Cod roşu: Şotron pe parchet!

Cu ceva timp în urmă, înainte de viscol, făceam nişte aplicaţii cu elevii la hartă şi le arătam cum se calculează „ora pe Glob”. Le plăcea, dar unii mai modernişti, cu telefoane digitale, încercau să trişeze şi să dovedească faptul că nu ne mai trebuie harta şi orientarea după metode clasice, pentru că trăim în era digitală şi ne spune telefonul cât e ceasul, oriunde.

Am observat şi noi cum stă treaba cu cititul coordonatelor.

Şi dacă nu ai baterie la telefon ce te faci?

Nu mai cauţi ora pe Glob, nu mai cauţi coordonate, nu mai cauţi niciun „apps” sau „game” şi nu dai niciun “check in” pe facebook. Sâc!

De exemplu, ai vrea să ştii de ce se transmite la o oră nepotrivită pentru tine meciul de box al lui Bute, dacă cumva nu te interesează când se deschide bursa din New York?

Orice motiv este suficient să înceapă dezbaterea: despre avantajele şi dezavantajele hărţii sau ale telefonului, dintre trecut şi prezent, dintre analog sau digital, dintre laptop şi tabletă, dintre lumina zilei sau a Lunii, între a avea sau a nu avea internet cu sau fără facebook şi, în cele din urmă ce te faci fără curent electric?

Cred că v-ar fi plăcut să fiţi martori, pentru că uneori, nici nu vă vine să credeţi ce alternative pot avea unii copii sau cât de lipsiţi de inspiraţie sunt alţii. Nu ai cum să uniformizezi părerile pentru că sunt cele mai diverse, iar nivelul lor este atât de diferit între clase, pe acelaşi nivel de studiu, încât puterea de adaptare a receptorului trebuie să fie cu adevărat mare.

Au trecut vremurile când ne chinuiam iarna, la lumina lumânărilor să ne facem temele, să pregătim mărţişoarele cu  gândul la primăvară sau să aşteptăm ora telejurnalului, pentru că atunci era posibil să se dea puţin curent eletric.
Acum stăm cu toţii pe internet, să fim la curent cu ultimele ştiri, să fim martori în direct la schimbarea codului portocaliu în roşu. Dacă mai avem şi niţică energie, putem ieşi afară să mai dăm la o parte, cu lopata, vreo tonă de zăpadă în aşteptarea verii, să se coacă perele.

Şi ce mai fac copiii noştri blocaţi  iarna în case?

În timp ce adulţii cu siguranţă au activităţi grele la care să se gândească, fiind copleşiţi de grija prezentului şi a viitorului, cei aflaţi încă în grija părinţilor şi-au păstrat doza de naivitate şi amuzament, probabil şi pe fondul siguranţei că sigur nu-i va lăsa cineva de izbelişte. În toată neştiinţa lor, personal nu mă pot supăra pe ei. Acesta este rostul nostru, al profesorilor şi al adulţilor: să nu-i pedepsim pentru sinceritate şi să-i ajutăm acolo unde nu văd sensul corect.

Majoritatea este fericită că s-au închis şcolile, iar celălalt procent şi-a făcut puţine griji că s-au încheiat mediile fără ca ei să mai aibă şansa să promoveze. S-au consolat însă cu speranţa că mai au un semestru să recupereze.

Păi dacă tot s-au închis şcolile, am continuat sondajul în rândul adolescenţilor cu privire la activităţile alternative în cazul lipsei internetului şi a facebookului şi, mai ales, în lipsa curentului electric.
Am întrebat vreo sută dintre ei şi fiecare a înşirat câte o listă de 10 activităţi diverse, comune timpurilor normale, dar din ce în ce mai rare în activităţile lor obişnuite.

Întrebaţi fiind dacă ar citi o carte, majoritatea a răspuns că „ar juca o carte”! Oare ce carte? Probabil că As –ul din mânecă, antiviscol, dar să mai avem puţintică răbdare până când la jocul de şah nu mai au autorităţile unde „să mute regele”.

Ar juca fotbal, tenis de masă sau fitness, dar nu au bani să meargă la vreo sală de sport şi nici vremea nu le permite să ocupe terenul şcolii pe gratis. Aşteaptă primăvara să se plimbe cu bicicleta pe pistele inexistente.

O altă parte dintre ei ar desena, ar scrie poezii, ar învăţa să gătească sau ar sta de vorbă mai mult cu părinţii lor, care culmea, „par a fi oameni de treabă”! Ce ţi-e şi cu lipsa asta de comunicare şi marile descoperiri!

Cei care au mustrări de conştiinţă spun că ar prefera să facă ora de matematică în loc să dea zăpada la o parte, iar cei mai comozi dintre ei, fie ar mânca sarmale, fie pur şi simplu s-ar uita pe pereţi!

M-a amuzat răspunsul unuia dintre cei mai fericiţi elevi, care a scăpat cu ocazia iernii de toate treburile din casă. El ar juca „şotron pe parchet” şi zic eu, că ar fi o idee bună dacă tot este codul statului în casă!

Dacă tot aşteptăm jandarmii să vină să ne cureţe zăpada, n-ar fi rău să facem totuşi puţină mişcare şi să jucăm şi noi un „şotron pe parchet”!

Poate aşa vom simţi din nou cum este să fii copil „lipsit de griji” şi „afectat” de societate!