Colectivizare, pâine şi lapte

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
1

Fiecare duminică dimineaţă, atunci când mă trezesc, este dominată de agricultură. Nu am nicio parcelă cultivată în casă pe care ar trebui să o ud, nu este vorba despre asta, ci despre o emisiune TV preferată – „Ferma. Undeva în România”, moderată de Viorel Popescu şi care se adresează actualilor sau viitorilor fermieri, fără ca ceilalţi, care nu vor nimic, să fie excluşi din context.

Da. Este una dintre emisiunile care mi-aminteşte că această ramură a economiei, agricultura, ne hrăneşte, dar în acelaşi timp este cumva lăsată pe „masa” teoriei şi a strategiilor. Agricultura este de fapt o relaţie de prietenie dintre teren, pâine şi lapte, terenul fiind tată şi mamă atât pentru plantele de cultură, cât şi pentru zootehnie.

Strategii ce se elaborează, poate, nu pot fi aplicate de oricine şi oricum, fie din pricina calamităţilor, fie din pricina managementului, dar cu siguranţă pot fi adaptate dacă se ţine cont de câteva criterii de bază, dintre care una ce ţine cont de mărimea exploataţiei agricole, gradul de asociere a acestora, modul de administrare etc.

Din păcate, toate datele reale conduc la concluzia că, în continuare, vorbim de subzistenţă în ceea ce priveşte generalul, iar în agricultură nu se pot cuantifica încă nişte venituri certe la nivel de gospodărie familială cu exploataţie agricolă în folosinţă, în suprafaţă de sub 5 ha.

De ce? Pentru că românul, după atâţia ani de socialism şi persecuţie, are un intens simţ al proprietăţii şi îi este greu să distingă între noţiunea de asociere şi cea de colectivizare.

În fiecare duminică, emisiunea „Ferma” este un „deliciu” mai ales atunci când invitaţii speciali sunt vechi prieteni: Dimitrie Muscă, manager al Agroind Curtici, Mihai Petcu, directorul Agroindustriala Pantelimon sau, de ce nu, Culiţă Tărâţă care a scos din Balta Brăilei un adevărat grânar naţional.

„Un kilogram de lapte şi o pâine aş da oricui în ţara asta, inclusiv preşedintelui sau chiar lui Ţiriac. Le-aş da de pomană” afirmă Mihai Petcu, pe bună dreptate, pentru că aşa s-ar aprecia poate mult mai bine valoarea unui produs naţional, obţinut cu trudă, dar neapreciat la justa valoare.

Au mult umor şi nu s-ar ruşina dacă cineva i-ar face ţărani. Au cu toţii societăţi agricole bine manageriate şi modele economice performante în agricultură, dar se plâng că nu sunt suficient de băgaţi în seamă la nivel naţional, mai ales pe „gratis”. Şi-ar dori să fie recunoscuţi cumva şi apreciaţi pentru idei şi nu pentru volumul cotizaţiilor. De ce nu? Chiar aşa!! Oare nu acesta ar trebui să modelul naţional de agricultor?

Oare câte modele de competenţă şi performanţă au ajuns membre în vreun sistem decizional naţional sau măcar factori de consultanţă? Nu am cunoştinţă, poate alţii să aibă. Nici măcar ei nu au, deşi tot ce şi-ar mai dori toţi trei ar fi sănătatea şi, eventual, o medalie.

Dacă de pe un hectar se scot în medie 3500 kg de grâu la hectar, iar domnul Muscă scoate 7000 kg la hectar, îi doresc vreme prielnică şi sănătate de fier, precum şi respectul cuvenit.

Dacă modelul de fermă a lui Mihai Petcu nu poate fi considerat drept exemplu pentru orice tip de activitate agricolă sau agroturistică sau pur şi simplu filantropică, atunci ar trebui să vedem peste tot ce se doreşte: subzistenţe agricole?

Poate că da, oamenii sunt mai greu de schimbat de la o anumită vârstă după ce şi-au format concepţii greşite, dar agricultură performantă cu siguranţă nu se poate face cu proprietăţi fărâmiţate şi de dimensiuni mici!
Este greu să ajungeţi „marii boieri” din urmă, dar măcar încercaţi să nu rămâneţi iobagi!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite