Cum se găteşte zacusca din dovlecei. Este la fel de gustoasă ca şi „sora“ ei din vinete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zacusca din dovlecei este mai puţin cunoscută decât cea cu vinete, dar este la fel de delicioasă. Se prepară rapid, cu ingrediente care se găsesc în orice gospodărie şi se poate servi atât ca o mâncare propriu-zisă, cât şi ca garnitură la mâncăruri cu carne şi legume.

Zacusca din dovlecei este o reţetă uşor de preparat, ieftină şi delicioasă. Se consumă atât în anotimpul rece, cât şi în cel cald, putând fi servită atât ca garnitură, lângă o bucată de carne, cât şi de sine stătător, ca un fel de mâncare.

Ingrediente:

- Dovlecei - patru kilograme;

- Ceapă - 1,5 kilograme;

- Roşii -1,5 kilograme;

- Ardei capia sau ardei gras - 1,5 kilograme;

- Morcovi - 250 de grame;

- Ulei - 300 de mililitri;

- Sare, foi de dafin, piper boabe, după gust;

- Usturoi - trei, patru căţei.

Primul pas este să spălăm dovleceii, după care îi dăm pe răzătoare. Ceapa va fi curăţată şi tăiată mărunt, iar roşiile vor fi spălate şi puse la copt alături de ardeii capia. În perioada în care se coc cele două legume amintite, vom curăţa morcovul, iar apoi îl dăm pe răzătoare, sotându-l apoi la foc mic alături de ceapă.

”După aproximativ două, trei minute, vom adăuga peste ele şi dovlecelul ras. Ardeii capia şi roşiile s-au copt între timp, urmând să le curăţăm de coajă şi să le tăiem mărunt, punându-le apoi peste dovlecei, morcov şi ceapă”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară.

Vom adăuga apoi sare, foi de dafin şi piper după gust, lăsând preparatul pe foc preţ de aproximativ două ore, însă cu menţiunea că trebuie să amestecăm des ingredientele din oală pentru a nu se lipi.

”Este de preferat să alegeţi o oală cu un fund mai gros sau să puneţi o tablă pe ochiul de la aragaz, astfel încât flacăra să nu ardă legumele. Zacusca din dovlecei se poate consuma atât caldă, cât şi rece, putând fi şi conservată pentru iarnă după metodele cunoscute”, punctează maestrul Nichi Mărăcine.

Preparatul se mai poate servi alături de măsline şi cartofi fierţi, dar se poate da şi prin blender, putând fi apoi consumat cu pâine prăjită, ca aperitiv sau ca garnitură la carne sau legume. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite