VIDEO Apel pentru oprirea distrugerii spaţiului verde al Constanţei: „Uniţi salvăm Parcul Tăbăcărie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Malul lacului Tăbăcărie din Constanţa - spaţiu verde ras pentru construcţii Sursa USR Constanţa
Malul lacului Tăbăcărie din Constanţa - spaţiu verde ras pentru construcţii Sursa USR Constanţa

Mai mulţi constănţeni s-au adunat vineri, 20 octombrie, la ora 17, în zona Zodiac din Parcul Tăbăcărie, pentru a protesta la adresa distrugerii spaţiului verde prin diferite iniţiative edilitare, cum ar fi un proiect româno-bulgar de amenajare a unui parc de miniaturi sau autorizaţii de construcţie acordate pentru ridicarea de imobile.

Iniţiatori ai acţiunii sunt activişti ecologişti cunoscuţi în oraş precum avocatul Stelian-Cristian Ion, fondatorul Asociaţiei Verde Urban şi deputat USR, alături de Sorin Belu, liderul Asociaţiei Baricada Verde.

Ecologiştii au expus intenţiile edililor manifestate deja prin decizii urbanistice ce afectează Parcul Tăbăcărie şi implicit Constanţa.

O petiţie online a fost deja creată şi semnată de aproape 600 de constănţeni pentru salvarea Parcului Tăbăcărie, intitulată „Uniţi salvăm Parcul Tăbăcărie“.

Militanţii pentru sănătatea oraşului arată în petiţie:

„O suprafaţă de 2 hectare din putinul spaţiu verde rămas din Parcului Tăbăcărie va fi transformată în expoziţie de miniaturi. Această expoziţie va fi îngrădită şi se va limita accesul după un anume program. 

În data de 12 octombrie 2017, Consiliul Local Municipal Constanţa s-a întrunit în şedinţă EXTRAORDINARĂ cu doar 4 zile înainte de termenul limită pentru depunerea proiectelor. 

Pe ordinea de zi s-a regăsit şi proiectul „Joint Romanian-Bulgarian Cultural and Historical Heritage – Miniature Parko - având ca aplasament propus o suprafaţă foarte mare din parcul Tăbăcarie.

În această împrejurare, Stelian-Cristian Ion, deputatul USR Constanţa, a argumentat consilierilor care sunt riscurile şi dezavantajele aprobării acestui amplasament şi a cerut respingerea sa, dar cu toate acestea proiectul a fost acceptat in şedinţă. 

USR Constanţa nu cere blocarea de astfel de proiecte, cere ca acest proiect să nu fie realizat în Parcul Tăbăcărie deoarece:

- A fost realizat fără o consultare publică prealabilă în privinţa alegerii amplasamentului;

- Nu face parte din Strategia de Dezvoltare Urbană Integrată aşa cum ar fi normal. Aceasta prin lege trebuie supusă dezbaterii publice;

- Puţinul rămas din Parcul Tăbăcărie nu e tratat ca un tot unitar, ci se crează frânturi, prin urmare işi pierde din potenţial;

- Va fi îngrădit; 

Vedere Google Earth - Parcul Tăbăcărie din Constanţa, sufocat de construcţii Sursa Baricada Verde

Parcul Tăbăcărie din Constanţa - spaţiu verde ras pentru construcţii pe malul lacului Sursa Baricada Verde

- Se limitează accesul într-un anumit interval orar şi este nevoie de achiziţionarea unor bilete GRATUITE;

- Spaţiul verde pe cap de locuitor în oraş este şi aşa sub limita legală admisă. Acest proiect va diminua suprafaţa de spaţiu verde, chiar dacă se va încadra în procentul de ocupare al terenului impus;

- Se va construi la intrare o clădire ce va conţine o sală de aşteptare, birouri şi o casă de bilete GRATUITE;

- Se vor amplasa 40 de miniaturi pe dale de beton de 3x3m fiecare;

- Va fi realizată şi macheta Cazinoului în timp ce adevăratul monument e într-o stare critică;

- Se va realiza un iaz în apropierea lacului;

- Conţine cheltuieli fară sens. 1600ml de gard deşi accesul e GRATUIT, casă de bilete deşi biletele sunt GRATUITE, imprimante pentru bilete GRATUITE, etc.

Amplasarea proiectului pe un alt teren ar putea fi o soluţie căreia USR Constanţa să îi acorde sprijinul. 

Vă invităm să semnaţi şi să distribuiţi această petiţie deoarece numai uniţi putem salva puţinul rămas din Parcul Tăbăcărie.

Echipa USR filiala Constanţa“ 

În acelaşi timp, pe malul lacului Tăbăcărie, în zona Bulevardului Mamaia, lângă Lake View, o firmă, Oil Depol SRL construieşte o clădire multietajată. Spaţiul a fost deja îngrădit şi terenul - ras de copaci şi vegetaţie şi pregătit pentru şantier. Datele de pe internet menţionează la acţionarii firmei numele lui Radu Merlă, soţul lui Ani Merlă, directorul executiv al Direcţiei de Dezvoltare şi Fonduri Europene din Primăria Constanţa. Imobilul urmează să fie gata la 2 octombrie 2019. 

Parcul Tăbăcărie din Constanţa - spaţiu verde ras pentru construcţii pe malul lacului Sursa USR Constanţa

Malul lacului Tăbăcărie din Constanţa - spaţiu verde ras pentru construcţii Sursa USR Constanţa

Parcul Tăbăcărie din Constanţa - spaţiu verde ras pentru construcţii pe malul lacului Sursa USR Constanţa

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Ultimii copaci din Tăbăcărie. O nouă porţiune din parcul Constanţei este defrişată pentru construcţii

Constănţenii ecologişti fac baricadă verde faţă de proiectele de ciuntire a spaţiului verde. Peste 100 de oameni au cerut protejarea parcurilor

Miting pentru salvarea spaţiilor verzi din Constanţa. Ecologiştii se adună în faţa City Park Mall, complexul comercial construit în Parcul Tăbăcărie

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite