Cum a dispărut din România cea mai mare pasăre. Detaliul anatomic care i-a fost fatal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Masculul de dropie poate ajunge la 18-20 de kilograme, devansând păsări de pradă impunătoare prin dimensiuni, cum sunt vulturul pleşuv negru sau condorul andin. Dimensiunile care l-au ferit de prădătorii obişnuiţi a atras însă atenţia vânătorului suprem – omul – care a vânat dropiile până la exterminare.

Puţină lume ştie, dar până acum câteva decenii pe teritoriul României trăiau mii de exemplare ale celei mai mari păsări din lume: dropia (Otis tarda).  Potrivit „listei roşie” a speciilor periclitate întocmită de prestigioasa organizaţie „BirdLife International” (ediţia 2012), dropia este o pasăre de stepă din familia Otididae (sunt rude apropiate cu cocorii, bunăoară)  care (încă mai) trăieşte în sud-estul Europei şi în zonelor cu climă temperată din Asia.

În România, dropia trăia până acum câteva decenii în special în Bărăgan, în sudul Moldovei şi în câmpia de Vest. Din 1981 şi până în 2002, pe teritoriul românesc nu a mai fost văzută nici măcar o singură dropie, însă în ultimii ani au putut fi observate câteva exemplare, sporadic, într-un areal restrâns din vestul judeţul Bihor (în apropiere de Salonta), dar şi în vecinătatea comunei Beba Veche din judeţul Timiş.

Aceste exemplare rare nu arată că pasărea dispărută s-ar fi întors de bună voie, ci este rezultatul intervenţiei omului: păsările nu cuibăresc pe teritoriul României, ci vin accidental, în căutare de hrană, din rezervaţiile (unde au fost introduse acum două decenii) de la Kis-Sárrét, Parcul Naţional Körös-Maros (Ungaria), respectiv Mokrin, Voivodina (Serbia).

Masculul, de patru ori mai mare decât femela

În cazul dropiilor se observă un dimorfism sexual accentuat. Masculul de dropie este cea mai masivă pasăre zburătoare din lume (depăşeşte binişor, cu vreo 15-20%, greutatea condorului anzin, care se află pe poziţia doi) şi poate ajunge până la 18,5 kg, chiar 20 de kilograme. Este pasărea cea mai grea care se poate înălţa în zbor, potrivit calsificării „BirdLife International”.

Femelele sunt mult mai mici, cântărind între 3,5 şi 5 kg. Dropia se hrăneşte cu vegetaţie, fasole verde şi mazăre, dar şi cu insecte sau mici vertebrate. Este o pasăre tăcută, dar în perioada de cuibărire scoate un ţipăt ca un lătrat.

Pasărea depune de obicei doar două ouă (rareori 3 sau 4). Cincizeci de ouă, măsurate între anii 1920-1950 de ornitologul român Dionisie Linţia, au relevat o dimensiune medie de 77x55mm (aproximativ dimensiunea unui ou de gâscă).

Dropiile nu îşi construiesc un cuib propriu-zis, ci îşi depun ouăle într-o simplă adâncitură în sol, îndeosebi în zone cu vegetaţie bogată sau chiar în mijlocul culturilor agricole. Clocitul este asigurat doar de femelă şi durează între 23-28 zile, depinzând de condiţiile meteo. Imediat după eclozare puii părăsesc cuibul şi rămân în preajma femelei până la vârsta de un an.

După circa 28 de zile, puii sunt capabili de zbor, iar la 35 de zile stăpânesc foarte bine tainele zburatului. Masculii sunt maturi sexual abia de la vârsta de 5 ani, în condiţiile în care durata medie de viaţă a dropiei este doar de 10 ani.

Ce face din dropie o pradă uşoară

Plecând de la o serie de statistici de vânătoare, Dan Munteanu, ornitolog şi preşedinte al Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii a Academiei Române, a estimat că, în jurul anului 1900, în spaţiul ocupat de actuala Românie existau cel puţin 15.000 de dropii.

Specialistul a concluzionat că reforma agrară din 1921 a constituit una dintre primele lovituri date dropiilor, deoarece marile proprietăţi, alcătuite din culturi întinse, au fost fărâmiţate în tarlale mici, cu o mulţime de proprietari, astfel încât prezenţa omului pe câmp a devenit comună. De obicei, dropia nu acceptă prezenţa omului la o distanţă mai mică de 250 de metri de ea, fiind foarte bănuitoare.

Spre a le înşela vigilenţa, vânătorii îşi confecţionau profiluri de vaci din carton sau din lemn şi mergeau tiptil, din loc în loc, „apăraţi“ de imaginea bovinelor, devenită obişnuită pentru dropii, putându-se astfel apropia pentru a le vâna.

Din nefericire, dropia are un detaliu anatomic care o face vulnerabilă în faţa prădătorilor. Pasărea nu are glanda uropigiană, adică nu beneficiază de glanda secretoare de grăsime cu care majoritatea păsărilor îşi îmbibă penajul pentru a-l face impenetrabil la umezeală.

Pin urmare cel mai periculos duşman al dropiilor este poleiul. Iarna când plouă şi urmează îngheţul, apa prelinsă pe penajul dropiilor îngheaţă, iar păsările nu mai pot zbura. Zeci de mii de dropii au căzut victime braconierilor între anii 1920-1950, populaţia ajungând în anul 1970 la sub 300 de exemplare, iar în 1981 a ajuns la zero, în urma braconării în masă a ultimelor exemplare, în Teleorman, după câteva zile cu chiciură, lapoviţă şi polei.

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Spectacolul faunei din Apuseni surprins de o cameră cu senzori de mişcare. Cum arată râsul, ursul, vulpea şi lupul în mediul lor natural 

„România neîmblânzită”, filmul documentar cu imagini spectaculoase „din lumea celor care nu cuvântă” VIDEO

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite