Cine a fost Constantin Pruncu. Fiu al unui celebru antiunionist, a reuşit să ajungă militar în armata imperială franceză
0
Casa în care s-a născut ofiţerul Pruncu mai există şi astăzi în Focşani, iar autorităţile locale au ratat şansa de o consolida cu fonduri europene.
Constantin Pruncu, născut la Focşani, în anul 1835, a fost fiul vornicului Iordache Pruncu, staroste de Putna şi totodată un mare antiunionist.
A fost, pe rând, militar în Armata Franceză, Batalionul I Vânători, dar şi în Armata Romană la Războiul pentru Independenţă.
Între 1860 şi 1880, a avut foarte multe fapte eroice de arme, în diversele campanii militare pe care le-a întreprins.
Unul dintre portretele cele mai frumoase i le-a făcut marele scriitor Ion Luca Caragiale, într-un articol publicat în anul 1900.
“Pe de-o parte, dorul faptelor vitejeşti, pe de alta, o profundă contrarietate de caracter familial, hotărăsc pe tânărul Pruncu să fugă din casa părintească şi să meargă voluntar în armata imperială a Franţei. În toamna anului 1854, fără a sta mult să plănuiască, profită de lipsa tatălui său de-acasă, tocmeşte o brişcă cu doi cai şi porneşte la Galaţi. Îndată ce ajunge aci, se îmbarcă pe o corabie cu pânze, care pornea încărcată cu grâne către Ţarigrad. Ajunge la Sulina, dar marea este în culmea furiei. Bravul tânăr are norocul să găsească de la primii paşi aceea ce căuta cu atâta dor — primejdia. Dar iată că m-a luat şi pe mine apa şi mă pornesc a povesti atât de slab ceea ce maiorul mi-a povestit cu atâta putere”, scria Caragiale la 1900, cu doi ani înainte de moartea eroului.
Iordache Pruncu avea să ajungă la Ţarigrad, iar de aici pleacă în Franţa, unde se înscrie în armată. În cei cinci ani cât a stat sub arme a luptat cu legiunea străină în Algeria, apoi în Italia, Maroc, unde a avut parte de războaie crunte, din care a scăpat, în mod uluitor, cu viaţă.
Din aceste experienţe, Costache Pruncu a scris şi povestirea „Din Campaniile mele, ale maiorului C Pruncu”.
A scăpat cu viaţă din războaie
Despre Constantin Pruncu, mai ales despre eroismul său, se găsesc informaţii şi în arhivele militare.
“Din actele cercetate reiese că la 2 ianuarie 1861, la vârsta de 26 de ani, era dragonier în Batalionul I Vânători al Armatei Franceze. În toată perioadă cât s-a aflat sub arme, a participat în numeroase campanii. Astfel, în anii 1854, 1855 şi 1856 a participat la războiul franco-anglo-sardo-turco-rus, supranumit războiul Crimeii, după locul în care s-au desfăşurat cu precădere operaţiunile militare. Tot în 1856 participă la campania din Bulgaria. În 1857 participă la campania din Galiţia Mare. În 1859 participă la campania din Italia şi Maroc. Şi, în sfârşit, în anii 1877 şi 1878 participă la Războiul pentru obţinerea Independenţei Românilor de sub jugul turcesc, luptând în campania din Bulgaria. Documentele consemnează destul de laconic „ranele şi faptele eroice” ale acestuia: în anul 1855 primeşte o lovitură de sabie în sprânceana stângă, în luptele date pentru apărarea cimitirului de lângă Sevastopol; un glonţ în umărul drept în Algeria (Calibia), în anul 1856; trei lovituri de baionetă la braţul stâng le-a primit la Magenta, în 1859”, potrivit prof. Elena Rotaru şi prof. Vasile Novac, care au cercetat în arhivele de la Piteşti.
Din calitatea de maior, Constantin Pruncu a participat la Războiul de Independenţă al României, fiind de mai multe ori decorat cu „Steaua României”, Semnul Onorific de Argint, „Virtutea Militară” de Aur, Semnul Onorific de Aur, dar şi cu medaliile „Sf. Ana, clasa a III-a”, „Crucea Trecerii Dunării”, „Apărătorii Independenţei”, „Medalia Comemorativă Rusă”.
La 1 iulie 1889, la 54 de ani, îşi dă demisia din cadrul Armatei, iar la 19 noiembrie 1902 moare la Bârlad.
În Focşani încă mai există, într-o stare avansată de degradare, imobilul în care s-a născut Constantin Pruncu.
Acest imobil a fost cumpărat de Statul Roman şi amenajat pentru trebuinţele Liceului de Fete Focşani, până la construirea, după 1930, a actualului corp de clădire ce adăposteşte Colegiul Naţional „Al I Cuza”. Din păcate, deşi Uniunea Europeană a dat autorităţilor locale fonduri pentru reabilitarea clădirii, banii s-au pierdut din incapacitatea edililor de a gestiona proictul.
"Iordache Pruncu, cel mai fioros personaj al Focşaniului de la jumătatea secolului al XIX lea, mare ispravnic de Putna până la moartea sa şi cel care a arestat fruntaşii Revoluţiei de la 1848 în Focşanii Moldovei a construit acest imobil între anii 1827- 1842, iar după ce a trecut în nefiinţă, în anul 1866, a lăsat-o moştenire urmaşilor, în cote egale. Minunata clădire Pruncu a rămas ascunsă şi a pierdut în zeci de reparaţii caracteristicile arhitecturale deosebite. Vechimea clădirii este impresionantă. Ea figura pe o hartă a Focşanilor Moldovei la 1855 şi cu siguranţă era construită mai devreme, poate imediat după 1827, când Iordache Pruncu s-a instalat în Focşani şi s-a căsătorit cu o localnică. Alături de această proprietate se mai poate admira, de către cei care mai aruncă o privire, gardul monumental construit din cărămidă şi astupat deasupra cu un acoperiş din tiglă roşiatică, împrejmuire asemănătoare cu cea de la Şcoala „Anghel Saligny” sau cu cea care delimitează Biserica Stamatineşti de Colegiul „Gh. Asachi”. Toate aceste împrejmuiri, costisitoare la momentul construirii lor laolaltă cu clădirile, au fost ridicate de marii proprietari Pruncu, Dăscalescu, Stamatin, pe de o parte ca să arate orăşenilor potenta lor financiară şi pe de altă parte să nu rămână unul mai prejos decât altul", spune istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.
Se încarcă comentariile...
