Ce cadou au primit de la autorităţi tinerii studioşi din perioada interbelică şi care este legătura cu actuala Casă a Poporului

Casa Poporului

Imobilul din Bucureşti cu 23 de camere, care putea găzdui până la 80 de studenţi, a fost achiziţionat de Prefectura Putna. Astăzi, pe locul fostului cămin s-a construit Casa Poporului.

În perioada interbelică, grija faţă de educaţie nu era doar lozincă, aşa cum o flutură autorităţile de astăzi, ci chiar o problemă pe care  cei care conduceau destinele naţiunii au tratat-o la modul serios şi cu rezultate pe măsură.

Puţină lume ştie că în trecut fosta Prefectură a judeţului Putna, actualul judeţ Vrancea de astăzi, a cumpărat în Bucureşti un imobil pe care l-a amenajat, în scopul de  a folosi studenţilor vrânceni merituoşi şi lipsiţi de posibilităţi materiale.

Căminul Studenţilor Putneni, în suprafaţă de aproximativ 280 mp, cu 23 de camere şi cu o capacitate de 80 de locuri pentru studenţi, a funcţionat pe strada Fonteriei din Bucureşti, chiar în apropiere de locul unde se construieşte astăzi Catedrala Mântuirii Neamului.

„Pe banii judeţului nostru, s-a achiziţionat, în anul 1929, în baza actului autentificat la Tribunal Ilfov sub nr. 24939, un imobil compus din subsol cu 7 camere şi 2 closete,un demisol cu 10 camere şi două closete, un parter din 7 camere şi două closete precum şi un etaj alcătuit  şi acesta  din 9 camere şi două closete, toate camerele fiind dotate  cu sobe de teracota ,apa  şi curent electric, ferestre intacte. Acest imobil a folosit  an de an pentru cazarea  tinerilor săraci proveniţi din zona noastră geografică şi din oraşul Focşani , aceştia primind, în acest fel,  un ajutor semnificativ pentru viitoarea carieră”, ne spune istoricul Florin Dîrdală, de la arhivele Naţionale Vrancea.

Donaţii de la Academia Română

Timp de aproape două decenii, căminul a găzduit sute de studenţi vrânceni care făceau dovada că nu au venituri, dar în acelaşi timp aveau şi medii mari la examenele de la facultate, singura lor grijă fiind doar aceea de a învăţa. Dintr-un document de arhivă se arată că întreţinerea căminului se făcea şi din donaţii, chiar Academia Română fiind regăsită pe lista „sponsorilor” căminului, oferindu-le lemnele  de foc necesare încălzirii camerelor pe timp de iarnă.
A fost suficient ca după venirea comuniştilor la putere totul să se năruiască, iar clădirea să fie pierdută definitiv de administraţia judeţeană.

În ianuarie 1948, în imobil încă mai locuiau destui studenţi vrânceni când s-a luat decizia închiderii lui, sub motivaţia că era insalubru, însă studentul Dumitru Dogaru, cel care era delegat de Prefectura Vrancea să administreze clădirea, menţiona că închiderea are legătură cu o hotărâre a autorităţilor de atunci, de a rechiziţiona mai multe imobile în Capitală.

Comuniştii l-au transferat la Asociaţia Romilor

„Autorităţile  de la Focşani au renunţat la acest imobil,  pe care l-au transferat, iniţial, prin legea de asistenta universitară, la Ministerul Învăţământului Public şi apoi la  Asociaţia Generală a Romilor din  România , motivele fiind următoarele: imobilul era complet insalubru şi  necesita reparaţii serioase  pe care Prefectura judeţului Putna - Focşani  nu le putea întreprinde. La începutul anilor ’80, imobilul a sfârşit  prin a fi demolat, laolaltă cu alte asemenea edificii, pentru a face loc celebrei Case a Poporului”, ne spune Florin Dîrdală.

Ca să ne facem o ideea asupra ceea ce a însemnat educaţia în perioada interbelică, relevantă este o analiză făcută de academicianul  Dinu C. Giurescu, care sintetizează astfel învăţământul până în 1944:

1.Învăţământul primar dădea pregătirea necesară unui elev silitor ca să reuşească la examenul de admitere în liceu (pe atunci cu o durată de 8 ani), fără să recurgă la meditaţii.
2. Liceul asigura o pregătire cuprinzătoare la secţiile "reală"sau "umanistă"; bacalaureatul era un examen greu, iar diploma respectivă avea însemnătate. Industria meditaţiilor dezvoltată tot mai mult, la scară naţională, din anii '60 şi '70, era, chiar şi în anii războiului 1939-1943, o excepţie, întâlnită în anumite cazuri la Politehnică şi Medicină.
3. Tinerii cu bune rezultate (nu neapărat cu avere) mergeau la specializare în Franţa şi Germania, unii în Italia sau Anglia. Din 100 de tineri plecaţi la stagii sau doctorate, cel puţin 98 se întorceau în România. Aici îşi aveau familia, un viitor în profesie şi posibilitatea unui trai decent.
4. Salarizarea. Statul aloca 17,8% din buget (în 1938/1939) pentru educaţie.
Astăzi, raportul este complet schimbat. Profesorii sunt prost plătiţi, iar tinerii care pleacă la studii în străinătate decid să rămână acolo, întrucât statul român pur şi simplu nu-i vrea şi nici nu are ce să le ofere.