o reuşită. După ce am terminat intervenţia, când am ajuns la foişor, m-am înmuiat tot, au început să curgă apele pe mine, încercam să-mi amintesc tot ce am făcut, dacă am greşit ceva. Apoi a apărut acel sentiment că am fost util“, mărturiseşte Gabriel Culea.
La fel ca şi Valentin, nici Gabriel nu mai ştie numărul persoanelor salvate în cei 16 ani. Nu a primit niciodată nicio mulţumire de la vreo persoană salvată: „Ştiu şi motivul: le este aşa mare teamă de apă că nu se mai întorc, nu mai vor să vadă marea. Cei care sunt la limită să-şi piardă viaţa nu mai bagă piciorul în apă“.
Indiferent de cât de bine ştii să înoţi, valurile mării pot ascunde pericole. De aceea, Gabriel Culea are câteva recomandări pentru turiştii care vin pe litoral: „Înainte să intre cineva în apă, să se asigure că este serviciul Salvamar pe plajă, să fie o apă cunoscută, o plajă cu destinaţie turistică. E bine să mai fie cineva cu tine când faci baie, dacă nu, trebuie să mergi la salvamar şi să-l anunţi… Foarte puţini fac treaba asta, pentru că nu ştiu la ce pericol se expun“.
Cum să nu mori încercând să salvezi
Principalul lucru pe care îl învaţă o persoană la un curs de salvamar este să ştie să se protejeze, deoarece este foarte posibil ca la o intervenţie să se transforme într-o victimă. De aceea, şeful salvamarilor din Mamaia are câteva recomandări şi pentru oamenii care ar fi tentaţi să se arunce în apă să salveze pe cineva de la înec.
„În cazurile în care intraţi în apă să salvaţi pe cineva, luaţi în apă cu voi orice lucru care îl puteţi folosi pentru a nu vă pune viaţa în pericol: un colac, un prosop pe care să-l arunci celui aflat în dificultate şi să-l tragi, orice. Trebuie să te duci întotdeauna prin spatele victimei, ca să nu te vadă, să poţi să-l prinzi tu pe el, nu el pe tine. Dacă, totuşi, te prinde el pe tine, trebuie să te scufunzi cât poţi de mult ca să te eliberezi. Dacă rămâi cu el la suprafaţă, te dovedeşte, au o forţă incredibilă. Eu am trecut prin astfel de momente cu un copil de 13 ani, avea o forţă incredibilă, nu reuşeam să mă desprind de el“, spune Gabriel Culea.
Serviciul Salvamar de pe litoralul românesc este format din tineri, majoritatea fiind studenţi, care mai apoi, când termină facultatea şi se angajează în diverse domenii, sunt înlocuiţi de alţi studenţi. Conform spuselor şefului salvamarilor, în două luni o persoană care nu ştie să înoate poate ajunge un bun salvamar. În primul rând trebuie să înveţe foarte bine să înoate şi, în paralel, să facă cursuri pentru a-şi însuşi principalele tehnici de salvare.
Dar pe lângă pregătirea fizică un salvamar mai trebuie „să aibă un psihic foarte bun, pentru că am avut salvamari foarte buni înotători, medaliaţi la campionate naţionale şi europene, dar în situaţii de acordarea a primului ajutor s-au pierdut. Sub nicio formă nu seamănă ce facem noi cu filmul. În situaţii limită fiecare secundă contează. Noi avem la dispoziţie pentru fiecare intervenţie maxim 5 minute“, spune Gabriel Culea.
O zi din viaţa salvatorilor
Programul de lucru al salvatorilor este de aproape 12 ore pe zi. El începe dimineaţa la 8.15, când se formează echipele care merg la fiecare punct de observare. De exemplu, staţiunea Mamaia are 19 puncte de observare împărţite în 3 sectoare, fiecare sector având câteun şef. La foişor, salvamarul ia cu el tubul de salvare, costumul de neopren, echipamentul lui de protecţie solară (tricou, şapcă, geacă), caiacul de salvare. Primul lucru pe care îl face când ajunge la punct este să arboreze steagul prin care-şi anunţă prezenţa. Apoi, în funcţie de gradul de agitaţie al apei, se arborează steagurile pentru avertizarea turiştilor. Urmează patrularea prin rotaţie: un salvamar rămâne în punctul de observaţie, altul patrulează pe plajă. La orele de vârf se patrulează şi cu caiacul pe apă. Comunicarea între ei se face prin staţii de emisie-recepţie, dar şi prin anumite semne pe care le învăţă la cursuri.
Salvamarii nu sunt supereroi
Sudul litoralului, de la 23 August şi până în Mangalia, este supravegheat de 76 de salvamari coordonaţi de Vasile Borteş. „Viaţa de salvamar este dură, plină de restricţii. Ea pare frumoasă, toată lumea crede că fluieri după fete, stai la soare, te bronzezi sau te plimbi. Gândiţi-vă că un salvamar face într-o zi între 20 şi 22 de km în 12 ore. Pe un punct de plajă sunt undeva între 3 şi 7 mii de turişti, iar salvamari sunt 4-5. Gândiţi-vă câte curse, cât trebuie să fluiere. Dacă vă uitaţi atent, o să vedeţi că mulţi dintre ei au probleme la buze din această cauză. Apoi, fiecare dintre ei are cam 7 intervenţii majore pe zi, iar intervenţii minore sunt foarte multe“, adaugă Borteş.
Tot el ne face o scurtă descriere a celor care zilnic se aruncă în valurile mării pentru a salva oameni, punându-şi de multe ori vieţile lor în pericol. „Salvamarii nu sunt supereroi, sunt nişte oameni obişnuiţi, cu problemele lor zilnice, unii stau în gazdă, alţii n-au bani să-şi plătească ratele, exact ca şi orice român de rând. Salvamarii sunt pur şi simplu nişte oameni care doresc să câştige un ban şi care au un dram de nebunie bună (când te arunci în mare trebuie sa fii cu sânge rece). Eu vă spun, dacă aţi avea dumneavoastră un fiu sau o fiică nu cred că i-aţi lăsa să lucreze în serviciul public de salvamari“.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
