VIDEO Cum se comportă urşii din România în sezonul când ar trebui să hiberneze. Specialiştii, uimiţi de ce au putut să vadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ursoaica surprinsă de specialişti
Ursoaica surprinsă de specialişti

Potrivit specialiştilor, hibernaţia urşilor nu constă într-un somn continuu, ci este mai mult o ameţeală pe jumătate conştientă, din care se deşteaptă imediat ce sunt deranjaţi.

Specialiştii de la Protecţia Mediului Vrancea, care monitorizează carnivorele mari, în cazul de faţă urşii din judeţele Vrancea şi Covasna, au surprins acum câteva zile activitatea unei ursoaice cu pui în sezonul când de fapt ar trebui să hiverneze.

"Cu sprijinul unor echipamente furnizate de National Geographic am reuşit, în lungul iernilor, să monitorizăm, prin camere video full HD conectate printr-un sistem on-line la serverele noastre, bârloagele unor urşi din judetele Vrancea şi Harghita. Rezultatele au fost uimitoare reuşind să ne arate comportamentul urşilor în sezonul de iarnă. În aceste imagini, un bârlog din Soveja/Vrancea vizitat de o ursoaică cu doi pui care tot încearcă să roadă cablurile de alimentare!", scrie biologul Silviu Chiriac, de la Agenţia de Protecţia Mediului Vrancea, pe pagina sa de socializare.

Specialiştii spun că urşii din ţinuturile reci ar trebui să hiberneze în această perioadă. Toamna ei se îngraşă, iar iarna se retrag într-un adăpost care-i fereşte de ploi, viscol şi îngheţ şi nu-şi mai caută hrană. În culcuş dorm toată iarna, fără ca somnul lor să fie o hibernare propriu-zisă. Dacă ei sunt surprinşi în bârlog sau dacă vremea se încălzeşte, se trezesc uşor din acest somn şi pot fugi ori îşi reiau activitatea, o situaţie neîntâlnită la alte mamifere hibernante

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite