Cum au făcut funcţionarii unei primării rurale, din condei, o „gaură” de aproape un milion de lei bugetului public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paguba a fost descoperită de Curtea de Conturi, care a cerut identificarea împrejurărilor în care funcţionarii au înscris la masa credală de la falimentul unei firme private o sumă de 20 ori mai mică decât cea pe care societatea o datora de fapt la bugetul local. Cazul este şi în atenţia procurorilor.

Situaţie realmente revoltătoare la primăria comunei Griviţa (judeţul Galaţi). Un control al Curţii de Conturi a scos la ivală faptul că funcţionarii primăriei au produs, din condei, o pagubă de aproape un milion de lei la bugetul localităţii.

Totul a pornit de la modul defectuos în care s-au întocmit actele pentru înscrierea primăriei la masa credală în cazul falimentului unei firme private (Cosagro Impex SRL Galaţi ) care datora la bugetul local o sumă considerabilă, respectiv 866.000 de lei, ca impozit pentru clădirile deţinute şi taxă de concesiune pentru terenurile preluate în folosinţă de la comună.

Inspectorii de Conturi au stabilit că angajaţii primăriei Griviţa au înscris la masa credală privind falimentul amintitei firme o sumă de numai 42.700 lei (de 20 de ori mai puţin decât datoria reală).

Deşi s-a decis „luarea măsurilor legale pentru stabilirea, evidenţierea şi înscrierea în tabelul creditorilor în dosarul de insolvenţă nr. 13339/121/2011, deschis la Tribunalul Galaţi pe numele debitoarei Cosagro Impex SRL Galaţi, a creanţelor bugetului local al Comunei Griviţa reprezentând impozit pe clădiri, taxă pe teren şi redevenţe, pe care debitoarea le datorează începând cu data deschiderii procedurii de insolvenţă, la care se vor adăuga majorările de întârziere aferente acestora”, dispoziţia este imposibil de aplicat.

La sfârşitul anului 2017, adică la scurt timp după control, Tribunalul Galaţi a dispus închiderea dosarului de faliment al Cosagro Impex SRL Galaţi, soluţia finală fiind radierea societăţii din Registrul Comerţului. Mai pe înţelesul tuturor, firma a fost desfiinţată, iar banii pierduţi din vina angajaţilor Primăriei Griviţa nu mai pot fi recuperaţi.

Singura speranţă este că averea celor vinovaţi de crearea prejudiciului va fi suficient de mare cât să în acopere. Curtea de Conturi a dispus „efectuarea unei analize privind conduita profesională a responsabilului cu administrarea creanţelor bugetare care a eliberat Certificatul de atestare fiscală nr. 107/31.10.2016, care cuprinde date nereale despre situaţia fiscală a contribuabilului Cosagro Impex SRL Galaţi şi luarea măsurilor legale care se impun”.

Deocamdată, acheta internă de la Primăria Griviţa nu a stabilit un vinovat pentru prejudiciu, însă cazul a intrat şi în atenţia procurorilor, având în vedere că este suspiciuni privind săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals şi uz de fals.

Despre firma Cosagro Impex SRL Galaţi vă putem spune că a aparţinut omului de afaceri Costel Condruz şi că a deţinut la Griviţa o fermă de porci importantă, precum şi câteva sute de hectare de teren (concesionat sau arendat). De-a lungul anilor, firma a avut în mai multe rânduri probleme din cauză poluării produse, care la un momenda dat a dus la distrugerea pe câţiva kilometri a florei şi faunei de pe râul Călmăţui.

Nu în ultimul rând este foarte interesant şi modul în care s-a făcut lichidarea firmei. Potrivit documentelor exitente la dosarul de insolvenţă, cea mai mare parte din banii rezultaţi din lichidarea activelor au mers sub formă de onorariu către lichidator şi pentru acoperirea unor cheltuieli de executare neverosimil de mari, în vreme ce la creditori n-a ajuns mai nimic. Însă despre toate acestea, într-un articol distinct. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite