Ce aflau elevii în comunism despre marii domnitori. Miturile eroice despre Vlad Ţepeş, Burebista, Decebal şi Huniazi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilustrate din Povestiril Istorice, de Dumitru ALmaş.
Ilustrate din Povestiril Istorice, de Dumitru ALmaş.

Şcolarii din anii regimului comunist învăţau despre Burebista, Decebal şi domnitorii medievali din istoria românilor lucruri cu totul diferite faţă de mărturiile documentate de istorici.

„Povestiri istorice” a fost una dintre cele mai faimoase cărţi pentru copii din anii regimului comunist. Autorul ei, Dumitru Almaş, scria în prefaţa manualului că îşi dorea ca prin istorisirile sale să îi ajute pe cei mici să desluşească adevărul istoric şi legendele patriei.

„Auzite încă din copilărie, am credinţa că faptele strămoşilor noştri se vor imprima în conştiinţa copiilor adânc şi de neuitat, că sentimentul legăturii cu strămoşii se va sădi în străfundul sufletului şi va ajuta la clădirea conştiinţei patriotice şi cetăţeneşti, a conştiinţei umane în genere. Istoria care nu se uită devine legendă, iar legenda este aureola care împodobeşte istoria şi luminează cu spor de lumină dragostea de ţară”, scria Dumitru Almaş. Cele mai importante personaje din istoria românilor au devenit, în celebra carte din anii 1980, eroi de legendă. Iată ce aflau copii despre Burebusta, Decebal, Ioan de Hunedoara, Ştefan cel Mare sau Vlad Ţepeş.

Burebista – străbunul străbunilor
Autorul istorisirii despre regele Burebista arăta cum a creat acesta Dacia. „Bunicule, cine a făcut Dacia? – Păi... poporul dacilor. Adică străbunii străbunilor noştri. – Şi pe daci cine i-a învăţat să facă ţară? Conducătorii lor. Adică dacii cei înţelepţi şi viteji. Cel mai înţelept şi viteaz dintre conducătorii străbunilro noştri daci a fost regele Burebista. – Burebista! A strigat Dorina, foarte bucuroasă că aude un nume aşa de vechi şi sunător, ca o bătaie într-o tobă de aramă. – Şi ce fapte a făcut... Burebista? Multe şi măreţe, dragă Andrei. Mai întâi, Burebista a unit poporul dacilor într-o singură ţară mare, numită Dacia, cum v-am mai spus. Pe el l-a ajutat un bătrân înţelept, numit Deceneu”, relata autorul povestirii.

Chiar dacă autorul exagera în descrierea lui Burebista şi a faptelor sale, unele dintre relatări sunt susţinute de izvoare istorice. „Lăsând la o parte trecutul îndepărtat al geţilor, întâmplările din vremea noastră sunt următoarele: ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista i-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi prin ascultare faţă de porunci, încât în câţiva ani a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut şi de romani”, scria istoricul antic, Strabon, în Geografia, potrivit autorilor volumului „Izvoare privind istoria României”, publicat de Editura Republicii Populare Române, în 1964.

Burebista, lider al dacilor despre care se crede că ar fi întemeiat primul stat al acestora

Decebal, eroul dacilor
Într-o altă povestire faimoasă a anilor 1980, regele Decebal era prezentat ca învingător în lupta cu un general roman.

„Mult au luptat dacii cu romanii, care voiau să cucerească Dacia şi să supună poporul dac. La început au biruit dacii. Aşa, de pildă, când împăratul romanilor a trimis o oaste mare împotriva lui Decebal, acesta şi-a strâns oştenii şi i-a ieşit in cale. (...) Văzând primejdia, generalul roman a cerut să lupte singur, cu Decebal. Acesta i-a trimis vorbă: <<M-aş lupta, bucuros, căci nu mă tem de moarte şi mă ştiu viteaz. Dar rangul mă opreşte să lupt cu cineva care nu-i de rangul meu. Dacă vine împăratul tău, da, mă bat cu el, fără şovăire. Iar acum, viteazule roman, îţi trimit pe cel mai vrednic general al meu, pe Duras. Luptă-te cu el. Şi de-l vei birui, slobod eşti să te-ntorci în împărăţia ta, cu toţi ai tăi.>> Trufaş, generalul roman n-a primit să se bată cu un general dac. A strigat: <<Eu sunt general roman! Nu mă lupt cu orice general…>> Văzând atâta trufie, ce s-a gândit Decebal? <<Decât să pierd mulţi soldaţi în bătălie, mai bine îmi calc pe inimă şi mă lupt eu, deşi sunt rege şi el general.>> Aşa a făcut. După multe lovituri de spadă, Decebal l-a doborât pe acel general viteaz, dar prea încrezător în sine. L-a învins, însă nu l-a ucis, ci i-a spus: <<Îţi las viaţa, porunceşte ostaşilor tăi să se retragă din ţara mea.>> S-a dus generalul roman la ai săi. Dar împăratul roman l-a primit cu mânie, l-a socotit nevrednic şi l-a osândit la moarte. Apoi romanii s-au retras din Dacia”, scria Dumitru Almaş.

columna

Autorul relata despre prima lutpă de la Tapae, Porţile de fier ale Transilvaniei, care ar fi avut loc, potrivit mărturiilor istorice, în anul 87. Potrivit istoricilor, la ordinele împăratului Domiţian, generalul Cornelius Fuscus a traversat Dunărea cu cinci legiuni romane. Armata sa a fost prinsă într-o ambuscadă la Tapae şi a fost înfrântă, iar toţi soldaţii Legiunii a cincea, împreună cu generalul Fuscus, au murit. Dacii au capturat atunci steagurile şi maşinile de luptă ale romanilor. Un an mai târziu, însă, romanii conduşi de generalul Tettius Iulianus au atacat din nou Dacia şi au reuşit să obţină o victorie împotriva dacilor, la Tapae. I-au învins pe daci, însă au suferit pierderi însemnate. Armata lui Decebal s-a retras în munţi, din calea romanilor, care au renunţat să o urmărească şi să o zdrobească.

Iancu de Hunedoara şi prizonierii
Una dintre cele mai cunoscute legende relatate de Dumitru Almaş vorbeşte despre turcii care au săpat fântâna Castelului Corvinilor. Povestea nu este documantată istoric, însă este „probată” de o inscripţie cu litere arabe aflată în curtea castelului medieval.

castel hunedoara iancu

„Într-o zi de vară, Iancu Corvin i-a biruit pe turci în bătălia de pe râul Ialomiţa. La sfârşitul luptei, el a cercetat prizonierii turci. Erau mulţi, iar unii tare furioşi. Şi pe când îi împărţea care şi unde să fie duşi, trei prinşi s-au năpustit deodată asupra lui Iancu, să-l sugrume. Noroc că voievodul era voinic şi mânuia spada mai bine ca oricine. Ba i-au venit în ajutor şi doi slujitori. <<Duceţi-i în castelul de la Hunedoara şi daţi-i fiarelor, să-i sfâşie!>>, a poruncit el, cu mânie mare.  În castel, vâzându-i soţia lui Iancu, ce tineri erau acei prizonieri turci, a cuprins-o mila. Le-a zis: <<Dacă săpaţi o fântână aici, în curtea castelului, o fântână cu apă bună de băut, vă iert şi vă las slobozi>>. Trei ani au săpat cei trei prizonieri în stâncă. O muncă mai grea ca aceea greu se putea închipui. Dar ei, cu nădejdea că-şi vor câştiga libertatea, şi-au înzecit puterile şi au săpat adânc, adânc, până au dat de apă. Când prizonierii s-au înfăţişat cu cel dintâi pocal de apă din acea fântână, s-a nimerit să fie în castel şi Iancu Corvin. I-a plăcut mult apa: rece, cristalină. Amintindu-şi făgăduiala, soţia voievodului s-a rugat: <<Să-i iertăm, măria ta, ne-au dat apă în castel>>. Iancu însă nu s-a înduplecat: <<Le mulţumesc pentru fântână, dar porunca-i poruncă: în groapa cu fiare sălbatice şi flămânde să fie aruncaţi>>. Auzind care le va fi sfârşitul, prizonierii au cerut îngăduială trei zile, până vor săpa nişte slove turceşti pe marginea fântânii. <<Să scrie, dacă asta vor>>, a îngăduit Iancu. Peste trei zile, a venit la fântână şi-a întrebat: <<Ce aţi scris acolo?>> <<Apă ai, inimă n-ai>>, a tălmăcit, cu îndrăzneală, unul din prizonieri. <<Voi îmi cereţi mie inimă? le-a strigat Iancu. Îmi cotropiţi ţara şi-mi ucideţi vitejii, vă năpustiţi asupra-mi să mă ucideţi şi vreţi să mai am milă pentru voi? Cum de nu v-au sfâşiat fiarele, acum trei ani?>> <<Soţia ta, voievoade, ne-a făgăduit libertatea, dacă săpăm fântână în stâncă şi aducem apa în castel>>, a lămurit altul dintre prizonierii turci. <<Ai făgăduit tu asta?>> şi-a întrebat voievodul soţia. <<Da>>, a răspuns doamna. <<Atunci să fie slobozi! Făgăduiala dată e datorie curată. Şi, acolo unde veţi merge, spuneţi că stăpânul Castelului Hunedoara are şi apă în castel şi milă omenească în inimă>>.

Cum făcea dreptate Vlad Ţepeş
Şcolarii puteau afla în anii 1980 cum ajunsese Vlad Ţepeş faimos, datorită metodelor sale „de a face dreptate”:

„Ţepeş e un nume ori o poreclă cumplită pentru că vine de la cuvântul ţeapă. Ca să înţelegeţi de ce i s-a zis aşa, vă spun că, după domnia bunului şi înţeleptului Mircea cel Bătrân, au urmat nişte voievozi mai slabi sau rău voitori. Turcii loveau tot mai cu putere hotarul. În ţară se încuibase multă neorânduială. Se iviseră mulţi mincinoşi, mulţi hoţi, trădători, ucigaşi şi alţi răufăcători. Era greu de trăit că aceşti tâlhari şi ucigaşi numai pozn, necazuri şi rele săvârşeau, iar ţara se părăginea. Îndată ce a ajuns domn, Vlad vodă a luat o hotărâre straşnică: orice tâlhărie, orice neregulă sau nelegiuire s-a pedepsească prin ţeapă. Afla că unul e leneş? Îl poftea în ţeapă. Prindea un hoţ? În ţeapă cu el. Se ivea un trădător? Ţeapa îi ştia de nume. Ce să mai spun de ucigaşi? Că tot în ţeapă îşi dădeau duhul. Chiar şi pe mulţi tătari şi turci, prinşi la pradă, i-a tras în ţeapă. Se dusese vestea în lumea largă de osândele lui Vlad vodă. Şi aşa i-au zis Ţepeş. (...) Vlad vodă era aspru, foarte aspru, dar drept. Îi ura pe cei ticăloşi, şi îi iubea pe cei buni şi cinstiţi, pe cei harnici şi gospodari”, scria autorul Povestirilor Istorice. Voievodul muntean Vlad Ţepeş (1431 - 1476) a rămas în istorie şi datorită numeroaselor legende despre atrocităţile comise. Potrivit saşilor din Transilvania, cu care acesta se afla în conflict, Ţepeş ordona deseori ca osândiţii să fie jupuiţi de piele, fierţi, decapitaţi, orbiţi, strangulaţi, spânzuraţi, arşi, fripţi, ciopârţiţi, bătuţi în cuie, îngropaţi de vii sau erau mutilaţi prin tăierea nasului, urechilor, organelor genitale şi a limbii. Cronicarii turci au oferit descrieri asemănătoare despre faptele cumplite ale domnitorului. Nu se cunoaşte cât adevăr se află în legendele despre Vlad Ţepeş.

Imagine indisponibilă

Vă recomandăm să citiţi şi:

Legendele celor mai siniştri monarhi medievali: sultanul obsedat de virgine şi grozăviile lui Ivan cel Groaznic

Topul ciudăţeniilor din viaţa de zi cu zi a medievalilor. Umorul negru şi obsesiile sexuale le ridicau moralul strămoşilor

Bordelurile de lux din Evul Mediu. Viaţa de coşmar a prostituatelor în vremea în care sexul era privit ca un rău necesar

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite