Cum afectează emigraţia copiii rămaşi acasă. Care sunt semnele că familia se destramă

Una dintre realităţile societăţii noastre este numărul tot mai mare de persoane care pleacă peste hotare pentru un trai mai bun. Cei ce şi-au întemeiat deja o familie şi pleacă singuri, fără partener sau copii, lasă în urma lor un gol emoţional imens. Acelaşi gol îl lasă şi un părinte ce-şi reface viaţa de cuplu cu altcineva şi nu îşi mai exercită atribuţiile parentale, devenind absent în viaţa copilului.

Părinţii care pleacă la muncă în străinătate şi stau departe de proprii copii timp de câţiva ani, cu reveniri ocazionale în ţară, crează premisele pentru dezvoltarea unor probleme emoţionale, mentale şi fizice grave ale micuţilor.

”Din păcate, aceste cazuri pe care le-am întâlnit în propriul cabinet de practică privată nu sunt deloc puţine, mai ales că oraşul Galaţi este cel mai depopulat din ţară. Statisticile ne arată că, în ultimii ani, populaţia acestuia a scăzut cu 83.000 de locuitori. Iar efectul lipsei părinţilor plecaţi departe se poate observa atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung”, ne-a declarat Valentina Băjan, psiholog clinician şi psihoterapeut integrativ.

Cu cât factorii ce ar putea compensa această pierdere a copilului sunt mai slab reprezentaţi în viaţa lui, cu atât impactul va fi mai mare. Pentru a fi echilibrat emoţional, copilul are nevoie de un părinte care să îl susţină, cu care să lege o relaţie de ataşament sănătoasă, o reţea socială bine dezvoltată, un mediu sigur, o imagine de sine clară în care sunt conştientizate abilităţile fizice şi mentale. Toţi aceşti factori pot diminua din costurile psihice şi emoţionale.

În schimb, dacă un copil se află într-o stare de dependenţă faţă de părinte, în familia sa a fost sau este o situaţie conflictuală nerezolvată, dacă are o stimă de sine scăzută, ori un nivel scăzut de dezvoltare emoţională, socială sau intelectuală, acesta are nevoie mult mai mult de prezenţa părintelui în viaţa sa.

Cu toate că părintele este persoana matură din relaţia părinte-copil şi a luat conştient şi împăcat decizia plecării, chiar şi pentru el sunt costuri emoţionale. Readaptarea la un nou mediu, lipsa familiei şi implicit a susţinerii necondiţionate, a reţelei sociale, anxietatea cu privire la viitor, însingurarea, sunt factori ce pun greutate pe sufletul şi mintea celor aflaţi la distanţă. Nevoi ce odată erau împlinite, acum pot fi neîmplinite: de siguranţă, apreciere, apropiere, de iubire şi de respect.

”Primele semnale de alarmă sunt somatizările fizice, deoarece, la nivel raţional, o persoană refuză să conştientizeze şi să îşi accepte emoţiile legate de suferinţa sa interioară. Dorul de cei dragi, dificultatea situaţiei trăite, sunt ascunse sub autoîncurajări sau justificări ce au rolul de a linişti la nivel raţional. Dar conflictul major este la nivel emoţional. Impactul unei situaţii stresante pentru om este direct proporţional cu timpul în care se manifestă factorul stresor”, explică psihologul Valentin Băjan.

Semnale de alarmă

Cu cât este mai mare perioada în care părintele este plecat de acasă, cu atât mai mari vor fi schimbările apărute la cei rămaşi acasă. Pe termen scurt, se pot observa una sau mai multe manifestări care pot apărea la nivel comportamental şi afectiv în mod special la copii, dar şi la parinţi:

- tristeţe;

- retragere socială;

- furie;

- agresivitate;

- scăderea stimei de sine;

- anxietate;

- stare de nesiguranţă;

- scăderea randamentului şcolar;

- lipsa implicării în viaţa de familie;

- deteriorarea relaţiei cu părintele rămas.

Fiecare copil/adolescent îşi poate trăi pierderea, chiar şi temporară, a părintelui în mod diferit. În timp ce unii pot simţi doar o tristeţe profundă, alţii au un blocaj în a-şi mai manifesta emoţiile şi gândurile. Semnalul de alarmă al părintelui ar trebui să fie apariţia modificărilor în comportamentul copiilor. Când apar schimbări negative în modul de manifestare al emoţiilor, al comportamentelor, al integrării în colectivitate şi în mediu, ar trebui verificat ce se întâmplă.

