Misterul puţului de pe insula Oak. Chiar  preşedintele SUA Franklin D. Roosevelt şi celebrul actor John Wayne au săpat să găsească comoara legendară

Oak este o mică insulă din Golful Manhoe, în largul coastelor Noii Scoţii (Canada). La mijlocul secolului al XIX-lea au apărut mai multe poveşti despre un puţ de pe insulă care ar conţine o misterioasă comoară îngropată. Pornind de la aceste legende, în ultimele două secole s-au cheltuit sume imense şi s-a depus un efort uriaş pentru a descoperi comoara, iar şase oameni şi-au pierdut viaţa în încercarea de a da de urma acesteia.

Povestea puţului de pe insula Oak s-a născut în 1795, când un tânăr pe nume Daniel McGinnis a dat peste o mică denivelare pe când cerceta insula. Bărbatul şi-a adus doi prieteni şi au început să sape în acel loc, ce s-a dovedit a fi un puţ umplut cu pământ, scrie Joel Levy în cartea ”Istorii pierdute”.

La câţiva metri adâncime au dat peste nişte lespezi, iar după alţi trei metri au găsit un pat de grinzi sau bârne de stejar. Tinerii erau convinşi că vor da peste o comoară îngropată de piraţi, iar imaginaţia le-a luat-o razna. Ei au reuşit să convingă şi alte persoane să li se alăture în ceea ce ei credeau că va fi scoaterea la iveală a unei comori, înfiinţând chiar şi o asociaţie de afaceri în acest sens.

Aceştia au revenit în locul unde descoperiseră puţul şi au continuat să sape, scoţând straturi de argilă, mangal, fibre de nucă de cocos şi alte platforme de bârne de stejar. În interiorul puţului au descoperit mai multe semne ciudate pe pereţi, iar la 24 de metri adâncime au crezut că au dat peste o ladă, dar când au revenit a doua zi, puţul era inundat şi nu au reuşit să îl sece, se menţionează în lucrarea ”Istorii pierdute”.

Aventurierii nu s-au lăsat păgubaşi cu una cu două şi, nu după mult timp, au revenit la puţ dotaţi cu tehnologie avansată de forare, pentru a constata însă că scenariul se repetă. Ei au săpat pentru o perioadă, iar apoi puţul s-a surpat sau a fost inundat.

S-a încercat atunci săparea unor puţuri paralele cu cel original, dar şi acestea au fost inundate, iar un om a murit după ce un cazan folosit la săpături a explodat. Minerii au crezut la un moment dat că au ajuns la fundul puţului, dar acesta se termina într-un soi de cavernă subterană, care, din nou, s-a inundat, consemnează Joel Levy în cartea sa.

Puţul, un complex sistem de aducţiune

O analiză mai aprofundată a unor specialişti a condus la concluzia că puţul era, de fapt, un complex sistem de aducţiune, creat ca o veritabilă capcană cu apă. Aşa se face că orice încercare de a pătrunde în puţ se sfârşea prin inundarea acestuia, scufundând şi mai adânc misterioasele  cufere, despre care se crede că ar conţine o imensă comoară.

Febra aurului a atras organizarea a numeroase expediţii la Oak Island în secolul XX, iar printre protagoniştii acestora se numără Franklin D. Roosevelt, preşedinte al Statelor Unite ale Americii între 1933 şi 1945, care a petrecut ceva timp pe insulă, ajutând la excavaţii, şi celebrul actor John Wayne, se consemnează în lucrarea ”Istorii pierdute”.

O a doua persoană a murit în 1897, când un troliu s-a rupt, iar alte patru şi-au găsit sfârşitul în 1965, sufocaţi cu gaz. Căutătorii de comori au construit un dig provizoriu în 1960, pentru a aduce o foreză mecanică pe insulă, care să foreze întreaga arie a puţului original.

”La patruzeci de picioare adâncime se află îngropate două milioane de lire”

Până acum, în puţul de pe Oak Island au fost găsite mici cantităţi de aur, dar şi fragmente de pergament şi o tăbliţă de piatră inscripţionată cu un mesaj codificat. Ulterior, s-a descoperit că inscripţia de pe tăbliţă era un simplu cod, care spunea aşa: ”La patruzeci de picioare adâncime se află îngropate două milioane de lire”, scrie ”Joel Levy în cartea sa.

În 1971, a fost coborâtă o cameră video printr-o gaură forată într-o grotă subterană, obţinându-se o imagine întunecată a ceea ce s-a presupus a fi o mână înţepenită şi un cufăr, după care caverna s-a surpat. Recent, insula a fost scoasă la vânzare, iar momentan lucrările s-au intrerupt.

S-au făcut extrem de multe supoziţii legate de ceea ce s-ar putea găsi în puţul de pe Oak Island, pornind de la comori îngropate de piraţi, numele căpitanului Kidd, Henry Morgan şi Blackbeard apărând cel mai des, şi până la marinari din marina britanică care ar fi îngropat o comoară acolo, în contextul în care compartimentele departajate de straturi de grinzi de stejar seamănă mult cu ingineria militară britanică din secolul al XVII-lea, se consemnează în lucrarea ”Istorii pierdute”.

La un moment dat, şi Cavalerii Templieri au fost introduşi în ecuaţie, pe considerentul că puţul are o construcţie mult prea complexă pentru a fi opera câtorva persoane. S-au născut astfel poveşti, conform cărora Templierii ar fi dobândit secretele arhitecturale ale construirii de edificii monumentale de la regele Solomon şi constructorii piramidelor. Se crede că ei ar fi călătorit în Lumea Nouă şi ar fi îngropat celebra comoară pierdută pe Oak Island, printre artefactele de preţ numărându-se Sfântul Graal, Arca Legământului şi evangheliile originare, scrie Joel Levy în cartea sa.

Ce rămâne după o analiză pertinentă a dovezilor

Cea mai plauzibilă explicaţie legată de puţul de pe Oak Island a fost dată de geologi. Aceştia au stabilit că puţul este, de fapt, o formaţiune geologică în întregime naturală. Imaginaţia căutătorilor de comori a făcut ca aceştia să nu vadă realitatea, anume că geologia zonei favorizează formarea de grote subterane, dislocări are rocii prin erodare şi crearea de falii.

Surparea unei astfel de grote în procesul natural poate conduce la formarea de doline sau puţuri, iar cu timpul acestea se vor umple cu pământ, trunchiurile de copaci şi ale resturi lemnoase putând cădea cu uşurinţă înăuntru. În acest context, nu e de mirare că McGinnis şi prietenii săi au crezut după primele excavaţii că au de-a face cu o construcţie artificială, se menţionează în lucrarea ”Istorii pierdute”.

Plăcuţa din piatră pe care s-a găsit inscripţia care a făcut atâta vâlvă nu mai este de găsit, presupunându-se că a fost pur şi simplu o invenţie a unor amatori de senzaţii tari, iar imaginile video din anii 70 se crede că au fost contrafăcute, pentru că pe ele nu se distinge nimic clar, mâna şi cufărul amintite anterior fiind rodul imaginaţiei unor exaltaţi, concluzionează Joel Levy în cartea sa.