Petrecere de Ziua Copilului în curtea Consiliului Judeţean Galaţi. Cu ce-i aşteptă oficialii pe micuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii se vor putea întâlni cu mascotele personajelor preferate, se vor juca pe tobogan, vor dansa, vor cânta, vor primi baloane, vor colora pe asfalt şi vor putea primi un chip nou datorita echipei face-painting.

Consiliul Judeţean Galaţi a decis ca în acest an să marcheze Ziua Copilului, pentru prima oară în cei 25 de ani de existenţă a instituţiei. În acest scop, miercuri, 31 mai, de la ora 13,00, în parcul din curtea CJ (pe strada Eroilor nr. 7 (pentru cei care nu ştiu, instituţia se află la mică  distanţă de Prefectură şi de Teatrul Dramatic) va avea loc “Petrecerea copiilor”.

Este demn de remarcat că organizatorii au pregătit pentru cei mici mai multe posibilităţi de a se distra.

„Copiii se vor întâlni cu mascotele personajelor preferate, se vor juca pe tobogan, vor dansa, vor cânta, vor primi baloane, vor colora pe asfalt şi vor primi un chip nou datorita echipei face-painting. Am pregătit multe surprize şi activităţi distractive", a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

De asemenea, participanţii vor putea admira lucrările elevilor de la Şcoala Gimnazială nr. 2 din Barcea, care meşteresc adevarate opere de artădin mărgele de nisip şi seminte.

„Sunt invitaţi să participe copiii din tot judeţul Galaţi, accesul fiind liber”, a precizat biroul de presă al instituţiei.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite