Membrii unei grupări suspectate de furturi din locuinţe, inclusiv un minor, reţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Patru bărbaţi cu vârste de 24, 25, 29 şi 35 de ani şi un minor de 17 ani au fost reţinuţi, marţi, pentru 24 de ore după ce poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani au făcut cinci percheziţii în urma cărora au obţinut probe prin care cei cinci pot fi acuzaţi de furt calificat.

Din cercetări a rezultat că, în perioada septembrie-noiembrie, persoanele bănuite ar fi pătruns, pe timpul nopţii, prin efracţie, în 5 locuinţe de pe raza municipiului Focşani şi a localităţii Petreşti, de unde ar fi sustras scule şi unelte electrice, obiecte de uz casnic, precum şi aparatură electronică.

Prejudiciul cauzat de cei cinci se ridică la peste 17.000 de lei din care, în urma percheziţiilor, poliţiştii au recuperat aproximativ 60 la suta.

Cei cinci au fost ridicaţi de anchetatori şi duşi la sediul Poliţiei Municipiului Focşani pentru audieri.

În urma anchetei şi a probelor adunate, faţă de cele cinci persoane a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, în cursul zilei de miercuri, cu propunere de luare a măsurilor legale.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite