VIDEO Lacrimi, muzică şi versuri. Actorul Vasile Cojocaru, omagiat în prima serată de joi de la Teatrul de Stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul de Stat Constanţa a deschis seria recitalurilor de joi susţinute de actori şi invitaţii lor. Seratele se desfăşoară în spaţiul restrâns al foaierului sălii Fantasio de pe Bulevardul Ferdinand. Liviu Manolache a dat tonul, cu seara de joi, 29 ianuarie, pe care a dedicat-o actorului Vasile Cojocaru, colegul şi prietenul său de suflet.

Teatrul de Stat Constanţa va invita spectatorii în ultima joi din lună, la câte un mini-spectacol oferit de un actor. Vor fi versuri, va fi muzică, poate fi dans sau orice altă formă de exprimare artistică.

Luna ianuarie stă sub semnul evocării lui Cojocaru, actor, profesor şi poet care a iubit Dobrogea şi n-a vrut să o părăsească niciodată. Născut la 17 ianuarie 1950 şi dispărut la 20 ianuarie 2010, Vasile Cojocaru a încetat din viaţă la câteva zile după ce împlinise vârsta de 60 ani.

Pentru a-l evoca pe Ică - aşa cum îi spuneau apropiaţii, Liviu Manolache l-a invitat pe mai tânărul confrate Alexandru Axente, care a fost studentul profesorului Vasile Cojocaru la Facultatea de Arte de la Universitatea Ovidius. Axente a jucat alături de mentorul său în spectacolele „Scene din viaţa lui Constantin cel mare“ şi „Melissa“. Profund emoţionat, Alexandru Axente a recitat versurile lui Cojocaru, acompaniat la chitară de Liviu Manolache, care a pus poeziile pe note muzicale.

La recital a asistat şi soţia lui Vasile Cojocaru, Viorica Cojocaru. Ea s-a declarat mişcată de omagiul adus de actorii Teatrului de Stat. „M-a impresionat până la lacrimi spectacolul dedicat lui Vasile. Era foarte iubit de public, mai ales de cel feminin. Mărturisesc că şi eu m-am îndrăgostit de el văzându-l pe scenă“.

Seratele din foaierul sălii Fantasio vor continua în luna februarie, cu recitalul actriţei Luiza Martinescu-Toma, ce va prezenta publicului poezii din creaţia lui Miron Radu Paraschivescu.

Actorii Alexandru Axente şi Liviu Manolache de la teatrul de Stat Constanţa în foaierul sălii Fantasio Foto S.I.

Vasile Cojocaru (1950-2010)

image

Vă mai recomandăm

Întâlnire cu un actor, în foaierul Fantasio. Recital pentru o seară de joi, în fiecare lună a anului 2015

Ultimele aplauze pentru actorul Vasile Cojocaru

FOTO Aţi fost vreodată „Desculţ în parc“? Premieră pe scena din Constanţa

Premieră la Teatrul de Stat Constanţa: „Nunta lui Figaro“. Gabriela Nicolaescu face costumele

FOTO VIDEO Un actor şi-a cerut iubita în căsătorie chiar pe scena Teatrului de Stat

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite