Abatajul minei Lupeni în care doi oameni au murit a rămas sigilat. Şefii companiei îi anunţă pe mineri să fie precauţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intrarea în Mina Lupeni. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Intrarea în Mina Lupeni. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Aproape o săptămână a trecut de la tragedia din Mina Lupeni, în care doi oameni au murit. Deocamdată, abatajul în care s-a produs accidentul a rămas sigilat, în aşteptarea finalizării anchetei.

Minerii nu mai au voie să muncească în perimetrul abatajului din mina Lupeni în care, în urmă cu aproape o săptămână, doi ortaci au murit, iar alţi doi au fost răniţi, în urma unei surpări. Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a luat măsur sigilării abatajului, până la realizarea anchetei.

„În sistemul de muncă sunt patru elemente. Unul dintre ele este reprezentat de echipamentele de  muncă, unul este mediul de muncă din subteran, sarcina de muncă şi executantul. Oricare poate să conducă la accidente şi atunci trebuie expertizat absolut tot. Zona este închisă, nu pătrunde nimeni până nu dăm noi acceptul că se poate pătrunde, pentru că există riscul de a contamina probele. Până nu s-au cules toate probele, nimeni nu are ce să caute acolo”, a declarat Sorin Istrate, purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara. Expertiza tehnică cu privire la accidentului colectiv de muncă de la Mina Lupeni va fi realizată de specialiştii Universităţii din Petroşani.

Doar salvatorii mineri au voie să intre în abataj

Conducerea Complexului Energetic Hunedoara i-a anunţat pe mineri să semnaleze pericolele din subteran. „Îi asigurăm pe toţi salariaţii Societăţii Complexul Energetic Hunedoara că siguranţa lor şi a locurilor de muncă reprezintă o prioritate esenţială a conducerii. Totodată, le adresăm rugămintea de a aduce în atenţia conducerii, cu promptitudine, orice stare de pericol potenţial, în scopul evitării oricăror riscuri”, a informat Complexul Energetic Hunedoara.

lupeni

Joi, trei mineri cu vârste între 39 şi 43 de ani au fost blocaţi de o acumulare de minereu pe o lungime de aproximativ 20 de metri, la peste 400 de metri adâncime în Mina Lupeni. Echipele de salvatori minieri au muncit 15 ore pentru aducerea la suprafaţă a celor trei victime. Iuliu Lucian Codlean (39 de ani) a murit strivit de tavanul galeriei în care muncea.

Trupul său a fost scos vineri dimineaţă, din adâncurile minei, la aproape 15 ore de la momentul accidentului. Minerul Ionel Florin Suciu (44 de ani), tatăl unei fetiţe, a murit în Spitalul Floreasa, unde a fost adus cu trupul zdrobit de tavanul prăbuşit în galeria în care muncea. Raul Cizmaşiu, unul dintre răniţii scoşi din subteranul minei Lupeni se află internat la spitalul din Petroşani, cu o rană la picior, iar starea sa de sănătate este stabilă.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Cine este minerul mort în galeria din Lupeni: Iuliu Codlean avea trei copii. „Vestea că a plecat din viaţa noastră ne-a şocat. Cuvintele sunt de prisos”

Iuliu Lucian Codlean, părinte pentru trei copii, a fost ultima victimă ucisă în subteranele Lupeniului, o mină cu o istorie îndelungată şi însângerată. Minerul a murit strivit de tavanul galeriei în care muncea, cu câteva zile înainte de a-şi serba ziua de naştere.

VIDEO Accident la Mina Lupeni. Un miner a murit, alţi doi sunt răniţi, unul grav. Operaţiunea de salvare a durat peste 15 ore

Doi dintre cei trei mineri prinşi în subteran au fost salvaţi de echipele de intervenţie: primul dintre ei este în stare gravă, cu multiple traumatisme şi fracturi, se află în comă indusă şi a fost transportat la Spitalul Floreasca din Bucureşti, în timp ce cel de-al doilea miner scos din subteran are răni superficiale. Cel de-al treilea dintre ei, găsit în jurul orei 5.00, nu a putut fi resuscitat.

VIDEO Scene dramatice la Mina Lupeni: „Minerii blocaţi în galeria surpată se aud strigând şi bătând în metale”. Salvatorii au ajuns la primii doi mineri blocaţi

Scene dramatice s-au petrecut în ultimele ore în faţa Minei Lupeni, unde zeci de localnici s-au strâns îngrijoraţi de soarta celor trei mineri blocaţi în subteranele exploatării, după ce tavanul galeriei miniere în care munceau s-a prăbuşit. Ministrul Energiei, Toma Petcu, a anunţat că echipele de salvare au ajuns la primii doi mineri blocaţi în subteran.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite