FOTO-VIDEO Focşănenii au luat Lumina Sfântă a Învierii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bisericile din oraş au fost pline de credincioşii ortodocşi care la miezul nopţii au răspuns la unison „Adevărat a Înviat!"

Mii de focşăneni au venit să ia Lumină şi au participat în noaptea de sâmbătă spre duminică la slujba de Înviere.

Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Piaţa Unirii s-a dovedit neîncăpătoare pentru sutele de oameni care au dorit să celebreze Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos. Aici, înainte de miezul nopţii preotul paroh a împărţit  Lumina Sfântă credincioşilor, iar în curtea bisericii a răsunat  din glasil părintelui cuvintele aşteptate de toată suflarea din Piaţa Unirii, „Hristos a Înviat!”,  urmate de răspunsul la unison al credincioşilor, „Adevărat a Înviat!”.

image

Foto

image

"Venim aici de Înviere de cel puţin zece ani, dar este pentru prima dată când preotul nostru drag, Tudor Marin, nu mai este printre noi să ne spună Hristos a Înviat!. Voi merge la mormântul său să aprind o lumânare pentru odihna sufletului său bun", ne-a spus o focşăneancă prezentă la Slijba de Înviere. 

Străzile oraşului s-au transformat pentru scurt timp în adevărate râuri de lumină, credincioşii îndreptându-se spre cimitirele unde odihnesc cei care au trecut în lumea de dincolo sau spre locuinţe cu lumânările aprinse. În biserici, slujba de Înviere a continuat până dimineaţa.

Momentul din Piaţa Unirii a fost surprins şi de la înălţime, de către un video-fotograf profesionist din Focşani, Iulian Pricop, care cu ajutorul unei drone telecomandate a filmat mulţimea cu sute de lumânări aprinse. 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite