De beat ce era, a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea şi s-a oprit într-un gard. Ce alcoolemie avea şoferul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 25 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi distrugere din culpă, după ce a dărâmat gardul unui imobil cu maşina pe care o conducea.

Pe 12 februarie, Secţia 3 Poliţie Rurală Lieşti a fost sesizată printr-un apel de urgenţă la 112 de către o femeie din localitate, cu privire la faptul că un autoturism i-a lovit gardul locuinţei.

”Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, în interiorul autoturismului care lovise gardul imobilului, pe locul şoferului, fiind identificat un tânăr de 25 ani, din comuna Lieşti, care emana halenă alcoolică. Testarea alcoolscopică a acestuia a relevat o alcoolemie de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Crina Dragu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea concentraţiei de alcool în sânge. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi distrugere din culpă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite