Atrocităţile celor mai temuţi torţionari ai regimului comunist: „Un tânăr a fost răstignit de zidul celulei şi ucis în bătaie“
0Nenumărate mărturii s-au păstrat despre ororile suferite de românii care s-au opus regimului comunist, iar unele personajele prin care acţiona acesta au intrat în istorie.
Eugen Ţurcanu, Alexandru Vişinescu şi Ioan Cârnu se numără printre torţionarii intraţi în istorie în urma atrocităţilor săvârşite în numele regimului comunist.
Ţurcanu - „monstrul” din Închisoarea Piteşti
Eugen Ţurcanu (1925 - 1954) a fost unul dintre cei mai faimoşi torţionari ai anilor 1950, cel care a pus în practică, prin tortură, experimentul „reeducării” deţinuţilor politici aflaţi în închisoarea Piteşti. Ţurcanu a participat direct la schingiuirea a câteva sute de deţinuţi, potrivit mărturiilor culese de-a lungul timpului. Mulţi dintre aceştia au murit ca urmare a bătăilor aplicate de Ţurcanu şi acoliţii acestuia. Nenumărate relatări despre chinurile la care au fost supuşi deţinuţii din închisoarea de la Piteşti, la începutul anilor 1950, l-au avut în prim-plan pe Eugen Ţurcanu.
„Ţurcanu avea figura leului: culca pe prici o victimă, se aşeza lângă ea şi începea treptat să o sugrume. Ajunsese să cunoască atât de bine reacţiile oamenilor, încât îşi doza asfixierea de mai multe ori, în doze pe care el le simţea potrivite, până ce omul îşi pierdea cunoştinţa. Bătaia cea mai obişnuită era cu pumnii şi ciomagul. Bătăuşii ajunseseră mari maeştri în lovituri date la cele mai vulnerabile părţi ale organismului. Sângele care curgea îi întărâta şi mai mult. Au fost rupte coaste, oase, coloana vertebrală. Au fost capete sparte, timpane distruse, ochi scoşi. Pe un tânăr l-au răstignit cu sfori de două cuie din perete şi a fost bătut în ficat până ce a murit. Cu scârbă Ţurcanu l-a coborât de pe perete şi l-a târât afară, unde autorităţile şi doctorul i-au încheiat proces verbal de deces pentru atac de cord. Altuia i s-a dat să bea apă sărată şi a murit în chinuri groaznice. Multora li s-au scos unghiile. De mai multe ori s-a folosit picătura chinezească, stropul care cădea în capul victimelor zi şi noapte până înnebuneau. Bătaia se aplica cu rupta sau sistematic. Mulţi au fost puşi pe ciomag şi bătuţi ori învârtiţi până îşi pierdeau cunoştinţa. Cu cât victima era o figură mai reprezentativă, cu atât intensitatea torturii era mai cumplită. Alt procedeu era “stiva”. Se făcea stivă de oameni, cum se fac stivele de lemne în păduri, apoi ciomăgaşii se urcau sus şi dansau şi loveau, încât victimele urlau de durere. Dar nu era voie să strigi. Cei ce strigau erau pedepsiţi în plus şi li se astupau gurile cu zdrenţele murdare cu care se spălau WC-urile”, mărturisea Ioan Ianolide, potrivit fericiticeiprigoniti.net.
Torţionarul a fost judecat şi executat în cele din urmă, chiar de cei cărora le servise.
Ciolpan – comandantul cu trei clase din închisoarea elitelor
Vasile Ciolpan (1920 - 2004) a fost, între anii 1950 şi 1955, comandat al închisorii Sighet, temniţa elitelor româneşti considerate un pericol pentru autorităţile comuniste. Avea doar trei clase primare, însă îl recomandau ataşamentul faţă de Partidul comunist şi ura faţă de „duşmanii” acestuia. Unii dintre foştii deţinuţi ai închisorii de la Sighetul Marmaţiei l-au descris ca fiind o „brută”.
„Când a fost adus Aurelian Bentoiu de la Bucureşti, bolnav, cu duba căilor ferate, în gara Sighet aştepta directorul şi cu câţiva gardieni ca să-l ia în primire. Bentoiu a arătat că, în starea de boală în care se găseşte, nu-şi poate duce tot bagajul: avea un sac greu şi un alt pachet destul de voluminos. <<Da ce, vrei să ţi-l duc eu? >> i-a răspuns Vasile Ciolpan şi i-a şi tras două palme. (…) Altă dată, la o percheziţie, a găsit asupra lui Sever Dan o cruce, făcută din două bucăţi de lemn. <<Ce e asta, mă?>> i-a strigat directorul furios şi l-a lovit cu crucea peste cap; după aceea, a rupt-o în bucăţi şi a zvârlit-o pe jos”, potrivit mărturiei unui fost deţinut, consemnată la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet. În 1955, Vasile Ciolpan a fost trecut în rezervă şi trimis în judecată fiind învinuit de „abuz şi neglijenţă în serviciu”, în urma mai multor nereguli stabilite de superiorii săi, în modul în care gestiona activitatea penitenciarului. Între anii 1950 şi 1955 nu s-au întocmit acte de deces, pentru cei peste 50 de deţinuţi decedaţi, iar familiile lor nu au fost înştiinţate. Între victimele închisorii Sighet s-au numărat mari personalităţi ale României interbelice: Iuliu Maniu, Sebastian Bornemisa, Radu Portocală, Constantin Argetoianu, Constantin I.C. Brătianu. Vasile Ciolpan a murit în aprilie 2004, la vârsta de 84 de ani.
