Controversele cumplitelor revolte ale moţilor. Cum s-au răzbunat iobagii lui Horea: „Femeii pe cale să nască i-au tăiat copilul din pântece şi l-au luat în furci”
0
Răscoala din toamna anului 1784, condusă de Horea, a avut ecouri în Europa sfârşitului secolului al XVIII, iar martiriul lui Horea l-a transformat într-un personaj legendar. Mărturiile vremii prezintă numeroase controverse privind modul s-au desfăşurat evenimentele şi despre atrocităţile comise de cei implicaţi în răscoală.
Revoltele ţărănimii iobage împotriva feudalilor, cunoscute în istoria românilor ca Răscoala lui Horea, au izbucnit în primele zile din noiembrie 1784 în satul hunedorean Curechiu şi s-au extins cu repeziciune în Ţara Zarandului şi apoi în alte teritorii din Transilvania. Prin amploarea şi violenţa lor, dar şi prin modul în care au fost reprimate, au stârnit un adevărat cutremur, potrivit unor istorici, în comunităţile din Transilvania sfârşitului secolului al XVIII-lea. Au trecut peste 230 de ani de la revoltele din toamna târzie a anului 1784, care au marcat un moment crucial în istoria poporului român, iar mărturiile despre împrejurările în care s-au petrecut continuă să stârnească numeroase controverse. Iată câteva dintre acestea.
De ce s-au răsculat iobagii
Starea de spirit a ţăranilor români din Transilvania secolului al XVIII-lea era apăsătoare. Oamenii erau tot mai împovăraţi de sarcinile iobăgeşti, de conflictele cu funcţionarii nobilimii şi de abuzurile la care erau supuşi de nobili. „Iobagii n-aveau nici măcar dreptul să reclame în contra asupritorilor. Ţăranul nu era decât un sclav, fără drepturi politice şi civile, condamnat chiar prin lege ca el niciodată să nu mai poată scutura jugul, declarat incapabil de a putea câştiga avere, lipsit de libertate personală şi lipsit chiar de dreptul da a se putea apăra în contra domnului său, pe care nu putea să-l cheme în judecată”, scria Ion Abrudeanu, în volumul „Moţii, Calvarul unui popor eroic dar nedreptăţit” (1938).
Cum a devenit Horea eroul moţilor
Horea devenise un personaj important în Transilvania încă din anul 1780, o vreme în care a fost ales ca reprezentant al moţilor din satele din jurul Abrudului. Era cunoscut ca apărător al drepturilor lor şi mai ales, ca omul care putea fi primit la Curtea Împărătească din Viena, pentru a expune plângerile muntenilor despre numeroasele abuzuri şi cruzimi la care aceştia erau supuşi. Unii istorici susţin că trecerea de care se bucura Horea la Curtea din Viena se datora faptului că era membru al unei loji masonice sau ar fi avut legături strânse cu masoneria.
Cum i-a determinat Horea pe ţărani să se răscoale
Unii istorici susţin că în primăvara anului 1784 Horea a fost în audienţă la Curtea din Viena, unde a fost primit chiar de împăratul Iosif II. La întoarcere i-a anunţat pe moţi că împăratul a dat în repetate rânduri ordine în Transilvania ca ţăranii să nu mai facă servicii nobilor în măsura de până atunci şi că „împăratul l-a autorizat pe el ca să răscoale pe românii din Ardeal şi cu ajutorul lor să extermine pe toţi magnaţii, pe toţi nobilii şi pe ceilalţi unguri, să le prădeze şi prefacă în cenuşă toate curţile şi averile, aşa ca să nu mai rămână piatră pe piatră, căci aceasta este voinţa şi porunca împăratului”, scria Ion Abrudeanu. Pentru a convinge ţărănimea, Horea s-a prezentat în faţa moţilor cu o cruce aurită pe care se afla chipul împăratului Iosif II.
Femeile măcelărite
Răscoala a izbucnit cu furie, în satele din vecinătatea Devei, iar atrocităţilor săvârşite de ionagi le-au căzut victime nobilii din familia Kristyori. „Pe văduva lui Mihail Kristyori după ce au bătut-o şi au zdrobit-o crunt, au aruncat-o într-o băltoacă, unde a zăcut până a treia zi pe jumătate moartă şi apoi din bătaia cumplită, de foame, de sete a treia zi a murit. Acolo au îngropat-o, unde se arunca gunoiul, la colţul grajdului său, ţiganii. Pe o fată de măritat a acestei văduve, chinuind-o, bătând-o cumplit în casa lor, acolo a zăcut şi s-a chinuit. Din pricina ţăranilor nu i s-a putut veni în ajutor. In chinurile sale aşa s-ar fi tânguit: <<mamă dragă a treia zi şi eu vin după tine>>, după cum a treia zi a şi murit. Ţiganii apoi, dezbrăcând-o, i-au legat un ştreang de tei de grumazi, aşa au târât-o în grădina de pruni şi acolo săpându-i groapa au înmormântat-o”, scria istoricul David Prodan, citând mărturia preotului Anderi Jancso, din Crişcior.
Nu au fost cruţaţi copiii
Fii nobilului Mihail Kristyori au căzut victime răsculaţilor, împreună cu acesta. „Pe un copilaş al văduvei, după ce l-au omorât ţăranii cu multe lovituri, l-au aruncat ţiganii gol în groapa săpată într-un strat de legume. Pe un alt copil al ei, de zece ani, l-au bătut crunt, l-au chinuit, capul, braţele aşa i le-au zdrobit de a ajuns pe mâna felcerului. Pe văduva Iulia Kristyori găsită pe câmp, aşa au bătut-o de trupul îi semăna cu pănura neagră, capul spart, trupul, braţele numai umflături. Ar fi trebuit să moară dacă nu era lecuită insistent”, informa preotul citat de istoricul David Prodan în volumul Răscoala lui Horea.
Alte mărturii vorbesc despre atrocităţi care depăşesc orice imaginaţie. „Soţiei lui Krâjnik pe cale să nască i-ar fi tăiat copilul din pântece. Scos viu, unul l-ar fi luat în furcă de fier, altul i-ar fi tăiat capul şi apoi ceilalţi l-ar fi tăiat în bucăţi. Pe doi copii i-ar fi îngropat de vii, mai respirând încă. În mărturiile celor 32 de ascultaţi însă nimic despre aşa ceva”, relata David Prodan. Horea însă nu a fost prezentat deloc în centrul scenelor cumplite, despre care au mărturisit ulterior, apropiaţii victimelor.
Abrudul, trecut prin teroare
Orăşelul minier Abrud a devenit un loc al terorii inspirate de cetele de iobagi, în toamna anului 1784. „Ţăranii năvăliră în 6, dimineaţa, cu strigăte îngrozitoare: omorâm pe unguri nici picior să nu rămână! Începu o distrugere, o pradă cumplită, care ţinu trei zile şi două nopţi. Devastară primăria, casele nobililor, cetăţenilor, bisericile. Nu cruţară decît casa de schimb şi casele româneşti. La primărie prădară casieria, distruseră, împrăştiară jate scriptele, privilegiile, sigiliul oraşului. Sparseră închisoarea şi eliberară pe cei închişi acolo pentru delicte de drept comun”, afirma David Prodan.
Mai mulţi localnici au fost ucişi în bătaie, chiar dacă unii au încercat să se ascundă în biserici şi în galeriile miniere. Totuşi, afirmă istoricii, marea parte a populaţiei a fost cruţată, însă, cu o condiţie. „Luni, 8 Novembre, ţăranii cari ocupaseră Abrudul publică în mijlocul pieţei că porunca lui Dumnezeu şi a împăratului este că cine nu trece la religia românească şi cine nu se îmbracă în haine româneşti, va fi tras în ţeapă în faţa casei sale sau i se taie capul”, relata Ion Rusu Abrudeanu. După aceste scene, Abrudul a fost părăsit de trupele ţărăneşti, care, împărţite s-au îndreptat spre Valea Arieşului şi spre Zlatna şi Valea Ampoiului.
Supliciul liderilor răscoalei
În iarna anului 1784, cetele de răsculaţi s-au împrăştiat, iar Horea şi Cloşca, liderii răsculaţilor, s-au refugiat în munţi. Au fost prinşi, după ce au fost trădaţi. Un alt conducător al moţilor, Crişan, a sfârşit spânzurat în celula sa, în timp ce pentru Horea şi Cloşca, autorităţile au pregătit o moarte înfiorătoare, după legile vechi ale torturii. „Pe Horea şi Cloşca i-au frânt cu roata de vii luni şi apoi i-au tăiat în patru şi i-au trimis în toate părţile. Capul lui Cloşca l-au adus aici în piaţă, tocmai când treceam, îl ţineau fipt într-o ţeapă aproape de carul meu. Şi eu m-am uitat bine la el, dar n-am văzut nicicând şi nici nu mi-am închipuit să pot vedea aşa ceva fără oroare. Dar mărturisesc, l-ara privit tocmai cu sânge rece, ca când n-ar fi fost cap de om”, scria contele Samuil Teleki, în martie 1785, într-o scrisoare citată de istoricul David Prodan.
Vă recomandăm şi:
Târgul de fete de pe Muntele Găina i-a fascinat dintotdeauna pe călătorii străini. Povestea a acestui obicei, aşa cum se desfăşura la sfârşitul secolului XIX, a fost relatată în detaliu de scriitorul Jokai Mor, în romanul „Sărmanii Bogaţi". Autorul se arăta impresionat de tradiţia din Apuseni, dar oferea şi o explicaţie pentru ea.
Avram Iancu a fost una dintre marile personalităţi ale Transilvaniei secolului XIX. Supranumit „Crăişorul munţilor”, Avram Iancu s-a numărat printre principalii eroi ai mişcărilor revoluţionare din anii 1848 şi 1849. A rămas un simbol al patriotismului românesc, deşi o serie de relatări despre acţiunile sale militare aruncă umbre peste imaginea de erou.
O serie de controverse au fost legate de viaţa intimă a lui Avram Iancu, unul dintre cele mai importante personaje din Transilvania, la mijlocul secolului al XIX-lea. Cea mai cunoscută dintre iubitele conducătorului românilor, în timpul Revoluţiei de la 1848 - 1849, ar fi fost Johanna Farkas, o adolescentă unguroaică, în vârstă de 15 ani, care i-a salvat viaţa în 1849.
Se încarcă comentariile...
