Părintele Macarie Beşliu, duhovnicul din munţi al vrâncenilor

Părintele Macarie Beşliu  Foto: Victor Roncea

Părintele Macarie, fost stareţ al Mănăstirii de la Poiana Mărului, în prezent la schitul Munteoru, este poate cel mai important duhovnic al zonei Vrancea.

Supranumit „al doilea Vasile de la Poiana Mărului”, părintele Macarie Beşliu trăieşte în schitul de la Muntioru, unde a fost exilat în urmă cu trei ani de la Mănăstirea Poiana Mărului, pe care a slujit-o cu credinţă aproape două decenii.

Blogerul Ciprian Voicilă scrie că însuşi părintele Cleopa i-a sărutat mâna lui Macarie, zicându-i că este bucuros să vadă pe cel pe care Cuviosul Vasile l-a ales stareţ la mănăstirea lui.

De altfel, Macarie Beşliu este cel care în anul 2003 a pus la cale canonizarea Sfântului Vasile, dar şi călugărul care a văzut la Poiana Mărului „o lumină ieşind din crucea de lângă biserică, nici de foc, dar nici să zici că-i de aur, ci o lumină blânda care iradia cam la trei-patru metri, aşa, împrejurul crucii..."(Ciprian Voicilă).

Adică crucea de lângă altar, sub care oamenii cred că ar fi moaştele Sfântului Vasile.
Cei care au stat în apropierea părintelui Macarie, vorbesc despre stareţ ca despre un sfânt. Pe blogul lui Ciprian Voicilă sunt redate în cuvinte frumoase gânduri despre acest teolog adevărat al Bisericii Ortodoxe Române.

Părintele Macarie, omul lui Dumnezeu

„La Poiana Mărului am ajuns prin 1997. Şi, când am ajuns la Poiana Mărului, l-am întâlnit pe părintele şi i-am cerut câteva cuvinte de folos. Ceea ce mi-a spus părintele, de la inimă mi-a spus, la inimă s-a dus. Mi-a zis că o să ajung la mănăstire. Mi-a zis că şi aici pe munte se va face o mănăstire mare, care va avea un rol foarte important, va fi mănăstire a mântuirii şi multă lume se va folosi de ce va fi aici. Mă întrebam în gând dacă voi ajunge şi eu acolo. Dar nu i-am spus părintelui gândul pe care l-am avut atunci. Ţineam o legătură foarte strânsă şi cu Mănăstirea Petru Vodă, mă duceam foarte des şi pe la părintele Justin Pârvu, şi când aveam concediu mă duceam prin ţară, pe la diferite mănăstiri. Şi am auzit că părin¬tele are hramul la paraclis Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Şi parcă m-a îndemnat cineva să vin aici pe munte şi să mai vorbesc cu părintele, exact în chilia în care şade dânsul acum. Şi am venit aici, am vorbit cu părintele şi, într-un final, mi-a zis: „Mă, tu aici ai chemarea, aici vei fi.” Şi, atunci, în inima mea s-a aprins ceva pentru acest munte, o râvnă. Şi atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea părintelui, am ajuns aici. Sunt de nouă, zece ani frate aici. Odată ce ajungi în mănăstire, eşti deja ca şi călugăr. Nu contează, guşti din cazan, mănânci din mâncarea mănăstirii. Probabil că va veni şi timpul pentru călugărie. Trebuie să fii călugăr în interiorul tău, să te faci tu călugăr şi de acolea vine şi călugăria. Dumnezeu lucrează, să ştiţi. Dum¬ne¬zeu lucrează prin oameni. Şi, unde se face voia lui Dumnezeu, acolo vin şi oamenii. Şi se spune că cel care va fi prigonit, acela este omul lui Dumne¬zeu. Şi oamenii vin că sunt atraşi de acest munte minunat şi de harul părintelui Macarie, pe care Dumnezeu i l-a dat. Şi eu am trăit foarte multe întâmplări minunate aici..." , povesteşte Fratele Costel, de la Schitul Muntioru.

Omul trăirilor

„ Părintele Macarie nu este omul cuvintelor, el este omul trăirilor. În slujbă este luminos şi îi simţi rugăciunea. Când te întâlneşti cu părintele, parcă vede prin tine, el ştie încă dinainte de a fi în faţa lui care sunt frământările tale, iar, dacă ai parte să-l întâlneşti în momentele lui de bucurie, vei constata că te afli în faţa unui suflet de copil, vesel, bucuros, zburdalnic. Da, l-am văzut culegând bucuros ghiocei, plante medicinale sau ghebe, emoţionându-se ca un copil când ucenicii săi îi cântau de ziua lui de naştere sau în mulţimea de oameni, împărţind banane şi gogoşi la hramuri. Nu am văzut pe nimeni să plece de la părinte fără ca acesta să-i dea un mic dar, alimente, fructe, flori sau bunătăţi făcute chiar de el. L-am văzut şi în momentele mai triste, în care el şi-a pus într-o Dacie papuc ce avea mai de preţ- adică obştea şi şi-a lăsat cu durere în suflet o mare iubire: mănăstirea de la Poiana Mărului. Şi asta fără prea multe cuvinte… Cum ţi se schimbă viaţa după întâlnirea cu acest om, atât de iubit de Hristos? Am simţit ajutorul părintelui Macarie de nenumărate ori în viaţa mea şi nu pot uita, de pildă, cum - doar cu binecuvântarea părintelui Macarie şi pentru rugăciunile sfinţiei sale - am ajuns cu bine de la Râmnicu Sărat în Bucureşti, cu ambreiajul de la maşină distrus. Maşina parcă zbura! De mai bine de zece de ani, de când l-am cunoscut pe părintele Macarie, viaţa mea şi a familiei mele este într-o continuă schimbare. Îi mulţumesc şi îi sunt recunoscătoare Bunului Dumne¬zeu pentru că l-a adus în viaţa mea pe părintele Macarie”, spune şi Violeta Ciuvăţ