De ce s-au implicat fruntaşii literaturii în publicarea primelor calendare. Banala tipăritură de astăzi era în România de odinioară o lucrare ştiinţifică complexă
0
Primul calendar apărut în ţările române este din anul 1733, fiind tipărit la Braşov, tradus însă după o lucrare sârbească.
Calendarul, o invenţie a omului pentru a ţine socoteala zilelor şi lunilor anului, dar şi sărbătorilor religioase şi de tot felul, este un instrument extrem de util în zilele noastre. Cuvântul provine din latinescul "calendarium", practic un sistem de ţinere a evidenţei primelor zile din lună, cunoscute şi sub numele de "calende", când se plăteau dările.
Dacă la alte popoare calendarul are o vechime foarte mare, în România primul calendar a fost tipărit la Braşov, în anul 1733, nefiind însă o lucrare românească, ci tradusă din sârbeşte după lucrarea unui astronom. El cuprinde o parte calendaristică şi o alta referitoare la noţiuni de astronomie.
50 de ani mai târziu, la Iaşi avea să fie tipărit un calendar în limba rusă. Calendarul era ilustrat cu ornamente şi gravuri reprezentând capete încoronate din anul 1785, anul apariţiei calendarului. La începutul secolului XX se mai găsea un exemplar din acest calendar la biblioteca mitropoliei din Sibiu.
În 1814, apare la Braşov un calendar cu cele 12 luni de peste an, începând însă cu septembrie. Noutatea acestui calendar este că anunţă când cade ziua de Paşte timp de o sută de ani.
“Pentru fiecare lună se află cântece bisericeşti, Condac şi Gropari. Găsim apoi prevestiri, pronosticuri pentru anii următori, care merg până la anul 1926. Ele se referă la temperatură, semănături, starea barometrică, boli, mai ales cu privire la ciumă, deoarece lumea era îngrozită de acest flagel care bântuise câţiva ani mai înainte”, scrie în almanahul Argus din anul 1923.
Reţine atenţia în acest calendar de acum două secole o temă amuzantă, care tratează în mai multe pagini despre cum este alcătuit omul.
"Trupul nostru a primit de la Dumnezeu unele mădulare îndoite căci sunt trebuincioase sau foarte folositoare eară nu de prisos, căci de am avea numai un picior nu am putea umbla drept în sus sau am umbla foarte greu şi o mână nu ar fi de ajuns la atâtea lucrări. Urechile cele două sunt ca toate părţile să auzim sunetul că altminteri nu ar fi cu putinţă", este doar una din temele abordate în calendar.
În anul 1830 este tipărit la Sibiu un calendar românesc, publicat de Ştefan Neagoe, fiind printre primele lucrări calendaristice pentru românii de dincolo de Carpaţi.
În 1831, Ion Gherasim Gorjan tipăreşte la Bucureşti un calendar pe 20 de ani, tot el fiind cel care continuă să publice calendare timp de mai mulţi ani, cum a fost "Calendarul pentru 11 ani (1850-1861)", "Calendarul pentru următorii trei ani-1851,1852 şi 1853".
Un alt făcător de calendare a fost Grigore Pleşoianu, care în 1836 publică "Calendarul Statului de Carcalechi", dar şi "Calendarul de la 1838, cu observaţii asupra femeilor celor rele, de Anton Pann". Tot el publică în 1850 un "Calendar bogat având şi cântece".
Alte calendare apărute în ţara noastră au fost la 1844 - "Calendăraşul", la 1847 - "Calendarul populului român", la "1847 - Calendarul pe 100 de ani de Romanov".
În anul Unirii Principatelor Române, C.A. Rosetti a tipărit calendarul său pe acel an, iar Dimitrie Bolintineanu şi A. Zane s-au folosit de tipografia statului pentru a scoate pe piaţă un "Calendar geografic, istoric şi literar pentru 1861". Practic, în acei ani, floarea intelectualilor României s-au implicat în conţinutul acestor calendare, care, în lipsa ziarelor, constituiau o sursă de informare pentru omenire.
"Fruntaşii literaturii române au luat parte activă la apariţia calendarelor. Aceste lucrări conţin tot mai multe articole literare şi ştiinţifice din care publicul îşi face educaţia şi se pune la curent cu progresele realizate de alte ţări. În special, pe terenul culturii naţionale şi politice, calendarele au fost de mare însemnătate. Un studiu asupra vechilor noastre calendare ar fi de mare interes. Cercetând broşurile acelea anuale, de pe vremea când ziaristica era la începuturile ei şi almanahul ţinea loc de gazetă, vom găsi nu numai transformările care s-au produs în spiritul public, ci vom afla din intimitatea căminurilor de altădată, când în cercul familiei pătrundeau raze din sufletul Apusului, aducând atâtea doruri şi năzuinţi", spune istoricul Vasile Voinea.
Se încarcă comentariile...