Cum acţionăm

Cea mai simplă verificare se face purtând o discuţie calmă şi caldă cu copiii. Îi întrebăm cum se simt ei, dacă sunt bine, ce se mai întâmplă la şcoală, cu prietenii lor, dacă au avut conflicte cu unii dintre ei, dacă au avut dificultăţi sau dacă i-a supărat cineva, cum trăiesc ei dorul de părintele plecat, ce cred despre acest fapt, ce şi-ar dori să se întâmple şi orice altceva crede şi simte părintele că ar trebui să aducă în discuţie.

Sufletul copilului, mult mai fragil decât al părinţilor

Deoarece copilul are sufletul fragil, acesta are nevoie de mult mai multă grijă şi atenţie, chiar şi atunci când el este deja un adolescent. Iubirea şi susţinerea părinţilor nu pot fi înlocuite de altceva sau altcineva.

”În procesul de creştere şi maturizare al copilului, iubirea, aprecierea şi susţinerea lor de către părinţi, siguranţa dată de cadrul familial, sunt esenţiale. Tocmai de aceea, este nevoie de mult efort suplimentar şi multă atenţie în gestionarea situaţiei pentru a compensa lipsa unui părinte sau chiar a amândurora. Efectele pe termen lung sunt costisitoare pentru familie, copil, dar şi pentru societate, dacă se dezvoltă tulburări psihice sau emoţionale”, detaliază psihologul Valentina Băjan.

În practica medicală sunt întâlnite mai multe tulburări la copiii ai căror părinţi muncesc în străinătate:

- tulburări de personalitate;

- depresii de diferite forme;

- tulburări anxioase (tulburarea anxioasă generalizată, tulburarea de panică);

- tulburări de somatizare (întâlnită şi la unii părinţii plecaţi);

- tulburări legate de consumul de substanţe şi dependente.

Este posibil să se poată declanşa şi alte tulburări. În acelaşi timp, pot fi situaţii în care lipsa părintelui să fie atât de bine suplinită de cei rămaşi acasă, iar copilul să aibă un fond emoţional atât de stabil, încât să nu aibă efecte dramatice asupra lui.

Factorii care favorizează declanşarea unei afecţiuni psihice sau emoţionale

Numeroase aspecte pot acţiona asupra persoanei în cauză şi pot duce la declanşarea şi menţinerea unei anumite afecţiuni. Dificultatea împlinirii nevoilor financiare şi a celor ce ţin de serviciile de sănătate, de organizare şi funcţionare a societăţii în general, determină unul din părinţi sau ambii să plece la muncă în străinătate. Dacă decid să ia şi copiii cu ei, se diminuează impactul ce-l poate avea acest lucru. Dar chiar şi aşa, vor fi aspecte ce îşi vor pune amprenta asupra întregii familii: readaptarea la un nou mediu, reintegrarea socială, şcolară, profesională, gestionarea emoţiilor legate de întregul proces.

Ce pot face părinţii?

- Să observe schimbările ce apar şi să nu le minimalizeze semnificaţia;

- Să păstreze un nivel optim de comunicare cu copilul pentru a-l ajuta să-şi exprime şi să îşi gestioneze emoţiile;

- Să ştie că şi copiii pot trăi stări de tristeţe sau de frici profunde şi să le ofere ajutorul;

- Să încerce să micşoreze pe cât se poate de mult perioada de timp în care lipseşte;

- Să faciliteze comunicarea cu părintele plecat;

- Să aibă o atitudine pozitivă la adresa părintelui plecat, să nu îl denigreze în faţa copilului;

- Să nu se focalizeze pe propriile trăiri şi să uite de existenţa şi nevoile copilului;

- Să nu îi atribuie copilului un alt rol decât cel de copil;

- Să nu amâne să ceară ajutorul dacă simte că relaţia cu propriul copil nu este aşa cum era sau cum îşi doreşte;

- Să solicite ajutor de specialitate dacă observă schimbări ce persistă în starea emoţională şi comportamentală a copilului.

”Numărul mare de copii lăsaţi acasă de părinţii plecaţi la muncă în străinătate, au efecte la nivel de societate. Cu cât suntem cu toţii mai echilibraţi psihic şi emoţional, cu atât vom funcţiona cu toţii mai bine împreună. Cu cât mai sănătos este un organ al corpului nostru, cu atât mai bine îi va fi întregului corp. Cu cât mai sănătos este fiecare membru al societăţii noastre, cu atât mai bine ne va fi în societatea din care facem parte”, concluzionează psihologul Valentina Băjan.