Un prizonier de război şi un deportat din Basarabia rememorează umilinţele pe care le-au îndurat de la ruşi
0
Luca Nistor, în vârstă de 93 de ani şi Ioan Lungu, ajuns la vârsta de 102 ani, au amintiri triste despre experienţele pe care le-au trăit cu ruşii.
Luca Nistor a trăit vremuri grele în tinereţea sa iar războiul şi mai apoi prizonieratul şi-au pus amprenta asupra sa. La 93 de ani, bătrânul are încă mintea brici şi ar fi în stare să-şi vorbească zile în şir despre ororile războiului şi chinurile prin care a trecut.
La 18 ani, a fost înrolat în armată şi trimis pe front. L-a cunoscut personal pe mareşalul Ion Antonescu, căruia îi păstrează un respect deosebit, dar cele mai mari coşmaruri le-a trăit ca prizonier de război al armatei sovietice, în lagărul de la Bălţi.
În anul 1944 în Bălţi au fost organizate două lagăre de concentrare în care erau deţinuţi 50. 000 de prizonieri români, germani şi de alte naţionalităţi. Mulţi au decedat din cauza condiţiilor, bolilor sau erau executaţi, corpurile lor fiind îngropate în morminte comune din preajmă.
Luca Nistor a supravieţuit, în ciuda experienţelor cumplite pe care le-a trăit mai bine de patru ani.
„Când mă dezbrăcam de haine, păduchii curgeau de pe mine şi se forma jos un muşuroi. Am şi acum urme în piele de la păduchi. A fost greu tată, am suferit mult, iar foame ne era mereu. Nici haine cu care să ne îmbrăcăm nu aveam, iar când murea câte un prizonier trebuia să fii pe fază să-i iei hainele şi bocancii”, îşi aminteşte Luca Nistor.
Foamea era însă principalul duşman pentru prizonierii de acolo, care erau duşi la munci agricole. Îşi aduce aminte că un camarad de suferinţă găsise o modalitate macabră de a-şi potoli foamea.
„Arpacaşul şi varza murată erau felurile principale de mâncare. Aveam un ţigan care aveau un cuţit la el şi când găsea câte un cadavru îl secţiona şi îi lua inima. O punea pe jar, o frigea şi o împărţea şi celorlalţi la schimb cu ţigări. Şi eu am mâncat până mi-a spus un basarabean că e inimă de om. M-am îmbolnăvit atunci”, îşi aminteşte bătrânul.
După mai bine de patru ani de stat în lagăr, Luca Nistor s-a întors acasă, iar părinţii săi au trăit un şoc, pentru că l-au crezut mort şi-i făcuseră şi pomenile.
La rândul său, Ion Lungu, sau „nea Ionică”, cum i se adresează cunoscuţii, este un personaj în Focşani. Îl întâlneşti la tot pasul, la fel de activ şi de sprinten ca în tinereţile sale, când străbătea zilnic zeci de kilometri pentru a împărţi oamenilor pensiile şi plicurile cu veşti.
Asta pentru că, la viaţa sa, simpaticul bătrânel a fost poştaş de meserie. Ion Lungu s-a născut în Basarabia, înainte de primul război mondial, şi a avut o copilărie plină de privaţiuni. Avea doar patru ani când cazacii i-au gonit familia din sat.
“Nu eram bun de mers pe jos, dar nici în braţe nu mă putea ţine mama. Aşa că la îndemnul cazacului care mânuia sabia deasupra capului am fost luaţi mai mult pe sus şi duşi în marş forţat în satul Mămăliga, unde am făcut foame, dar ne-am adăpostit de război”, povesteşte cu tâlc veteranul.
A urmat al doilea război mondial şi refugiul din Basarabia, perioadă a vieţii care-i trezeşte amintiri dureroase.
„Cuvântul război nu prea aş vrea să-l mai pronunţ. Din război se alege lunea fără mâini, fără picioare, fără mâncare, fără putere”, spune Ion Lungu.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