Căpitanul Cârnu, călăul partizanilor din Munţii Făgraşului
Ioan Cârnu, un căpitan de Securitate în anii 1950, a rămas în istorie pentru torturile aplicate celor pe care îi ancheta, pentru a afla unde se ascund membrii grupării de rezistenţă anti-comunistă din Munţii Făgăraş. Una dintre victimele sale a fost Elisabeta Rizea (1912 – 2003), cea care a suportat 12 ani calvarul închisorilor regimului comunist. „Cârnu Ioan, căpitan, Nucşoara. L-a bătut pe soţul Elisabetei Rizea de «i-a rupt carnea de pe el». Pe Elisabeta Rizea a agăţat-o într-un cui din tavan, de părul împletit în coadă, femeia s-a prăbuşit, iar scalpul i-a rămas în tavan. Apoi a bătut-o cu un cauciuc, pe spate. Rănile fiind atât de grave a fost dusă la spital în cele din urmă, însă nu i se putea face nici o injecţie, pentru că la orice înţepătură izbucnea sângele. 10 zile Elisabeta Rizea a stat numai în frunte şi în genunchi. Cârnu a bătut-o şi în spital, într-o rezervă specială“, se arată în „Arhiva de istorie orală a Centrul International de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet - Cezar Zugravu, „O antologie a crimei“.
„Mi-a fost frică că atunci eram şi eu grăsuţă, nu prea tare, dar nu eram slută ca acum, şi stam şi ţipam şi spuneam: Domnule, împuşcaţi-mă, tăiaţi-mi capu', scoateţi-mi ochii, tăiaţi-mi limba, nu ştiu de ei, nu mă întrebaţi, că nu ştiu! Nu mă chinuiţi, nu mă lăsaţi fără mâini, mai bine împuşcaţi-mă!”, relata Elisabeta Rizea, în volumul Povestea Elisabetei Rizea (Humanitas, 1993).
Kaluşek, torţionarul lui Arsenie Boca
O povestire despre perioada petrecută de duhovnicul Arsenie Boca în arestul din Braşov, în 1948, dezvăluie cât de temut era Kaluşek, şeful Siguranţei din Braşov. Victor Roşca, autorul volumui „Moara lui Kalusek. Începutul represiunii comuniste”, (Editura Curtea Veche, 2007) susţinea că, după ce era dată stingerea în camerele deţinuţilor, Arsenie Boca era luat din celulă şi bătut sistematic din ordinile şefului Securităţii.
„S-a deschis uşa celulei noastre. Cineva a intrat tiptil şi s-a îndreptat spre priciul nostru. S-a oprit în dreptul părintelui Arsenie şi cu o mână l-a tras de picior, iar cu cealaltă i-a făcut semn să tacă. Părintele s-a sculat în linişte, s-a încălţat şi a dispărut între zidurile «morii». Spre ziuă, părintele Arsenie a fost readus în celulă. Am distins apoi clar mersul târâş, al unui schilodit între paşii îndesaţi ai gardienilor, care-l cărau de subţiori”, scria autorul. Fostul deţinut poltic Victor Roşca adăuga că securiştii l-au chinuit pe duhovnic, în timp ce acesta se ruga pentru ei. „Atunci, toţi demonii lui Kalusek se năpusteau asupra lui; fiecare vroia să dea măcar un pumn unui «sfânt», ca să-şi arate fidelitatea faţă de doctrina Partidului. Dar, spre deosebire de ceilalţi deţinuţi, ce urlau în timpul torturii, părintele se ruga pentru bătăuşi. Şi, prin sfinţenia sa, a reuşit să-i îmblânzească. De atunci, Kalusek, şeful Siguranţei Regiunii Braşov, cel mai înrăit torţionar, i-a permis să primească mâncarea de la femeile ce vin zilnic la poartă. Pentru că el n-a fost uitat de credincioşi nici chiar aici”, susţinea autorul cărţii „Moara lui Kalusek“.
Alexandru Vişinescu
În februarie 2016, Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii. Alexandru Vişinescu, în vârstă de 92 de ani, a fost primul torţionar din închisorile comuniste condamnat pentru crime împotriva umanităţii, fiind acuzat de terorizarea a cel puţin 140 de deţinuţi. Anchetatorii susţineau că în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deţinuţii politici la acte de tortură, cu scopul de a-i extermina. Astfel, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate, a arătat Parchetul instanţei supreme. „Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate“, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei. I on Ficior, fostul comandant al coloniei de muncă Periprava, a fost al doilea torţionar trimis în judecată pentru infracţiuni împotriva umanităţii. Procesul său a început în august 2014, la Curtea de Apel Bucureşti. În august 2014, Parchetul General l-a trimis în judecată pe torţionarul Ioan Ficior pentru infracţiunea de crime împotriva umanităţii. Potrivit procurorilor, Ion Ficior este responsabil pentru moartea a 103 deţinuţi din lagărul Periprava.
Vă recomandăm şi:
Bancul interzis de comunişti pentru care românii erau trimişi în închisoare
Se încarcă comentariile...
