VIDEO Cine este bătrâna care a înduioşat o ţară întreagă după ce un taximetrist a filmat-o venind de la ţară pentru a vinde brânză: „Am pensie 6 milioane“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un filmuleţ postat pe reţelele de socializare de către un taximetrist din Focşani, în care acesta deplânge soarta unei bătrâne, a ajuns viral pe internet. Jurnaliştii au căutat-o pe bătrână, care este din judeţul Vrancea.

Un filmuleţ realizat în Focşani de un taximetrist, care prezintă o bătrânică în vârstă de 90 de ani, gârbovită la propriu de deceniile de trudă, care vine de la ţară să vândă la piaţă un kilogram de brânză şi nişte smântână, pentru a-şi completa pensia mică, a făcut inconjurul internetului.

Filmuleţul care a impresionat o ţară întreagă a fost distribuit pe reţelele de socializare, iar mii de oameni au comentat postarea, unii arătându-se dispuşi să o ajute pe femeie.

Deşi din filmuleţ şi din comentariile taximetristului s-au putea deduce că bătrâna este un caz social, deşi ea în discuţia cu şoferul de taxi nu-şi plânge de milă, în realitate lucrurile nu stau nici pe departe aşa. În ciuda vârstei înaintate, bătrânica este un exemplu de vitalitate şi munceşte cât e ziua de mare în grădina ei, împreună cu copiii şi nepoţii, pentru că nu poate concepe viaţa altfel.

Tanti Ioana, pentru că aşa o cheamă pe femeie, nu vine la piaţă să-şi vândă brânza pentru că nu are cu ce se întreţine, ci pentru că aşa s-a obişnuit o viaţă, iar bănuţii stânşi cu sudoare au contribuit la realizarea unei gospodării frumoase.

Reporterii unei televiziuni locale din Focşani au vizitat-o acasă pe bătrână, la Lămoteşti, în comuna Milcovul, şi au rămas impresionaţi de hărnicia ei.  Pe Ioana Isofache au găsit-o cu secera în mână, pe un soare toropitor, curăţând grădina de bălării în dreptul solarului de la care obţine legume bio.

Ea a povestit că are tot ce-i trebuie, doar din muncă, iar atât timp cât Dumnezeu o va menţine sănătoasă va continua să lucreze pământul.

Povestea bunicuţei care a făcut înconjurul internetului

“Eu muncesc şi-mi văd de drumul meu. Eu muncesc cu sudoare, nu înşel pe nimeni. Am avut patru milioane pensia, acum mi-a făcut-o şase milioane. Eu nu mă duc să mă bat cu statul. Cât a putut să-mi dea atât mi-a dat.  Vecinele râd că muncesc. Noi am fost cinstiţi. Dacă m-am dus la o doamnă cu o bucată de brânză sau un borcan de smântână, nu înseamnă că am pus mâna pe furat. Uite, mâine mă duc să adun fasolea. Sunt sănătoasă, nu am nimic. Iau o pastilă când mă doare capul, dar încolo nu am nimic. Nu am făcut injecţii niciodată”, s-a destăinuit tanti Ioana reporterilor.

Primarul comunei în care locuieşte bătrâna spune că pe aceasta doar munca a menţinut-o sănătoasă. Acesta susţine că femeia are chiar şi certificat de producător, care-i permite să meargă cu produse la piaţă.

“Munceşte pentru că nu poate să stea. Bătrâna e structura ţăranului român. Ţăranul român munceşte până moare. Când am fost acum o lună cu doamna de la Camera Agricolă să-i dea atestat de producător, bătrâna era cu sapa pe câmp şi afară erau 40 de grade. Are nişte cucoane la Focşani, prietenele şi clientele ei şi le duce brânză şi smântână . Discutam şi cu mama, care are 80 de ani şi spune că în familia bătrânei toţi au fost oameni muncitori. Pe numele ei sunt opt poziţii în rolul agricol, câte jumătate de hectare, 25 de ari, deşi sunt o familie de oamei gospodari”, a precizat Mihai Neaţă,  primarul comunei Milcovul.

La rândul nostru, îi dorim lui tanti Ioana să fie sănătoasă, pentru că mai are suficient de multe lecţii pe care să le ofere celor din jur.

CITIŢI ŞI:


VIDEO Impresionant. Efortul incredibil pe care îl face o bătrânică să-şi completeze pensia mică după o viaţă muncită la CAP

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite