S-a spus stop concedierilor de la ArcelorMittal: Anul acesta nu mai pleacă nimeni!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Combinatului a anunţat că nu mai există nicio intenţie de a face concedieri colective, cel puţin până la începutul lui 2011. Din 2001 şi până anul trecut, din combinatul siderurgic au renunţat la locul de muncă, pe baza ofertelor de plecări voluntare, aproximativ 16.000 de oameni.

Siderurgiştii care doreau să-şi schimbe locul de muncă şi să primească şi bani pentru acest lucru vor fi nevoiţi să-şi amâne planurile, cel puţin până la anul. În 2010,  pe platforma siderurgică de la Dunăre nu se vor mai realiza (deja) celebrele autodisponibilizări, care au redus, în ultimii nouă, numărul de angajaţi ai ArcelorMittal cu circa 16.000 de persoane.

Sindicatele confirmă

Sindicatele confirmă faptul că administraţia le-a informat că nu vor mai fi disponibilizări la Combinat.

„Din ce am discutat până acum cu membri ai conducerii combinatului ni s-a spus clar că în acest an nu vor mai fi oferte din partea lor pentru a se realiza plecările voluntare”, ne-a declarat Gheorghe Tiber, preşedintele Sindicatului „Solidaritatea” din unitatea siderurgică.

Reamintim că din anul 2001, momentul în care s-a privatizat fostul Sidex către omul de afaceri de origine indiană Lakshmi Mittal, în fiecare an s-a realizat  măcar câte un val de „autoconcedieri pe bani”.

Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Arcelor Mittal, a confirmat faptul că în acest an nu se vor face autodisponibilizari. „Este adevărat că reprezentanţii conducerii au anunţat că nu au în vedere pentru acest an realizarea unei scheme de plecări voluntare. Cel puţin acestea sunt datele de acum”, a precizat Dorian Dumitrescu.

Metoda autodisponibilizărilor a avut foarte mare succes în combinatul de la Galaţi, unde anual au fost găsiţi amatori interesaţi să încaseze bani şi să renunţe la locul de muncă.

În anul 2001, la ArcelorMittal (ex-Sidex) Galaţi erau 27.597 de angajaţi. Din acel moment şi până acum au plecat în jur de 16.000 de salariaţi pe baza plecărilor voluntare. În tot aceşti ani, plăţile compensatorii variau, în funcţie de vechimea în muncă, între 1.500 de euro şi 10.000 euro.

Evoluţia numărului de angajaţi


Iată cum a scăzut numărul de angajaţi ai aArcelorMittal galaţi în ultimii nouă ani: 2001 – 27.597 salariaţi, 2002 – minus 2.422 (25.175 salariaţi), 2003 – minus 6.172 (19.003 salariaţi), 2004 – minus 547 (18.456 salariaţi), 2005 – minus 858 (17.598 salariaţi), 2006 – minus 1.773 (15825 salariaţi), 2007 – minus 1.531 (14.394 salariaţi), 2008 -  minus 685 (13.709 salariaţi) şi 2009 – minus 2.709 (11.000 salariaţi).

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite