Recomandările poliţiştilor pentru şoferii care ignoră condiţiile meteo. Ce nu trebuie să lipsească din nicio maşină în această perioadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Având în vedere faptul că judeţul Galaţi se află la acest moment sub o avertizare cod galben de ninsori şi pe alocuri viscol, poliţiştii au o serie de recomandări pentru conducătorii auto.

Înainte de a pleca la drum, poliţiştii gălăţeni le recomandă şoferilor să se informeze despre condiţiile meteo şi starea drumurilor, dar şi şi să-şi echipeze corespunzător autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, rezervă de combustibil). Este bine ca din autoturism să nu lipsească hainele groase, pături, alimente, apă potabilă şi cel puţin un telefon mobil cu încărcător la priza auto.

Este bine să acordaţi o atenţie deosebită stării tehnice a autovehiculului şi nu porniţi la drum dacă sesizaţi probleme la sistemele de direcţie şi de frânare, ori la instalaţia de semnalizare. Ştergeţi parbrizul, luneta, geamurile laterale şi oglinzile retrovizoare exterioare de pelicula de gheaţă ce se formează pe timpul staţionării şi  asiguraţi funcţionarea corectă a ştergătoarelor (de parbriz şi lunetă, după caz).

”Un carosabil alunecos din cauza ploii, poleiului sau stratului de zăpadă are ca efect diminuarea aderenţei pneurilor la sol şi, implicit, triplarea distanţei de frînare. În astfel de condiţii, evitaţi manevrarea bruscă a frânei de serviciu şi folosiţi frâna de motor! Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei)!”, precizează reprezentanţii IPJ Galaţi.

Păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în siguranţă atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile. Ţinând cont de experienţa redusă şi riscul ridicat de implicare în evenimente rutiere nedorite, conducătorilor auto începători le este recomandat să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculelor în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari.         

Pentru a evita accidentele provocate de şoferii neatenţi, poliţiştii le recomandă pietonilor să se deplaseze numai pe trotuar sau pe acostament şi să  traverseze numai prin locurile marcate corespunzător, după ce se asigură. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite