Cele mai puternice plante vindecătoare ale strămoşilor noştri. Ierburile cu care dacii tratau durerile de dinţi şi ulcerul
0Numeroase plante medicinale au păstrat denumiri dacice, susţin istoricii, adăugând că încă din cele mai vechi timpuri erau recunoscute pentru proprietăţile lor vindecătoare.
Plantele medicinale aveau un loc important în tratamentele folosite din cele mai vechi timpuri de strămoşii noştri. Cele mai cunoscute menţiuni despre rolul acestora i-au fost atribuite medicului militar antic Pedanios Discoride, care în a doua jumătate a secolului I. d. Hr., a scris mai multe ucrări în care amintea zeci de ierburi vindecătoare cu nume dacic. Mai multe dintre numele dacice de plante erau omonime cu denumirile latine sau greceşti – limbi folosite în Dacia, spun istoricii.
Menţionările plantelor medicinale folosite de strămoşii noşti ofereau dovada că aceştia îşi căpătaseră prestigiul în materie de cunoştinţe de medicină, în lumea greco-romană, informa istoricul Ion Horaţiu Crişan în volumul „Medicina în Dacia” (Editura Dacica, 2007). În aceeaşi lucrare, istoricul descria cele 21 de plante cu nume dacice înregistrate de Discoride, precizând că în realitate numărul remediilor naturiste folosite de strămoşii noştri era mult mai mare.
Iată cele mai cunoscute plante vindecătoare ale dacilor, redate de istoricul Ion Horaţiu Crişan:
1. Aniarsexe (Onobrychis viciaefolia Scop., Iarbă săracă, Sparcetă, Baltarină). „Dioscorides spune că planta are puterea de a vindeca abcesele simple. Băută cu vin este bună în retenţia de urină, iar ca alifie, amestecată cu untdelemn, este sudorifică”, informa istoricul în cartea „Medicina în Dacia” (Editura Dacica, 2007).
2. Boudathla (Anchusa officinalis L., Limba boului, Miruţă). „Dioscoride spune că planta pusă în vin pare să fie binefăcătoare (înveselitoare, sudoriforică). Este recomandată contra guturaiului, bronşitei, iritaţiilor rinichilor şi retenţiei urinare. Pentru a uşura transpiraţia se foloseşte sub formă de infuzie sau decoct, în bolile infecţioase, ca rujeola ori scarlatina”, scria I.H. Crişan.
3. Cinouboila (Bryonia alba L., Mutătoare, împărăteasă, Brei, Cucurbeţea, Murătoare cu poame negre, Tidvă de pământ). „Dioscoride spune că frunzele, fructul şi rădăcinile acestei plante au efecte puternice; din cauza aceasta se pune, cu sare, pe ulceraţii şi pe cangrene. Rădăcina plantei curăţă şi netezeşte pielea şi elimină petele de soare. Este bună în epilepsie, în apoplexie şi ajută celor care au ameţeli. Dacă se bea în cantitate mică, ajută celor muşcaţi de viperă. Omoară fătul. Uneori tulbură mintea, iar, dacă este pusă în vulvă, face să vină şi cel de al doilea copil (gemelar)”, scria I. H. Crişan.
4. Coadama ori Coalama (Alisma plantago-aquatica L., Limbariţă, Codru, Limba bălţilor, Limba broaştei, Limba oii, Pătlagina apei, Podbeal de apă). „Dioscoride spune că această plantă este răcoritoare şi astringentă, fiind bună pentru mâncărimi şi pentru ulceraţiile învechite, care rod ţesuturile”, informa autorul.
5. Coicolida sau Coicodila (Physalis alkekengi L., Păpălău, Cireaşa ovreilor, Beşicuri, Buruiană de bubă, Iarba bubei, Gogoaşe, Papele). „Dioscoride afirmă că fructul acestei plante, dacă este băut, curăţă icterul, fiind un bun diuretic. El mai spune că sucul stors din plantă şi uscat la umbră îşi păstrează întreg efectul”, arăta I. H. Crişan.
6. Dielleina (Hyoscyamus niger L., Măsălariţă, Nebunariţă, Sunătoare). „Dioscoride crede că planta provoacă nebunie şi somn greu, fiind de aceea greu de folosit. O varietate a acestei buruieni are efecte mai moderate şi este bună pentru tratamente. Se foloseşte împotriva scurgerilor fierbinţi, împotriva durerilor de urechi şi a durerilor la organele genitale feminine”, relata istoricul.
7. Diesema (Verbascum phlomoides L., Lumânare, Lumânare ţepoasă. Coada boului, Coada lupului, Coada mielului, Coada vacii, Lumânărică, Coravatic, Lipan). „Dioscoride arată că rădăcina acestei plante este astringentă şi se dă cu vin celor care au diaree. Fiertura este bună pentru rupturi, spasme şi tuse învechită. Dacă se clăteşte gura cu ea, ajută la durerile de dinţi”, scria I. H. Crişan.
8. Doctila, Chodela, Dochela (Ajuga chamaepitys L., Tămâiţă de câmp). „Dioscoride afirmă că frunzele acestei plante, dacă sunt băute cu vin timp de şapte zile, lecuiesc icterul, iar, dacă sunt băute 40 de zile, lecuiesc sciatica. Planta se dă suferinzilor de ficat şi celor care urinează greu”, scria Ion Horaţiu Crişan.
9. Duodela sau Diodela (Achillea millefolium L., Coada şoricelului, Alunele, Sorocină). „Dioscoride spune că, băută în fiertură simplă sau amestecată cu oţet şi miere, buruiana înlătură inflamaţiile şi elimină fierea. Foloseşte şi astmaticilor sau melancolicilor. Se mai utilizează pentru stimularea poftei de mâncare şi curăţirea sângelui, bolile de nervi, durerile de şale şi hemoroizi”, informa I. H. Crişan.
10. Dyn (Urtica dioica L., Urzică, Urzică mare, Urzică de pădure). „Dioscoride spune că frunzele acestei plante vindecă, sub formă de cataplasme, muşcăturile de câine şi ulceraţiile cangrenoase sau carcinomatoase. Buruiana este bună la luxaţii, umflături, parotidite, tumori axilare, abcese. Se aplică cu ceară celor care suferă de splină”, scria autorul volumului „Medicina în Dacia”.
Lămâiţă pentru viermii intestinali
11. Guoleta (Lithospermum arvense L., Mărgeluşe, Mei păsăresc). „Dioscoride arată că sămânţa acestei plante, băută cu vin, sfărâmă pietrele la rinichi şi dă drumul urinei”, informa I. H. Crişan.
12. Mendruta (Veratrum album, Strigoaie, Steregoaie). „Dioscoride spune că fructul acestei plante, zdrobit şi băut cu vin, cam o ceaşcă mare, foloseşte celor cu dizenterie şi colici. El mai afirmă că opreşte fluxul menstrual”, arăta autorul.
13. Mizela (Thymus vulgaris L., Lămâioară, Cimbru, Lămâiţă). „Dioscoride notează că fiertura din această plantă, băută cu sare şi cu oţet, ajută la eliminarea prin scaun a secreţiilor provenite din
inflamaţii. Fiartă cu miere, e de folos celor care nu pot respira decât în poziţie ridicată, astmaticilor. De asemenea, elimină viermii intestinali, porneşte fluxul menstrual şi face să vină şi al doilea copil gemelar”, scria Crişan.
14. Priadila (Clemantis vitalba L., Curpen, Viţă albă, Archi, Luminoasă). „Dioscoride spune că tulpina acestei plante este diuretică, porneşte fluxul menstrual şi înlătură durerile de splină. De asemenea, trebuie recomandată epilepticilor, paraliticilor şi celor care au ameţeli. Se mai foloseşte contra tusei şi pentru creşterea părului”, informa Ion Horaţiu Crişan.
15. Propodila, Procedila (Potentilla reptans L., Cinci degete, Iarba degetelor, Ochiul boului). „Dioscoride arată că, dacă rădăcina acestei plante se fierbe cu apă, până ce lichidul scade la o treime, şi apoi se ia în gură, durerile de dinţi se liniştesc. Fiertura vindecă ulceraţiile putrede ale gurii. Sub formă de gargară, înlătură inflamaţiile faringiene”, se arată în volumul Medicina în Dacia.
Brusture pentru ulceraţii
16. Riborasta (Lappa maior Gartn., Brusture). „Dioscoride afirmă că rădăcina acestei plante, băută cu fructul de pin, este de folos celor care scuipă sânge şi la puroieri. Aplicată prin cataplasme este bună la luxaţii, iar frunzele, sub aceeaşi formă, ajută la ulceraţiile vechi”, scria Ion Horaţiu Crişan.
17. Salia (Datura stramonium L., Ciumăfaie, Alaur, Bolondariţă). „Dioscoride spune că frunzele, fructul şi sucul acestei plante, ţinute în vin şi aplicate sub formă de cataplasme, fac să iasă aşchiile de lemn sau tot ce-a intrat străin în corp. Băută, fiertura vindecă retenţia de urină, sparge pietrele din vezica urinară şi porneşte menstruaţia”, scria Crişan.
18. Sciare (Dipsacus pilosus L., Varga ciobanului, Scăiuş). „Dioscoride afirmă că rădăcinile acestei plante, fierte în vin şi pisate până capătă grosimea unui amestec de ceară cu untdelemn, vindecă,
aplicate local, crăpăturile şi fistulele anale”, infora autorul.
19. Stirsozila (Erythraea centaurium Pers., Fierea pământului, Floare de friguri, Cintaură, Frigor, Frigurică, Potroacă, Scânteuţă de friguri, [intaură). „Dioscoride consemnează că, sub formă de cataplasmă, planta verde cicatrizează rănile, curăţă ulceraţiile vechi şi le închide. Fiartă şi
băută, înlesneşte evacuarea fierii”, relata Ion Horaţiu Crişan.
20. Tendila, Teidila (Mentha piperita L., Izmă, Izmă bună, Gingiurnă, Mintă). „Dioscoride consideră că planta, băută şi aplicată sub formă de cataplasme, este de folos celor muşcaţi de şerpi”, informa istoicul.
21. Usazila (Cynoglossum officinale L., Arariel, Limba câinelui, Arăţiel, Plescăiţă roşie, Poalele mâţii). „Dioscoride spune că frunzele acestei plante, zdrobite şi amestecate cu grăsime veche de porc, vindecă muşcăturile de câine, chelia şi arsurile. Planta, fiartă băută cu vin, este laxativă”, se arată în volumul „Medicina în Dacia” (Editura Dacica, 2007).
Pe lângă plantele medicinale, dacii se bucurau de efectele binefăcătoare ale izvoarelor termale răspândite în ţinutul lor. Unele plante erau folosite ca otrăvuri puternice. „Este foarte probabil că şi numărul otrăvurilor, ca şi cel al plantelor de leac, cunoscute la geto-daci, a fost mult mai mare decât cel înscris în izvoarele greco-romane”, informa Ion Horaţiu Crişan.
Mortalitatea şi morbiditatea erau ridicate în lumea antică, afirma autorul, foarte puţini oameni ajungeau la vârsta de 50 de ani, iar vindecătorii reuşeau doar într-o mică măsură să înlăture cauzele care le generau.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Matriţa de la Sarmizegetusa Regia, considerată printre cele mai valoroase piese arheologice descoperite în ultimele decenii în România, ascunde enigme care până în prezent nu au putut fi descifrate. Unele dintre ele sunt legate de prezenţa animalelor fabuloase încrustate în artefactul antic din bronz: grifoni cu capete de lup şi cozi de leu, înfăţişări extrem de rare în arta popoarelor din Antichitate.
Nicolae Ceauşescu şi-a anunţat vizita la Sarmizegetusa Regia la începutul anilor ’80. În aşteptarea lui, vechea capitală a Daciei din Munţii Orăştiei urma să treacă printr-una dintre cele mai mari transformări: a fost „împodobită“ cu blocuri şi discuri din beton şi prefabricate. Lucrările au lăsat urme adânci.
Geţii aveau obiceiul să îşi ia mai multe soţii, la sarmaţi femeile care nu deprindeau mânuirea armelor şi nu ucideau erau pedepsite să nu se căsătorească, sciţii erau desfrânaţi, dar o parte a populaţiei suferea de afecţiuni sexuale, iar tracii îşi lăsau fiicele să ducă o viaţă libertină, înainte de căsătorie. Sunt doar câteva dintre relatările din Antichitate despre obiceiurile din viaţa privată a strămoşilor noştri.
O serie de anecdote ce datează din Antichitate i-au prezentat pe daci în roluri mai puţin obişnuite. Autorii povestirilor scurte şi amuzante relatau despre cum au reuşit dacii să le înşele vigilenţa romanilor, de ce au renunţat la vin sau de ce trăgeau cu săgeţi spre cer, în timpul furtunilor.
Se încarcă comentariile...
